Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Trei câini au reușit să pătrundă în noaptea de luni spre marți în incinta Grădinii Zoologice din Timișoara. Cei trei patrupezi au atacat cangurii din habitat. Mamiferele nu au avut unde să fugă și au fost omorâte, astfel că au ucis toate cele șase animale. Au atacat și pasărea Emu, dar aceasta a reușit să sară gardul și să fugă. Doi dintre patrupezi au fost prinși și duși în adăpostul Danyflor. Cei doi câini prinși de hingheri nu au microcip și deocamdată nu a mers nimeni să-i revendice, scrie tion.ro
„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.
Îngrijitorii de la Zoo au căutat locul pe unde au intrat câinii, însă nu l-au găsit. Ei cred că patrupezii au săpat pe sub gard și așa au reușit să intre în incinta Zoo. Potrivit administratorului Călămar, câinii sunt îngrijiți și nu par a fi maidanezi. Doi dintre ei au fost prinși de cei de la Danyflor. Dacă sunt microcipați, vor fi căutați proprietarii și aceștia vor trebui să plătească daunele de la Zoo.
Citește integral pe tion.ro
Sursa Foto: tion.ro
Halal mod de a proteja animalele din Zoo. Repede se debarasează de vină „stăpânii plătesc daunele”, „noi am căutat o gaură-n gard şi n-am găsit nimic, sigur au săpat pe dedesubt”.
Incompetență peste tot.
Deci victimele sunt vinovate. Halal
Iulian se putea sa te abtii cu marxismele macar la articolul asta?
Iulian, cred că te-ai grăbit cu cititul. Ia-le mai uşor.
Au mai murit rapid si bizar chiar si 2 zebre aduse de actualul primar.
Daca e voie:
https://www.opiniatimisoarei.ro/zebra-sinucigasa-de-la-timisoara-era-zabauca-ne-au-donat-o-cehii-ca-sa-scape-de-ea-cine-face-glume-trasnite-la-3-ani-de-la-incidentul-din-gradina-zoologica/30/08/2016
Unde s-a intamplat asta? In India?….
plus ceva puscarie pentru acesti stapani iresponsabili ai cainilor.
Puteau omora si oameni.
Nu e prevazut asa ceva in codul nostru penal, e o amenda maxima de vreo 200 de lei. Nici vorba de dosar penal.
https://www.youtube.com/watch?v=KuqkyvIv4z0
In cazul din link, s-a dat o amenda de 200 de lei, iar purtatorul de cuvant al politiei a explicat la Tv ca asta e maximul de sanctiune.
Si eu cred ca stapana schnauzer-ului a avut noroc
„pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii”
asta e analfabetism tipic de banat, intilnit la sefi, primari si alti asemenea smecheri.
Nici nu știa ce canguri are in Zoo meșteru de administrator. Unul pus politic.
Sa vina politia animalelor sa investigheze amanuntit!Hai, baieti la treaba ca penele nu v-a infiintat de ochii lumii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Mai aveau putin si daramau guvernul …
Guvernul are plasa de sarma primită cadou de la Firea. Nu se poate sapa pe sub gard.
Corect se spune si se scrie ”patrupede”, iar nu ”patrupezi”. In rest ce legatura avem noi cu animalele din Australia, e vina australienilor ca isi instraineaza animalele salbatice te miri cui.