Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Trei români, doi bărbați și o femeie, au fost arestați vineri în Paris sub acuzația că înșelau turiștii din zona Turnului Eiffel cu alba-neagra, potrivit BFM TV.
Cele trei persoane au fost arestate la Aulnay-sous-Bois și Drancy. În timpul perchezițiilor au fost confiscate peste 16.000 de euro în numerar, trei vehicule de lux, valută străină, a precizat o sursă din poliție, pentru AFP.
Cele trei persoane sunt suspectate că ar fi înșelat turiștii la marginea Champ de Mars cu jocul de alba-neagra.
„Biletul de intrare era de 50 de euro, iar fiecare masă putea aduce până la 1.000 de euro pe oră”, a precizat sursa citată.
Ancheta a început în octombrie 2021. Anchetatorii au identificat „o jumătate de duzină de mese” în jurul cărora „aproximativ patruzeci de indivizi” acționau ca jucători, falși pariori sau pentru a da alarma în cazul în care observau polițiști. Toți erau din România.
În ultimele săptămâni, poliția pariziană a desfășurat mai multe operațiuni de combatere a escrocheriilor în zona Turnului Eiffel, unde turiștii au revenit odată cu sfârșitul crizei Covid-19.
Sigur erau Români indivizii?
99% sunt români și fac pariu că sunt și membri AUR
Indieni
?
Pentru ca suntem in sec XXI desi daca te uiti ce fac hoardele de rusi, nu pare, intr-adevar.
Un export de succes al romaniei: shutzii si albanegristii.
nu, domnule! sunt si romani diasporeni, majoritatea chiar, care lucreaza cinstit, de la femei de menaj, la antreprenori, mangeri, ingineri, directori de banca, doctori. mai multi decat unii ar banui.
pe astia cine ii ‘ridica’?
ERAU ROMANI SAU ROMI?SA FACEM DEOSEBIREA.
Dl. Marinescu este destul de neglijent in formulare si traducere. Corect era sa fi scris „trei cetateni români”, intrucat etnia nu se poate mentiona.
Asa, a rezultat un text ambiguu. Atat s-a putut.
Îți este rușine cu colegi tai din AUR?
Numele jocului alba-neagra are vreo legatura cu diferenta dintre jucator si trisor ?
Sunt “romani” din specia Gelu Duminica. Buni Oratori, buni Diplomati.
Gelu Duminica este rom,dar mult mai onest si mai civilizat decat multi romani.Este o exceptie si un exemplu de urmat.Aici trebuie sa fie vorba de indivizi cu cetatenie romana,dar care nu este neaparat si etnic roman,findca nu romanii au inventat aceasta tehnica de trisare si de regula nu ei o practica.