Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cel puţin trei persoane au fost rănite într-un atac cu armă albă comis, sâmbătă dimineaţă, la staţia Gare de Lyon, din Paris, informează lefigaro.fr, transmite News.ro.
Una dintre care una se află în stare gravă.
Presupusul autor, care deţine un permis de conducere italian, a fost arestat.
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 8.00.
Deocamdată nu se cunosc motivele acestui atac.
Ataque com arma branca esta manhã na gare de Lyon em Paris.
Várias pessoas feridas, uma em estado grave.
O atacante é um indivíduo do Mali que terá documentos italianos. pic.twitter.com/evUbL2gTmf— Alex B. (@maisumcarneiro) February 3, 2024
Nu e italian, e din Mali. Motivul doar Alah il stie.