G4Media.ro

Trump anunță la Biarritz ca SUA și Marea Britanie vor semna un…

Sursa Foto: Facebook/ Boris Johnson

Trump anunță la Biarritz ca SUA și Marea Britanie vor semna un acord comercial important

Regatul Unit va avea un acord comercial important cu SUA după Brexit, a declarat duminică, la Biarritz (sud-vestul Franţei), preşedintele american Donald Trump în timpul primei sale întâlniri tete-a-tete cu premierul britanic Boris Johnson după preluarea mandatului de către acesta din urmă, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

”Este omul de care e nevoie pentru această funcţie”, a spus Trump referindu-se la Boris Johnson, cei doi luând parte în aceste zile la summitul G7 de la Biarritz.

Liderul american şi-a exprimat speranţa că negocierile cu Londra se vor desfăşura ”destul de rapid” şi a promis că acordul cu britanicii va fi ”unul foarte mare, mai mare decât a fost vreodată”.

Donald Trump a adăugat că aliaţii (celelalte ţări din G7, n.red.) ”respectă războiul comercial” dintre SUA şi China şi a subliniat că pentru moment nu intenţionează să declare urgenţă naţională referitoare la comerţul cu China, deşi acest scenariu nu poate fi exclus.

La rândul său, şeful executivului britanic a spus că SUA şi Regatul Unit vor încheia un ”acord fantastic după ce obstacolele vor fi depăşite”.

El a menţionat că Londra susţine ”pacea comercială” şi nu este în favoarea suplimentării tarifelor. ”Îl felicit pe preşedinte pentru tot ce realizează economia americană, este fantastic să vedem acest lucru”, a spus Boris Johnson.

Johnson şi Trump au convenit că sistemul de sănătate britanic (NHS) nu va fi inclus în niciun acord comercial încheiat între SUA şi Regatul Unit.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Oare cat de important o sa fie acest acord comercial semnat intre fratii siamezi?

    • E privatizarea NHS-ului cu firme americane, precum si coborarea standardelor de siguranta alimentara in UK ca sa poata importa gunoiul american – vita cu hormoni si puiul clorinat.

      E sfarsitul UK ca tara civilizata.

    • @Ai ce vota (degeaba dacă ești prost): Alo, tovarășu’, ați greșit saitu’. Nicio problema, vă ajut eu: https://www.pravda.ru

    • Vax e specialist în toate, inclusiv în „prostie”. Mai ales. E firesc, dacă citește din „placărțile” rezistente. De-acolo știe să zică și Mau-mau Tze dung, de-acolo a auzit și de pravda. Doar că nu știe ce înseamnă. Ca orice trol prost al mafiei PSD-ALDE.

    • Vax e specialist la dat muie cretinopatilor sorosisti. Hai ia-o sus și aici că văd îți place.. :)))

    • Nooo, e „decât” specialist și la:”odată” când e vorba de încă o dată, „mă-sa” când ” o ia sus” și rămâne cu un singur „i”, ” nasul în cur „, „odată și de astă dată „, „placarte rezistente”, „Mau mau tze dung”. Cam atât. Astea sunt ” opiniile diferite” susținute de „argumente” ale trolilor mafiei PSD-ALDE.

  2. Ce teapa isi va lua aiuritul Boris, de la scumpul de ratoi Donald!
    Dup iesirea din UE, prin Brexit fara acord, Marea Britanie va fi o prada usoara pentru SUA iar termenii acordului vor fi net favorabili unchiului Sam.
    Boris este o haimana insetata doar de glorie ieftina, nefiind in stare sa duca un lucru pana la capat, in mod temeinic. In cartea sa, Just Boris: a tale of blonde ambition, Sonia Prunell il descrie foarte exact, atat ca tanar student, cat si ca ziarist mincinos, dat afara de conducerea ziarului fiindca a inventat citate si personaje fictive, iar mai apoi ca primar al Londrei.
    Tipul este complet rupt de realitate, singura lui preocupare pare a fi sa produca valuri, sa fie in centrul atentiei….
    Sunt in stare sa pun pariu ca nu va dura mult pana isi va da demisia ori va fi rasturnat prin motiune de cenzura, chiar inainte de sfarsitul anului in curs. Motiunea va fi depusa tocmai fiindca nu tine cont de interesele M.Britanii, riscand sa provoace ruperea Regatului Unit.

    • Băieți, ce nu va ajuta e aritmetica(ceea ce mu e de mirare intr-o țara in care analfabetii dau bacalaureatul a șasea oară ca le-a promis babacu’ mustang). In urma unui acord comercial SUA câștiga fără restricții o piața de aproximativ 60 mil de oameni iar ue va pierde accesul nerestricționat la o piața de 60 mil de oameni. Cama așa e cu economia…

    • Probabil că ICE ăsta e dintre „analfabeții”care „au dat bacalaureatul” doar de patru ori,.d-aia se crede superior ălora care zice el c-au dat de șase ori. Nu spune dacă l-a și luat, e posibil să-l fi încurcat „aritmetica”dar și geografia, din moment ce spune că ” 60 mil de oameni ” se mută din ziua următoare acordului peste ocean cu tot cu insulele britanice după ei, unul nu mai rămâne. Și mai trec în drum și prin Groenlanda, să o ia și p-aia, să i-o ducă lu ‘domnu’ goe trumpeta, să i-o dea pe post de șapcă mariner, că a dat bacalaureatul de mai puțin de șase ori și ăla. Deci va fi ” o piață de 60 milioane cincizeci și cinci de mii de oameni. „Cam așa cu economia”.

    • ICE Cold nu are cum să fie analfabet pentru că nu e nici sorosist, nici securist, și nici userist. Și cu permisiunea lui, ți-o dau sus și din partea lui. :))))

    • În schimb vax este analfabet, deși nu e „sorosist” și nici „useist*. E doar ” securist ” și trol al mafiei PSD-ALDE căruia îi place să stea cu „nasul in cur” și să „o dea sus” și prin „partea” tovarășilor lui postaci.

  3. Victima sigura B. Jonson.
    Si Marea Britanie va fi debuseu pentru marfa americană.
    Parca vad vapoare cu emigranți sud americani debarcand in UK.

    • Vai, ce rasist… vrei sa spui că-s mai rai decat magrebienii ciuhapi pe care ii aduc vapoarele ong-urilor in ue?

    • Din fotoliul în care i se împute osânza celor 130/kg pe care le posedă, trolul incel harley vede numai „maghrebieni” prin ochii ăia înfundați în grăsime. Frica lui existențială care îl face să transpire ca un porc și să pută este că-i vor lua imigranții cheeseburgerul de la rât.