Home » Analize » Trei cetăţeni palestinieni au fost găsiţi în remorca unui TIR la Vama Negru Vodă din Constanța, când încercau să intre ilegal în România

Trei cetăţeni palestinieni au fost găsiţi în remorca unui TIR la Vama Negru Vodă din Constanța, când încercau să intre ilegal în România

Trei cetăţeni palestinieni au fost găsiţi în remorca unui TIR la Vama Negru Vodă din Constanța, când încercau să intre ilegal în România
sursa foto: Info Sud-Est
Ascultă articolul

Trei cetăţeni palestinieni au fost găsiţi ascunşi în remorca unui TIR, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Negru Vodă, încercând să intre ilegal în România, a informat, marţi, Garda de Coastă, citată de Agerpres.ro.

Autovehiculul, înmatriculat în Republica Moldova, era condus de un cetăţean moldovean.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au efectuat controlul de intrare în ţară asupra unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor şi o semi-remorcă, înmatriculat în Republica Moldova, la volanul căruia se afla un cetăţean moldovean. În urma utilizării tehnicii din dotare privind identificarea eventualelor persoane aflate ascunse în remorcă, în interiorul acesteia au fost descoperite trei persoane cu vârste cuprinse între 27 şi 32 de ani”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, asupra celor trei tineri au fost descoperite documente de călătorie emise de Palestina. Aceştia au susţinut că intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei.

„Cele trei persoane au fost preluate de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor, în conformitate cu acordul dintre România şi R. Bulgaria”, se mai spune în comunicat.

sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole