G4Media.ro

Trupa Coldplay şi fostul său manager s-au dat reciproc în judecată/ Fiecare…

Sursa foto: Facebook / Coldplay

Trupa Coldplay şi fostul său manager s-au dat reciproc în judecată/ Fiecare parte solicită despăgubiri de milioane de lire sterline/ Coldplay va concerta în România anul viitor

Grupul Colplay şi fostul său manager s-au dat reciproc în judecată la Înalta Curte din Londra, unde fiecare dintre părţi solicită despăgubiri de mai multe milioane de lire sterline, scrie BBC, citat de Agerpres.

David Holmes, care a lucrat cu formaţia britanică din 2005 până în 2022, a dat în judecată trupa Coldplay în luna august pentru că nu i-ar fi plătit comisioane de 10 milioane de lire sterline (11,5 milioane de euro).

Într-un contra-proces, Coldplay a respins solicitarea fostului său manager şi a spus că David Holmes a permis creşterea necontrolată a costurilor turneului său. În plus, a cerut  despăgubiri de 14 milioane de lire sterline (16,1 milioane de euro).

Speţa ar putea fi judecată la tribunal dacă părţile nu ajung la o înţelegere.

În plângerea sa iniţială, David Holmes susţine că trupa Colplay îi datorează comisioane neplătite pentru două albume care nu au fost încă lansate.

Potrivit avocaţilor săi, trupa britanică a fost plătită în avans cu 35 de milioane de lire sterline pentru cel de-al 10-lea album al său şi cu 30 de milioane de lire sterline pentru al 11-lea album şi al 12-lea album.

David Holmes susţine că a contribuit la organizarea sesiunilor de înregistrări, a şters anumite fragmente şi a ţinut legătura cu producătorul muzical Max Martin înainte ca formaţia britanică să decidă să nu îi reînnoiască contractul în 2022.

El cere Înaltei Curţi din Londra să declare că acel contract ce acoperă al 10-lea şi al 11-lea album este valid şi să ordone efectuarea plăţilor.

Pentru precedentele două albume ale trupei, „Everyday Life” (2019) şi „Music of the Spheres” (2021), el afirmă că a fost plătit cu comisioane cuprinse între 8% şi 13%.

Un agent de presă al grupului Coldplay a spus că afirmaţiile lui David Holmes vor fi „viguros contestate” şi că trupa britanică a deschis vineri un contra-proces.

În documente judiciare consultate de jurnaliştii de la The Times, membrii formaţiei afirmă că David Holmes a obţinut împrumuturi totalizând 30 de milioane de dolari de la promotorul de concerte Live Nation, care lucrează cu trupa Coldplay de mulţi ani.

„Din câte ştim, domnul Holmes a folosit banii obţinuţi din acordurile de împrumut pentru a finanţa un proiect imobiliar în sau în jurul oraşului Vancouver din Canada”, a adăugat trupa pop-rock, care consideră că fostul său manager s-a folosit de funcţia sa ca de o pârghie pentru a obţine împrumutul.

Muzicienii britanici au adăugat că acea datorie ar fi putut să afecteze capacitatea lui Holmes de a negocia termeni favorabili pentru turneul încă în desfăşurare al formaţiei, „Music of the Spheres Tour”.

De asemenea, ei susţin că David Holmes „nu a supervizat şi controlat într-o manieră adecvată bugetul turneului”, comandând echipamente scumpe sau cumpărând echipamente care nu se potriveau cu scopurile pentru care au fost create.

Printre acestea se află un ecran video de 9,7 milioane de dolari, care era atât de mare încât nu a putut fi adus în turneu şi care a fost utilizat doar pentru 10 concerte la Buenos Aires.

Şaisprezece piloni de scenă personalizaţi au fost de asemenea comandaţi contra sumei de 10,6 milioane de euro înainte să se afle că ei nu puteau fi folosiţi, se afirmă în documentele judiciare.

Trupa afirmă că dacă David Holmes ar fi dat dovadă de raţiune şi aptitudini rezonabile în îndeplinirea obligaţiilor sale profesionale, formaţia britanică nu ar mai fi trebuit să achite costuri de cel puţin 17,5 milioane de lire sterline.

Coldplay va susține două concerte anul viitor în România, pe 12 și 13 iunie. Interesul pentru bilete a fost atât de mare, încât în ziua punerii lor în vânzare  site-urile de comercializare de bilete au fost, pentru scurt timp, nefuncționale.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...