Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Valorile de trafic au început să se intensifice, miercuri dimineață, pe DN 1 Ploiești – Braşov, pe sensul de urcare spre stațiunile montane de pe Valea Prahovei, astfel că, pe raza localităților Câmpina și Comarnic, județul Prahova, traficul se desfășoară în coloană, anunță centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
Pe raza stațiunilor se circulă în condiții de fluență, mai precizează poliția.
„Celor care-și planifică deplasările în această perioadă, le recomandăm să se intereseze în prealabil de starea drumurilor și de condițiile meteorologice, să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă dacă urmează să ruleze pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare și să semnalizeze din timp această intenție!”, transmite Poliția.
Cică nu e lovele d-le, ce salariu minim sau pensii sa mai crească?!?!?