G4Media.ro

Bărbatul care a ucis patru oameni şi a rănit alţi nouă, reinternat…

Bărbatul care a ucis patru oameni şi a rănit alţi nouă, reinternat la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca pentru stabilirea discernământului

Magistraţii de la Tribunalul Buzău au decis, duminică seară, internarea nevoluntară a bărbatului în vârstă de 38 de ani care a ucis patru oameni şi a rănit alţi nouă la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri Speciale Săpoca, transmite Agerpres.

Atacatorul a fost adus, sub escortă, în sala de judecată de la Tribunalul Buzău.

Surse judiciare au precizat că procurorii au solicitat ca agresorul să fie supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul săvârşirii faptei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal Buzău au deschis duminică dosar pentru omor calificat în acest caz.

Patru persoane au fost omorâte în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul din Săpoca, cu un stativ de perfuzii, de către un pacient de 38 de ani intrat în sevraj etilic.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Aici i-ar fi zis „atac terorist”