
Trump spune că Viktor Orban a cerut derogare de la sancțiunile SUA asupra petrolului rusesc, dar nu i-a acordat-o
Președintele american Donald Trump a declarat, vineri, că premierul ungar Viktor Orban a solicitat Statelor Unite o derogare de la sancțiunile pentru achiziționarea de petrol rusesc, dar că SUA nu i-au acordat-o, notează CNN.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„El a solicitat o derogare. Nu i-am acordat-o, dar da, Viktor, prietenul meu, a solicitat o derogare”, a declarat Trump reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One.
CNN a scris anterior că cei doi lideri urmează să se întâlnească săptămâna viitoare, la doar câteva săptămâni după ce o întâlnire față în față planificată la Budapesta între Trump și președintele rus Vladimir Putin a fost anulată.
Săptămâna trecută, SUA au impus sancțiuni Rusiei pentru prima dată în al doilea mandat al lui Trump, vizând companiile petroliere rusești.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat, vineri, că speră să-l convingă pe preşedintele Donald Trump că Ungaria ar trebui să fie scutită de sancţiunile americane asupra petrolului rusesc, din cauza dependenţei sale ridicate de reţelele de conducte pentru aprovizionarea cu energie, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Orban a afirmat că va discuta cu Trump despre sancţiunile americane asupra companiilor petroliere ruseşti Rosneft şi Lukoil, la o întâlnire programată a avea loc în 7 noiembrie, şi că speră că va încheia un acord economic amplu cu Statele Unite.
„Ungaria este o ţară fără ieşire la mare… Suntem dependenţi de acele rute de transport prin care energia poate ajunge în Ungaria. Acestea sunt, în mare parte, conducte. Trebuie să-i facem pe americani să înţeleagă această situaţie particulară… dacă vrem să permită scutiri de la sancţiunile americane împotriva Rusiei”, a spus premierul ungar.
Orban a menţionat faptul că, în ciuda faptului că are acces la mare, şi Germania a solicitat o scutire pentru una dintre rafinăriile sale.
Ministrul german al Economiei a declarat, marţi, că a primit asigurări de la Washington că subsidiara germană a Rosneft va fi scutită de sancţiuni, deoarece activele acestei firme nu mai sunt sub controlul Rusiei. Filiala germană a Rosneft deţine o participaţie majoritară la rafinăria de la Schwedt.
Noile sancţiuni americane, care reprezintă un risc pentru dependenţa Ungariei de importurile de ţiţei din Rusia, au fost anunţate la câteva zile după un incendiu produs la principala rafinărie a grupului petrolier maghiar MOL, care a forţat-o să funcţioneze la capacitate redusă.
Joi, guvernul ungar a publicat un proiect de lege ce vizează modificarea unei legi privind stocarea ţiţeiului şi a produselor petroliere importate, pentru a-i permite să desemneze aşa-numitele staţii de alimentare în aşteptare care să furnizeze combustibil utilizatorilor critici în situaţii în care există o urgenţă în aprovizionarea cu combustibil.
Discuţia lui Orban cu Trump, de săptămâna viitoare, va fi prima sa întâlnire bilaterală cu preşedintele SUA, de la revenirea aliatului său la Casa Albă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.