Prima navă de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest a ajuns săptămâna aceasta în Portul Tulcea, cei aproape 170 de oaspeţi din străinătate aflaţi la bordul ei vizitând deja mănăstirile din zona de terasă a judeţului, dar şi Delta Dunării. Războiul din Ucraina a modificat programul excursiilor oferite de tur-operatori, ceea ce nu […]
Ai visat vreodată să pășești într-un loc unde culorile par desprinse parcă din visele tale cele mai frumoase? Unde apa are nuanțe de turcoaz pe care nici un Photoshop nu le-ar putea reproduce vreodată? Bine ai venit în Polinezia Franceză. Țara de peste ape din care fac parte și binecunoscutele insule Tahiti și Bora Bora. […]
Legitimațiile de îmbarcare și obligativitatea înregistrării pentru zboruri vor fi eliminate ca parte a planurilor de revizuire a industriei aviatice, în cadrul celei mai mari transformări din ultimii 50 de ani, scrie The Times. În „doi-trei ani”, pasagerii își vor putea încărca pașapoartele pe telefon și vor putea trece prin aeroporturi folosindu-și doar fața pentru […]
Călătoriile constante transformă întâlnirile ocazionale într-o provocare, iar decizia de a călători împreună face ca momentele importante ale relației să ajungă la o viteză amețitoare, transmite Euronews. Oscar și Tyla Train s-au cunoscut într-un mic oraș de schi din Bulgaria. În câteva săptămâni, locuiau împreună într-un apartament din Istanbul. „Acoperișul ceda, dormeam pe podea, iar […]
Numărul călătorilor europeni care vizitează SUA a scăzut brusc, deoarece tensiunile politice și economice și temerile legate de o frontieră ostilă sub președinția lui Donald Trump amenință cele mai profitabile rute aeriene din lume, conform Financial Times. Turiștii din Europa de Vest care au rămas cel puțin o noapte în SUA au scăzut cu 17% […]
Un nou raport prevede o scădere cu aproape o treime a tarifelor de transport feroviar pe tunelul de sub Canalul Mânecii, pe măsură ce noi operatori intră pe piață, transmite Euronews. În următorii 15 ani, pasagerii de pe linia feroviară a Tunelului Mânecii s-ar putea tripla, în timp ce tarifele ar putea scădea cu aproape […]
Am ajuns pe plaja Bolata prima dată în urmă cu aproape 15 ani, când încă nu era atât de vizitată. Era un loc intim, ascuns și protejat la nord-vest de un deal uriaș de unde era vegheată de un far vechi și la nord de țărmul stâncos al mării. Dar după ce ai ajuns aici, […]
Stânele din arealul munţilor Hăşmaş sunt cartografiate, în această perioadă, şi vor fi integrate într-o hartă online interactivă, pentru ca cei care fac drumeţii în natură să evite eventuale întâlniri nedorite cu câinii de pază. Cartografierea este realizată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Hăşmaşul Mare, a fost făcută, până acum, în zona Gheorgheni-Lacu Roşu, urmând […]
Seară de Gală la Sibiu: emoție, excelență și recunoaștere pentru cele mai apreciate locuri din România, în cadrul Galei Destinația Anului 2025 Într-o atmosferă festivă și plină de emoție, Gala Destinația Anului 2025 a adus împreună lideri din turism, autorități locale, jurnaliști, influenceri și reprezentanți ai celor mai frumoase destinații din România. Evenimentul a avut […]
Până să ajung aici nu știam că aceasta este cea mai îngustă stradă din România, darămite din Europa de Est. Este vorba despre strada Sforii din Brașov. Și cum sunt un tip mai rotunjor, când am ajuns pe strada cu pricina mi-am dat seama că eu sunt echivalentul unui dop aici. Nu trece nimic de […]
Biroul pentru concurenţă din Italia a anunţat marţi că a amendat cu 20 de milioane de euro firma care gestionează vânzările de bilete pentru vizitarea Colosseumului din Roma şi şase touroperatori, acuzaţi că au obligat turiştii să cumpere cele mai scumpe bilete, transmite AFP, preluată de Agerpres. O investigaţie a fost deschisă în iulie 2023, […]
Pentru cei care sunt în căutarea unei experiențe de călătorie de top pentru 2026 – și au aproximativ 130.000 de euro la dispoziție –, această călătorie epică pe calea ferată îi așteaptă. Călătoria este prezentată ca o odisee în jurul lumii fără zboruri, folosind doar trenuri și croaziere, transmite Euronews. Pe parcursul a 100 de […]
Ministrul bulgar al Turismului, Miroslav Borshosh, a anunţat că lucrează la crearea unei poliţii turistice în Bulgaria, informează Novinite, transmite Agerpres. Ministrul Turismului s-a întâlnit la Burgas cu oficiali locali şi primari pentru a analiza pregătirile pentru sezonul de vară 2025 de-a lungul coastei de sud a Mării Negre. Începutul oficial al sezonului turistic va […]
Primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită, a anunţat, vineri, că Cetatea Ţărănească sau Cetatea de Refugiu din comună, construită în secolul al XIV-lea, va fi deschisă oficial pentru vizitare începând cu primul weekend din luna mai, odată cu Sărbătoarea Rabarbărului, şi că administraţia publică locală a luat decizia instituirii unei taxe de vizitare a întregului sit […]