Home » Anchete » Tribunalul București a respins cererea șefului DNA privind redeschiderea unui dosar penal pe numele lui Marian Vanghelie / Fostul edil a fost cercetat pentru că a dat un contract de salubritate către Romprest

Tribunalul București a respins cererea șefului DNA privind redeschiderea unui dosar penal pe numele lui Marian Vanghelie / Fostul edil a fost cercetat pentru că a dat un contract de salubritate către Romprest

Tribunalul București a respins cererea șefului DNA privind redeschiderea unui dosar penal pe numele lui Marian Vanghelie / Fostul edil a fost cercetat pentru că a dat un contract de salubritate către Romprest
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Tribunalul București a respins cererea șefului DNA privind confirmarea redeschiderii urmăririi penale într-un dosar care îl viza pe fostul edil de la Sectorul 5, Marian Vanghelie, au declarat pentru G4media.ro surse oficiale din cadrul Tribunalului Capitalei.

Instanța a constat nulitatea ordonanței procurorului șef DNA de infirmare a soluției de clasare, a dispus anularea ordonanței de infirmare și a respins cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale ca inadmisibilă, potrivit acelorași surse.

- articolul continuă mai jos -

Marian Vanghelie a fost urmărit penal pentru abuz în serviciu pentru că, în 2008, ar fi atribuit prin încredințare directă un contract de salubritate companiei Romprest, controlată pe atunci de omul de afaceri Florian Walter.

Vanghelie a invocat o situație de urgență și a încredințat contractul direct companiei Romprest pentru 3 luni, deși avea la dispoziție angajații ADP Sector 5.

Prevalându-se de o presupusă situație de urgență, la nivelul acestei instituții publice s-a decis externalizarea serviciilor de salubrizare, cu toate că, la nivelul Primăriei exista o secție specializată de salubritate stradală și menajeră, la care erau angajate 627 de persoane (începând cu anul 2007)”, arătau procurorii DNA. Prejudiciul se ridica la peste 2 milioane de lei.

Despre acest dosar, Vanghelie declara la DNA pe 5 mai 2016: “Cine nu este suspect, înseamnă că este prost”.

După 4 ani de anchete, anul trecut, procurorii au dispus clasarea cazului pe motiv că nu au găsit suficiente probe.

După apariția în presă a informațiilor privind clasarea, șeful DNA Crin Bologa a solicitat redeschiderea cazului, iar acum Tribunalul București i-a respins cererea, prin urmare dosarul lui Vanghelie rămâne închis.

Într-un alt caz, Marian Vanghelie este judecat de aproape 6 ani la Tribunalul București pentru o mită de 30 de milioane de euro.

În iulie 2015, Vanghelie a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru 26 de infracțiuni de corupție, alături de Laura Ciocan, directorul de atunci al Economat Sector 5 SRL.

Prejudiciul se ridică la peste 60 de milioane de euro, din care peste 30 de milioane de euro ar fi reprezentat mita lui Marian Vanghelie, conform procurorilor DNA. Următorul termen este pe 4 martie 2021.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole