Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a sugerat o „corecţie de curs”, în urma morţii a doi cetăţeni americani la Minneapolis, în timpul operaţiunilor anti-imigraţie, relatează joi agențiile de știri dpa şi AFP, citate de Agerpres.
Într-un interviu acordat miercuri NBC News, Trump a declarat că a înţeles din discuţii cu oficiali locali că ar putea fi necesar un ton diferit, dată fiind situaţia tensionată: „Am aflat că poate ne-ar prinde bine o abordare puţin mai delicată… Dar tot trebuie să fim duri”, a notat el, insistând că „avem de-a face cu infractori realmente duri”.
Liderul de la Casa Albă a precizat că de la el a plecat decizia anunţată miercuri de emisarul său la Minneapolis, Tom Homan, de a retrage 700 de agenţi pentru imigraţie.