G4Media.ro

Trei tiruri ale Crucii Roşii Române au plecat în această dimineaţă din…

Sursa foto: Facebook / Crucea Rosie Romana

Trei tiruri ale Crucii Roşii Române au plecat în această dimineaţă din Bucureşti cu kituri de dormit în valoare de peste 300.000 de euro pentru Ucraina

Marţi dimineaţă a plecat către Ucraina în regiunea Uzhhorod, convoiul umanitar al Crucii Roşii Române pentru a aduce noi ajutoare, solicitate de Crucea Roşie ucraineană în special pentru a face faţă crizei de energie electrică şi frigului, anunţă organizaţia, potrivit News.ro.

”A trecut aproape un an de zile de la intensificarea conflictului armat din Ucraina. În acest timp, milioane de oameni au fost forţaţi să îşi părăsească casele şi să lase totul în urmă. Crucea Roşie Română a oferit sprijin continuu refugiaţilor din Ucraina, nu doar ajutându-i să înceapă o nouă etapă a vieţii lor în ţara noastră, dar şi prin materiale de strictă necesitate trimise în Ucraina. Marţi, 10 ianuarie, trei tiruri cu 483 de pachete (kituri) de dormit în valoare de 305 000 euro au pleacat din depozitul Crucii Roşii Române, pus la dispoziţie gratuit de catre CTPark, către depozitul Crucii Roşii Ucrainene din Uzhhorod. De aici, materialele umanitare vor fi distribuite în locurile cu cel mai mare deficit de electricitate, acolo unde oamenii suferă de frig”, se precizează în comunicat.

Un kit de dormit are o valoare de 208 euro şi conţine: un pat pliant, o saltea, o lenjerie de pat, o pernă, o pătură şi 2 prosoape. Achiziţia materialelor a fost posibilă prin donaţia UiPath Foundation în valoare de 50000 euro şi donaţia Infineon Technologies Romania în valoare de 9000 euro.

Diferenţa de aproximativ 246000 de euro provine din fonduri primite de Crucea Roşie Română în cadrul campaniei ”Umanitatea nu are graniţe”, desfăşurată de în anul 2022.

„Tragicul conflict care afectează teritoriul ucrainean de aproape un an de zile, a făcut ca, începând din februarie 2022, Crucea Roşie Română să joace un rol important în numeroase misiuni umanitare: de la trimiterea periodică a convoaielor cu ajutoare umanitare, la asigurarea strictului necesar pentru refugiaţii ucraineni în Romania. În contextul frigului şi al crizei energetice, nu puteam să nu fim din nou prezenţi, răspunzând prompt la apelul organizaţiei noastre surori din Ucraina”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roşii Române.

De la începutul conflictului, Crucea Roşie Română a trimis peste 150 de tiruri cu materiale umanitare în Ucraina, livrând astfel peste 3300 tone de produse de strictă necesitate către populaţia afectată de război. În perioada următoare, pregătim şi alte transporturi umanitare pentru Ucraina pentru a ajuta cât mai mulţi cetăţeni ucraineni.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...