Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a deplâns vineri moartea actorului şi expertului în arte marţiale Chuck Norris, un susţinător al republicanului, pe care şi l-a amintit drept un „tip dur”, informează EFE, transmite Agerpres.
„Chuck Norris a fost un tip grozav. Un tip dur şi un mare fan de-al meu. Nu ai vrea să te baţi cu el”, a declarat Trump după ce a aflat de moartea actorului de la jurnalişti, în grădina Casei Albe.
Preşedintele american le-a cerut reporterilor să transmită din partea lui condoleanţe familiei actorului.
Norris a murit joi dimineaţă, la vârsta de 86 de ani, după o urgenţă medicală.
Norris a jucat în zeci de filme în care portretizează eroi justiţiari singuratici şi tăcuţi, soldaţi, oameni ai legii, veterani americani care au capturat criminali, au eliberat prizonieri de război, au salvat ostatici şi s-au luptat cu teroriştii.
Revista Time l-a descris ca fiind „durul suprem”.
Imaginea sa de macho l-a transformat într-un succes la box office şi pe micul ecran. Cu loviturile sale circulare de picior, s-a duelat pe marile ecrane cu o altă legendă a artelor marţiale, Bruce Lee, în decorul Colosseumului din Roma, în filmul său de debut din 1972, ”The Way of the Dragon”.
Alături de Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger şi Bruce Willis, a contribuit la înfrângerea personajului negativ interpretat de Jean-Claude Van Damme în blockbusterul din 2012 „The Expendables 2”.
Din 1993 până în 2001, l-a interpretat pe sergentul Cordell Walker, un reprezentant al legii, fost puşcaş marin şi expert în arte marţiale, în „Walker, Texas Ranger”.
Serialul a avut un succes mondial şi, în cele din urmă, l-a transformat pe Norris într-un fenomen viral datorită popularelor „Chuck Norris Facts”, glume care i-au exagerat abilităţile până la absurd, cum ar fi „Chuck Norris nu face flotări, ci împinge Pământul în jos”.
Actorul era cunoscut drept susţinător al Partidului Republican şi şi-a exprimat public sprijinul pentru diverse figuri conservatoare de-a lungul anilor, între care pentru Ronald Reagan şi Donald Trump.
Chuck Norris un mare fan Donald?
Poate viceversa.
Doamne ce dis.tru.s…Do nald nu Chuck. In acest moment nici macar Junior si Eric nu sunt fanii acestui se.ni.il.
Ps: era sa zici ca nici Melania,dar aia l-ar fi omo.rat a doua zi dupa ce a a”achizitionat-o” de pe insula lui Ep.st.e.in