G4Media.ro

Traian Băsescu, după căderea Guvernului: Un ridicol absolut. Asta nu mai e…

Traian Băsescu, după căderea Guvernului: Un ridicol absolut. Asta nu mai e ţară, gândiţi-vă că acum avem un guvern căzut interimar, o Justiţie care nu funcţionează, e oprită, supărată pe viaţă

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu consideră că situaţia creată după ce moţiunea de cenzură a trecut este “de un ridicol absolut”, precizând că toate instituţiile statului sunt într-un soi de vârtej pe care nimeni nu-l opreşte, ba mai mult, toţi cei implicaţi îl accelerează, transmite News.ro.

“O consider o situaţie de un ridicol absolut. Am ajuns la situaţia la care PSD, spre exemplu, cu o largă majoritate, şi-a dat jos Guvernul de două ori că avea un interes unul din liderii partidului, acum i-a trăsnit prin cap preşedintelui că vrea alegeri anticipate în care câştigă trei luni numai şi hotărâm că şi Guvernul opoziţiei trebuie să cadă. Asta nu mai e ţară, gândiţi-vă că acum avem un guvern căzut interimar, o justiţie care nu funcţionează, e oprită, supărată pe viaţă”, a declarat Traian Băsescu, miercuri, la DIGI 24.

El mai spune că nu ştie nimeni cine are majoritate în Parlament.

“Nu mai ştie nimeni cine are majoritate, PSD-ul sau PNL-ul. PSD a avut-o acum două luni, acum o are PSD-ul, toate instituţiile statului sunt într-un soi de vârtej şi nimeni nu-l opreşte, dimpotrivă, pare a fi accelerat de toţi cei implicaţi”, a mai afirmat Traian Băsescu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. hai suge-o! cand a scapat udrea de puscarie mergea justitia, nu? acum nu merge. si udrea a scapat in 2019. du-te in ma-ta de mincinos ordinar. nu mai zici ca ai pus umarul cat ai putut sa treaca tot felul de legi strambe. mori da-te in ma-ta si lasa-ne!

    • Si aveam un neuron. Singur si stingher!!!

      @Redactia
      Limbajul licentios (banuiesc ca nu al unui licentiat) nu poate fi sanctionat?

    • Basescule, esti un mafiot ordinar,un securist nenorocit,care nu evita nici o ocazie sa bata toba propagandistica a ciumei rosii.Si tu ai mult de pierdut impreuna cu gasca ta Andronic-Udrea-Ghita si alti.Hai sictir batrane chior.

    • „Asta nu mai e tara.” E aceeasi tara care era si acum un an sau doi, cu legile strimbe facute de colegii Basescului, cu constitutia scrisa de aurolacii psd-ului, cu ccr-ul denaturat inca de pe vremea cind se scremea sa adauge la lege ca sa-l scape pe unul, Base, de demitere.

    • Citate celebre ale lui Winston Churchill: „Ai duşmani ? Bravo! Înseamnă că ai făcut ceva, cândva în viaţă.”

  2. Să fie rezultatul statului mafiot creat de primul corsar al țării ?!?

    • Este ”rezultatul statului mafiot creat” de Securitatea ceaușistă a lui Vlad Iulian care a instaurat fesenismul de partid și de stat, a privatizat comunismul, și a colonizat instituțiile statutului cu membrii incompentenți și escroci ai mafiei FSN-PDSR-PSD-UNPR-PRO-ALDE care folosește pentru propagandă troli idioți cum e liță.

    • Cu parere de rau , cred ca mafia exista cu mult inaintea lui base , el a luat-o in stapinire pe persoana fizica .

  3. Grait-a piratul, un „mare om da driapta”.

    • Bine că-s ” da driapta” postacii de ”conservă” care put a bolșevism, că altfel, ce făceam?

    • You are all bought and paid for.
      Toti sunteti intelesi intre voi si aveti acelasi stapan.
      Jocul politic de la noi e o mima.

  4. Pai …sa ne intelegem…Nu PDL-ul a fost la guvernare pana ieri?Ia uitati-va voi, postaci ce sunteti, cine conduce pretinsul PNL…De la Sica (o palida copie a betivului Petrov) in jos, asa-numitul PNL este condus de Turcan, Boc, Blaga, Falca, Predoiu,etc…Slugile au schimbat stapanul, de la Petrov şi Udrea, s-au pus in slujba (temporara, evident) lui Iohannis…Deci cum puteti pupa fesele „PNL” şi sa injurati in acelasi timp pe Petrov???sunteti penibili…

  5. Are dreptate Basescu, dar esenta esentelor este aici: „Nu mai ştie nimeni cine are majoritate”. Pai si atunci ce ar trebui sa faca Presedintele? Sa iasa din aceasta situatie, nu? Si cum se poate face asta altfel decat prin anticipate? Pana acum PNL a oprit dezastrul generat de PSD prin guvernare de urgenta: Romania a fost salvata de la colaps (moarte) in sectia de „urgente”. Pacientul este stabilizat (nu moare chiar acum), dar acum trebuie operatii mai complexe, pentru inlaturarea cauzelor dezastrului (adica PSD-ul), iar asta cere niste metode ceva mai invazive, ca nu se poate face fara operatie deschisa.

    Boala este PSD, iar daca organismul are metabolismul turmentat este pentru ca organismul lupta impotriva bolii. Nu poti sa spui ca metabolismul este in haos pentru ca organismul nu sta linistit sa fie doborat de boala. Evident ca organismul lupta, iar haosul asta trebuie luat de piept si invins. Nu stai sa ameninti taurul ca daca nu face cum spui tu, o sa vada el. Este ca si cum ai spune ca trebuie sa iei taurul de coarne dar fara sa pui mana pe el 🙂

    Deci aia, e, Romania a fost si este asaltata de ciuma PSD, si PSD trebuie invins in razboi. Iar la razboi … ca la razboi – adica nu ca ceaiul de la ora 5.

  6. Bai chiorule Petrov, cand ai fost tu la cotroceni cum a fost ? Termina naiba odata cu propaganda asta securista.Hai mucles.

  7. Base, Petrov- lasa- ne ! Nu e cazul sa dai tu sfaturi.Crezi ca lumea a uitat cum ai condus tu tara si cate hotii si matrapazlacuri s- au comis in acea perioada. Ai ramas in istoria Romaniei ca vanzatorul flotei romane, din care statul nu s- a ales cu nimic.Ai avut in jurul tau o gasca de mafioti, Udrea, Cocos, Blaga, Videanu, Anastase, Berceanu etc…care nu au platit nimic pentru jafurile facute, unii din ei fiind mari liberali acum.Macar scuteste -ne de prezenta si elucubratiile tale.Chiar nu – ti este de ajuns?Trebuia sa faci bine pentru tara cand ai fost mare sef..atunci te- a durut la basca de. popor!.

  8. Cand Iohannis a fost propus de o majoritate clara pt. a fi desemnat premier, Petrov a refuzat si tot PNL+PSD a chirait de incalcarea Constitutiei, de stat de drept, etc, pe buna dreptate…Acum cand isi vede propriul interes, pariem ca Iohannis va uita subit cat a chirait, imperuna cu PNL, si va propune tot pe Bocul personal, aka Orban?si va arata ca e la fel de meschin ca Petrov…

  9. gata domn Basescu, m-ai convins
    Sa vina Bica si Udrea sa faca ordine in tara !!!

  10. Un moment rar de luciditate de la Basescu, da, Romania nu e o tara, e o tzeapa, iar conducerea ei e profund ticaloasa, fiindca PSD, PNL, ALDE, Pro Ponta, UDMR lucreaza numai pentru sine, iar romanii sunt prea prosti sa voteze cu USR/PLUS.