Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Trei bărbaţi şi o femeie din municipiul Adjud au fost reţinuţi, marţi, pentru şantaj şi camătă, fiind bănuiţi că ar fi împrumutat bani mai multor persoane cu dobânzi cuprinse între 15 şi 50% pe lună, cauzând un prejudiciu de circa 500.000 lei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vrancea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj şi camătă. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2018, trei bărbaţi în vârstă de 18, 32 şi 52 de ani, respectiv o femeie de 52 de ani, toţi din municipiul Adjud, ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, bani mai multor persoane, percepând de la acestea dobânzi cuprinse între 15% şi 50% pe lună din sumele împrumutate. Prejudiciul cauzat astfel se ridică la aproximativ 500.000 de lei”, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, cei patru sunt bănuiţi că ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă în cazul în care persoanele împrumutate nu achitau dobânzile.
Marţi, în urma unor percheziţii domiciliare, cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vrancea, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Operaţiuni Speciale.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Obiectiv de Suceava
Hei hei hei…. Sa nu sarim sa tragem concluzii ca ar fi de etnie neprecizata
Cel mai bun credit e cardul lui Cîțu pe care-l avea in America
Cei mai siguri bani sunt ăia ai „antreprenorilor” care anuleaza factura dupa ce o emit. (au spatele asigurat).
Restul… să plăteasca, pîrnaie blabla-bla
Popoarele alese se vor simti discriminate!
Si Hagi a cerut 50% in plus pentru un imprumut dat Halepei , dar vad ca nimeni nu-l face camatar.
Probabil n-a amenințat-o ca o omoară dacă nu ii da banii înapoi, dar ma rog, e fix la fel după mintea ta.