
Turcan: În urma verificării beneficiarilor de ajutor social, au fost găsiţi copii de 11 sau 12 ani care nu au Cod Numeric Personal, care practic nu există ca cetăţeni
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că după ce s-au început verificarile privind acordarea ajutoarelor sociale au fost găsiţi copii de 11 – 12 ani care nu au cod numeric personal și care practic nu există ca cetăţeni. Ea susţine că în profilul beneficiarilor de ajutoare sociale 10% au până în patru clase şi 27% nu au trecut de clasa a opta.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„În România avem 170.000 de titulari de ajutor social şi în total vreo 413.000 de beneficiari de ajutor social. Şi unii s-au simţit aşa, lezaţi, când am început o campanie să verificăm, să facem profilul celor care sunt cu adevărat vulnerabili, iar cei care sunt apţi de muncă să primească repartiţii din partea noastră şi să meargă la muncă. Şi spun: dar de ce trimiteţi oamenii amărâţi să muncească? Păi un om amărât care acceptă în continuare să rămână dependent de stat, când va ajunge la peste 65 de ani nu va avea nici pensia minimă socială pentru că acei oameni nu au contribuit nicio zi la sistemul de pensii şi vor ajunge tot cu ajutorul social”, a afirmat ministrul Muncii, marţi seară, la B1Tv, conform news.ro
Turcan a explicat că, dintre beneficiarii de ajutoare sociale, aproximativ 157.000 sunt copii din familii care trăiesc, teoretic, doar din ajutorul social: „Acei copii sunt expuşi sărăciei crunte”.
O altă informație dezvăluită de Turcan este că în urma verificării dosarelor în baza cărora s-a acordat beneficiile sociale, s0a constatat că există copii care au ajuns la vârsta de 11 ani sau de 12 ani fără a fi posesori ai unui Cod Numeric Personal.
„Acești copii nu există. Şi dacă noi nu demaram aceste anchete, acei copii ar mai fi stat probabil fără CNP, ferească Dumnezeu se îmbolnăveau mâine sau poimâine şi existau… sau dacă se prăpădeşte un astfel de copii nimeni nu ştia nici măcar că acel copil a existat. E dramatic de am descoperit”, a afirmat Raluca Turcan.
Sursa Foto: Facebook/Raluca Turcan
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
26 comentarii