Home » Analize » Toyota prezintă scuze publice, la patru ani după sinuciderea unui angajat care era hărţuit de un superior direct

Toyota prezintă scuze publice, la patru ani după sinuciderea unui angajat care era hărţuit de un superior direct

Toyota prezintă scuze publice, la patru ani după sinuciderea unui angajat care era hărţuit de un superior direct
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Gigantul nipon al automobilelor Toyota a prezentat scuze şi a ajuns la un acord amiabil cu familia unui angajat care s-a sinucis în 2017 după ce a fost victima unei hărţuiri, transmis Kyodo şi AFP, citate de Agerpres.

Sinuciderea inginerului de 28 de ani a fost consecinţa problemelor psihologice rezultate în urma hărţuirii sale de către un superior direct, a stabilit în 2019 un organism regional al Ministerului japonez al muncii.

- articolul continuă mai jos -

Toyota a încheiat pe 7 aprilie a.c. un acord amiabil cu familia tânărului. Valoarea compensaţiei nu a fost dezvăluită.

Inginerul, al cărui nume nu a fost făcut public, lucra pentru Toyota de un an şi jumătate, atunci când s-a sinucis, în octombrie 2017. Superiorul lui i-ar fi spus între altele că „ar fi mai bine să moară”, au relatat media nipone.

Toyota a menţionat că responsabilul în cauză a fost sancţionat, fără a face alte precizări.

Directorul grupului, Akio Toyoda, a fost recent în vizită la familia victimei pentru a prezenta scuze şi a explica măsurile luate pentru a evita repetarea dramei, a declarat pentru AFP avocatul părinţilor, Yoshihide Tachino.

„Simţim şi acum în inimă durerea celor întâmplate fiului nostru mult-iubit”, a transmis familia lui, într-un comunicat.

La rândul ei, Toyota a prezentat „cele mai sincere condoleanţe” pentru moartea „tragică” a inginerului, adăugând că „se roagă pentru odihna sufletului său”, într-un comunicat publicat luni.

„Tratăm cu cea mai mare seriozitate faptul că s-a pierdut preţioasa viaţă a unui angajat”, a asigurat grupul, afirmând că au fost „aplicate măsuri pentru a evita repetarea unui asemenea accident tragic”.

Japonia rămâne cunoscută pentru condiţiile dure de muncă şi numărul ridicat de decese din cauza epuizării, a amintit avocatul familiei, potrivit căruia numărul de plângeri pentru hărţuire la locul de muncă este în creştere.

Avocatul a mai notat că faptul în sine că o companie de renume cum este Toyota a recunoscut hărţuirea este „simbolic” şi ar putea contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din arhipelagul nipon, unde rata sinuciderilor este cea mai ridicată din ţările G7.

Problema surmenării la muncă a devenit mai mediatizată în Japonia după sinuciderea, în 2015, a unei angajate a societăţii de publicitate Dentsu, atribuită orelor suplimentare excesive.

Sursa foto: Pixabay

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole