G4Media.ro

Tom Hanks, vindecat după o infecție cu coronavirus, spune că nu are…

Sursa foto: Facebook

Tom Hanks, vindecat după o infecție cu coronavirus, spune că nu are ”prea mult respect” pentru cei care ignoră măsurile de precauţie

Actorul american Tom Hanks, care s-a vindecat după ce a fost infectat cu noul coronavirus la începutul acestui an, a declarat că nu are ”prea mult respect” pentru persoanele care refuză să pună în practică măsurile de precauţie, precum purtarea unei măşti în spaţii publice, relatează Reuters.

Hanks şi soţia sa, actriţa şi cântăreaţa Rita Wilson, au dezvăluit în luna martie că au avut rezultate pozitive la testul pentru coronavirus în timp ce se aflau în Australia pentru o filmare.

”Cel puţin trei lucruri mărunte (sunt) în beneficiul tuturor, dacă alegeţi să le faceţi”, a spus Hanks, în vârstă de 63 de ani, într-un interviu acordat Reuters Television. ”Purtaţi o mască, spălaţi-vă pe mâini, (respectaţi) distanţarea socială. Dacă nu puteţi face asta, nu am prea mult respect pentru voi”.

Hanks, recompensat de două ori cu un premiu Oscar pentru ”Philadelphia” şi ”Forrest Gump”, a comparat aceste măsuri cu paşii pe care şoferii trebuie să îi parcurgă pentru a utiliza în siguranţă o maşină. ”Atunci când conduceţi o maşină, trebuie să semnalizaţi, să nu circulaţi prea repede şi să evitaţi pietonii”, a declarat el. ”Ne place sau nu, suntem cu toţii implicaţi”, a adăugat el.

Statele Unite conduc la numărul de decese şi infectări asociate noului coronavirus.

Din cauza pandemiei, noul film al lui Hanks, ”Greyhound”, nu va fi distribuit în cinematografe, ci va fi difuzat prin streaming pe Apple TV+, începând de vineri.

Numeroase cinematografe din întreaga lume rămân închise în cadrul măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii cazurilor de infectare.

Hanks a declarat că ”Greyhound” a fost realizat pentru ”o experienţă vastă, masivă, de imersiune, ce se poate realiza doar într-un cinematograf cu cel puţin alţi 100 de oameni”. Însă, în contextul pandemiei de COVID-19, ”trebuie să mergem mai departe cu aceste obstacole” şi să fie difuzat online pentru a putea fi vizionat de acasă, a mai spus actorul.

În acest film, Hanks interpretează rolul comandantului Ernest Krause, un ofiţer de marină care se îmbarcă în prima sa misiune, în Al Doilea Război Mondial. Hanks a fost de asemenea cel care a scris scenariul, adaptat după romanul din 1955 ”The Good Shepherd”, semnat de C. S. Forester.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Alooo, postacii de serviciu, auziti ce spune omul asta!
    Veniti repede si explicati-i ca e doar o gripa, e doar o raceala.
    Hai, toata gasca in cor, unu, doi, trei si!

    • Înseamnă ca are o parerea proasta despre el însuși întrucât dacă respecta măsurile de siguranța nu îl lua 😉

    • @Robert. Se pare ca l-a luat la inceputul epidemiei, in februarie – martie cand nu se stia mare lucru despre asta.

  2. Ce stie individul asta? Este un las si un fricos. Cacaservitorii si pesedeii, cei mai puternici oameni nu sunt speriati de covrig19, hapciu. Oricine ii e frica de virus e fricos. Mor doar niste batranei ce drq, parinti, bunici, sau poate chiar voi, dar nu feți fricosi!

  3. Vreau sa traiesc intr-o tara cu oameni ca Tom Hanks.
    Vreau din ce in ce mai mult sa traiesc in tara lui Tom Hanks.
    Din ce in ce mai mult imi doresc sa traiesc in alta tara. Tu?

    • Ai si tu dreptate. De ce sa stai in Romania? Du-te in tara lui Tom Hanks, acolo e bine. Raportat la marimea populatiei, mor mai mult covidosi sau sidosi in America, decat romani in total, dar e pacat sa iti facem bine cu forta.

    • Dacian Julien Soros, era o metafora ! „Tara lui Tom Hanks” e o tara (oricum s-ar numi ea) in care oamenii respecta regulile, o tara in care indivizii au respect pentru celalalt, o tara in care respecti munca celuilalt, o tara in care singurul tau scop nu este sa furi ce are celalalt sau sa ai mai mult decat are celalalt, o tara in care nu traiesti ca sa strangi un teanc de bani pe care sa-i „spargi” intr-o seara in club sau sa-i lipesti pe fruntea unui carnat.
      Pe scurt, o tara, nu o ograda.

    • Nu inteleg nimic. Tara lui Tom Hanks nu e America? Vrei sa traiesti in „Anglia lui Tom Hanks”? Sau in „Canada lui Tom Hanks”? Sau tu esti dintr-aia cu wakanda?

      Daca americanii / englezii / canadezii sunt asa respectuosi cu regulile, si romanii e tarani inculti, cum iti explici ca au murit mult mai multi americani / englezi etc la suta de mii?

      Sau moartea e un construct social?

      Spune sincer, ai plans cand a murit Printesa Inimilor? ce altceva mai sugi de la licuricul cel mare?

    • Asta e riscul cand esti specialist in dacian julien soros si exclusiv cu asta te ocupi, ajungi sa nu mai intelegi nimic.

  4. Ce interesant! aveti si niste pareri de la ghiorlaitorii locali? De exemplu, mi-e dor sa aud opiniile medicale sau economice ale Oanei Pellea.

  5. PSDeii si ALDEistii si PRO-Romanistii nu se uita la filme cu Tom Hanks!!