G4Media.ro

Tinerii de la USR și PLUS au inițiat o petiție online pentru…

Tinerii de la USR și PLUS au inițiat o petiție online pentru susținerea educației sexuale în școli: ”Suntem țara europeană cu cea mai mare rată de mame adolescente”

Tinerii de la USR și PLUS au inițiat o petiție publică pentru stoparea modificării, inițiată de PSD și PNL, a legii care asigură educația sexuală în școli, avertizând că România este țara europeană cu cea mai mare rată de mame adolescente, multe având vârste de sub 15 ani.

Petiția inițiată de Generația PLUS:

PNL și PSD se aliază împotriva educației sexuale în școli și a sănătății tinerilor!

După ce Președintele Iohannis a promulgat legea care prevede cel puțin un curs de educație sexuală în școli, o dată pe semestru, deputatul Robert Sighiartău (31 de ani, PNL) inițiază un amendament susținut de PSD, care stipulează că elevul va avea nevoie de „acordul scris al părinților sau reprezentanților legali” și propune schimbarea specificului materiei.

Încearcă un scurt exercițiu de imaginație. Ai 13 ani și pentru a participa la ora de educație sexuală trebuie să mergi la unul din părinții tăi pentru o cerere scrisă. Ai face asta? Probabil că nu.

Generația PLUS susține educația sexuală în școli. Toți elevii trebuie să participe la aceste ore pentru sănătatea lor și a societății noastre. Totodată, dacă unii părinți vor dori să-și educe copiii acasă ar trebui să poată face acest lucru printr-o cerere expresă de renunțare la ora de educație sexuală.

Astfel, solicităm ca legea actuală promulgată de președintele Iohannis să nu fie modificată în sensul îngreunării accesului la orele de educație sexuală, iar titlul și conținutul lor să nu se modifice în educație sanitară.

Semnează și tu, convinge-ți și prietenii să o facă!

Mesajul USR Tineret:

✍️ Semnează și tu: https://www.generatia.plus/sexed

🤝Ne alăturăm colegilor noștri de la Generația PLUS în ceea ce privește inițiativa lor legată de educația sexuală în școli. E un demers important și avem nevoie de această schimbare de în societate. Nu ne mai putem ascunde de realitate.

‼️ Suntem țara europeană cu cea mai mare rată de mame adolescente.

📉 Organizația Salvați Copiii ne spune că aproape 18.000 de adolescente au devenit mame în 2018, 674 având mai puțin de 15 ani. Prin implementarea educației sexuale, numărul de mame adolescente s-ar diminua, deoarece acestea ar învăța elementele fundamentale despre protecție.

📑 Fie că ne place s-o spunem sau nu, România se confruntă cu o mare problemă cauzată de lipsa educației sexuale. Un studiu UNICEF realizat în 2009 ne spune că vârsta medie de începere a vieții sexuale în România este de 15 ani și jumătate. Tot același studiu ne arată că dacă s-ar implementa orele de educație sexuală în România, vârsta medie de începere a vieții sexuale ar crește.

❗️Tot la orele de educație sexuală, un copil ar învăța că nimeni nu are voie să-l atingă într-un mod care poate să fie nepotrivit. Informațiile oferite la școală ar putea să-i schimbe viața, deoarece ar putea înțelege un potențial abuz.

🍆 Educația sexuală e benefică pentru societatea românească deoarece discuțiile importante legate de sexualitate nu ar mai fi tabu, iar tinerii vor ști cum să se protejeze mult mai bine.

🤓 Trebuie de asemenea menționat faptul că această lege a fost inițiată de doamna Cristina Iurisniti Deputat USR BN și datorită ei avem acum acest proiect amendat de PSD și PNL.

💙🧡 Vă rugăm să semnați și să distribuiți petiția colegilor noștri, deoarece schimbarea începe cu o semnătură!

Pe 3 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea, inițiată de USR, care prevede obligativitatea ca în unitățile școlare să fie organizate, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Actul normativ modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul stabilirii în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a oricăror instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei, a obligaţiei de a derula în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate.

Joi, USR a acuzat PSD şi PNL de ”o înţelegere iresponsabilă pentru viitorul copiilor”, întrucât încearcă să blocheze predarea educaţiei sexuale în şcoli.

”Mai mulţi parlamentari PSD şi PNL, printre care Titus Corlăţean şi Robert Sighiartău, au introdus într-un proiect de lege care avea alt scop, o serie de modificări care practic blochează cursurile de educaţie sexuală în şcoli. Astfel, a fost introdus acordul scris al părinţilor, iar «educaţia sexuală» a fost înlocuită cu «educaţia sanitară».

USR consideră că parlamentarii PSD şi PNL dau dovadă de iresponsabilitate maximă în încercarea de a bloca o lege care ”încurajează prevenţia şi poate salva destine”, a transmis, joi, USR, citat de News.ro

Liderul partidului, Dan Barna, a afirmat că ”educaţia e cheia către o viaţă reuşită”.

”Într-o lume modernă, educaţia e cheia către o viaţă reuşită. Să le negi  dreptul la educaţie pentru sănătate, şi respectiv la educaţie sexuală, în baza unor frici medievale în situaţia în care informaţiile circulă în toate formele posibile pe orice ecran digital, este un gest de egoism şi iresponsabilitate tocmai pentru viitorul copiilor.  se protejează prin informaţie şi educaţie, nu prin obscurantism şi frică. Această abordare ne-a adus în situaţia de a avea cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele USR Dan Barna.

În acest context, USR a făcut un apel la preşedinţii partidelor PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Ludovic Orban, ”să ia atitudine faţă de această iniţiativă nocivă din Parlament, care a fost strecurată pe ascuns, şi poate avea consecinţe grave asupra viitorului copiiilor din România”.

”În forma actuală, legea USR poate scădea, în viitor, numărul minorelor devenite mame şi al avorturilor în rândul tinerelor. În prezent, România este ţara cu cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană. În vreme ce în ţările europene educaţia pentru sănătate este obligatorie, în România opţionalul nu a fost realizat în multe şcoli, iar  nu au avut acces la informaţii corecte, din surse sigure, cu privire la nutriţie, sănătate, sexualitate, cu scopul de a încuraja prevenţia”, a mai transmis USR.

Potrivit formaţiunii, un studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii arată că există o corelaţie directă între vârsta precoce a mamei şi lipsa accesului la educaţie sanitară. Astfel, şase din zece mame adolescente nu au avut niciodată acces la informaţii privind sănătatea reproducerii sau educaţiei sexuale.

”USR consideră că elevii din România nu pot rămâne captivi mentalităţilor învechite ale parlamentarilor care de 30 de ani nu fac din educaţie o prioritate pentru a oferi copiilor mai multe şanse de reuşită în viaţă”, a mai transmis USR.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

67 comentarii

  1. Mamele adolescente in marea lor majoritate sunt de etnie și nu frecventează cursurile deloc. Deasemenea trebuie reglementată și școala la domiciliu. Oricum este nevoie și de acordul părinților; statul nu se poate substitui familiei! Statul poate face informare, poate folosi zăhărelul la pachet cu diferite presiuni, dar până la urmă familia trebuie să aibă ultimul cuvânt.

    • Eu sunt de acord cu aceasta propunere cu doua conditii:
      1. Manualul scolar / programa sa fie facuta de doamna Ciolos, obligatoriu sa aiba un capitol de oftat energic
      2. Sa cuprinda notiuni de educatie sexuala din practica Misa – Bivolaru, daca domnul Julien doreste sa ni le impartaseasca

    • Educatia sexuala se face acasa. Si pe internet. Nici un copil nu așteaptă sa le explice „profesorii” cum este cu sexul. Numai tâmpiții de la usr pot gandi asa ceva.

      Miza este alta: prezentarea relațiilor homosexuale ca fiind ceva normal sau chiar de dorit.

    • De la revolutie am avut mult peste 10.000.000 (ZECE MILIOANE) de avorturi in Romania. Se estimeaza ca sunt 1.000.000 de infectati cu boli cu transmitere sexuala. Cei infectati transmit de obicei boala copiilor, sau infectia provoaca probleme in sarcina. 30% din tineri nu au folosit prezervativul la primul contact sexual. 30% din femeile insarcinate nu merg la control ginecologic.
      Voi nu pricepeti ce abis de lipsa de cunostinte, ce pudoare inutila si prostie pura bantuie societatea? Tineri care cred ca daca o scot repede nu se intampla nimic, care aokica metoda calendarului pe invers, de needucati ce sunt. 90% nici nu s-au dus sa-si faca analize dupa ce isi moaie fitilul la baute cu necunoscuti(te) atunci intalnite.
      Orele trebuie sa fie obligatorii, poate mai scutim din sarcinile nedorite, din avorturi, din bts.

    • @Razvan
      Si relatiile homosexuale tot de pe internet pot fi promovate. N-ai nimerit-o de data asta. Incearca varianta ca educatia sexuala sa fie predata de un popa… Spre ex Pomohaci… 😉

    • @nenica, daca un ziarist violeaza, atacam toti jurnaliștii? Daca un profesor violeaza, abandonam educatia?

      Mai scuteste-ma cu Pomohaci. Vezi mai bine miile de preoti care lucrează pt comunitate.

      Legat de promovarea homosexualitatii pe internet. Compari mere cu pere. Una este sa vina o persoana cu autoritate si sa bata cu pumnul in masa ca homo in sus si in jos – iar daca nu zici ca el, sa iei nota mica – si alta ca un copil sa faca imagini porno pe net, de care or fi ele.

      Diferența: copilul se uita la ce ii place si nu ii baga nimeni pe gat varianta „corecta”.

      Not last, familia joaca un rol aici. Familia si nu statul, prin sistemul de educație.

    • @Razvan,
      Da, lucreaza comunitatea la buzunare, ca nici mortul nu ti-l conduce la groapa, daca nu-l ”ungi” macar cu cateva ”batrane”…

  2. Un stimabil, spunea despre brașoveni că sunt indefinibili, adică așa un BABILON ceva similar mă încearcă și în cazul usere. USR care obligatoriu trebuiau să aibă sigla unei ambulanțe ( slavatori, salvamont, etc ) seamănă tot mai mult cu Frontul Salvării Naționale și devin tot mai sudați de bolșevicii din pesede. Ca dovadă pesede le pun la dispoziție timpul lor de ”emisie” în parlament mai ales când e de ”dat cu barda” în liberali și Johannis timp pe care îl primesc bucuroși sub privirea protectoare a lui CIORDACHE.
    Azi au găsit că-i obligatoriu să salveze românii în zona chiloților. Cred că înainte de a înainta o petiție trebuiaiu să arate tinerilor cum se face că să nu fie treaba „groasă”. Mai mult dintre ”mamele” tinere poate nu vor informa câte frecventează școala în care ei vor să ”introducă” sexualitatea explicită ! În naivitatea lor vor afla că multe dintre aceste ”mame” sau ”tați” le vor da lecții și așa la plecare le vor spune că la mijlo e afacerea cu frați lor veterani din Frontul Salvării Naționale care DĂ ȘI CREȘTE HALOCAȚIILE pentru care MUNCESC ALȚII ( cam peste TOT ÎN EUROPA).

    • Acu’ pricepi, bre, nea @Ilie, de ce zice lumea despre mata că ești „…cel din urmă țăran”…? Că oi fi mata mai destupat la minte ca alții, dar ești retrograd, bre, adică te opui progresului și d’asta n-ai reușit să ridici capul din țărână nici până la sfârșitul zilelor…!
      PS. Doar nu vrei, bre, nea @Ilie, ca Nilă sau Paraschiv să-ți aducă la ușă vreun plod facut din neștiință, iar apoi să te văiți din nou că n-ai avut noroc in viață…!?

    • PPS. Așa cum a venit frățiorul @Scaraoțchi-fake cu un drăcușor de doar câteva luni in brațe la poarta Iadului, de l-a bătut Tartorul ăl bătrân o săptămână întreagă cu făcalețul de mestecat in cazan pe spinare și în cap, de a rămas, săracu’, nițel cam nănac…

    • Scaraoțchi®
      Progresul nu presupune multe din lucrurile pe care le trambitati/credeti voi ca este progres.
      Din cele 2 postari pot sa trag doar o concluzie. Esti cel putina asa cum il etichetezi dumneata pe Moromete.

    • E de noaptea mintii alegatia ta cum ca USR „seamana tot mai mult cu Frontul Salvarii Nationale.”

      PS. Pari sa fi prins anii 90, asa baietan mai rasarit ! Chiar sa nu stii ce a facut FSN in aceasta tara ? Macar mineriadele si tot ti le amintesti !

    • @Scaraotchi:
      Asta nu are nicio treaba cu Morometele cel adevarat ! Ala era destept si mai era si liberal !
      Asta, contemporanu’, e idiot si fara vreo ideologie conturata !

    • @Scaraoțki , dacă mă gândesc bine numele acestea se puneau la copii din scaieți la cei din Flori li se mai spunea Florin etc. Cât despre progres ..pot deduce că tinerii de azi au progresat … la o nație în scădere demografică unii chiar mai procreează , ații sunt tot lângă gonflabine. Apropo , gonflabila ta e blondă ? SCARAOȚKI nu-ți fie rușine că nu poti ..bucură-te că mai sunt țărani care au ce scoate .. și pot. Acum te înțeleg de ce ești în echipa celor care salvează gonflabila .. și uită de adevărata problemă …frecventarea școlii.
      Oameni buni salvați România de FRONTUL SALVĂRII NAȚIONALE ȘI UNIUNEA SALVAȚI România , DUO Ilescu-Barna

  3. poate țara cu cea mai mare rată a prostituției !!! mai bine să meargă ani să le predea un curs anti prostituție 🙂

    • Si videochatiste cu grad inalt de educatie sexuala.

  4. Acele mame au o anumita etnie si la ei in comunitati asa sunt obiceiurile.

    Scopul ascuns – Este nevoie de marfa cat mai proaspata pentru elite pedofile. Cautati pizzagate. Cererea mare oferta din ce in ce mai mica, multe tari sunt in garda legat de acest fenomen.

    • voi, postacii rusi, tot ii dati cu minciuni obosite din 2017, in timp ce Putin isi numara miliardele facute pe spinarea voastra

  5. Adica Religia sa fie curs optional cu acordul parintilor, dar Educatia Sexuala nu. Credeam ca USR-ul a depasit stadiul de ONG pro LGBT, dar se pare ca m-am inselat.

    • La ora de religie esti invatat mituri si alte bazaconii fara utilitate, si indoctrinat de niste frustrati care nu au fost in stare de altceva in viata.

      In cel mai bun caz o pierdere de vreme, in cel mai rau caz e vorba despre „virusarea” unor minti tinere, care ajung pe urma sa creada ca Bill Gates e antihristul care ne infecteaza cu covid prin antenele 5G.

      Educatia sexuala in schimb iti prezinta informatii stiintifice, demonstrabile, si utile. Si care nu au nicio legatura cu LGBT si alte litere. Dar cum inapoiata biserica romana inca este anti-stiinta, normal ca fuge de astfel de informatii ca dracu’ de tamaie.

    • Atata vreme cat exista acordul parintilor, e ok. Altfel, doar Partidul Comunist facea binele cu forta si te invata „materialismul dialectic si stiintific” si „ateismul”.

    • multumim lui Vlad si altora ca el pentru lecția de materialism științific tip Scânteia 4.0! Religia este opusul popoarelor iar progresismul victoria asupra ei.
      chiar nu realizați că v-ați deuinfectat din greseala si ultimii neuroni responsabili?

    • „Opiul popoarelor”, te rog citeaza corect.

  6. „Generația PLUS susține educația sexuală în școli” fara echivoc…. max 10% la alegeri, ca restu de 90% e anacronic , homofob si medieval

  7. Citind comentariile retarzilor de mai sus, iti dai seama cata apa trebuie sa mai curga pe Dunăre sa se aleaga ceva din tara asta.

    • asa e bro…a rezolvat usr ul totul in tara asta , au au mai ramas drepturile lgbt si educatia sexuala de la 10ani, eventual si aia sa se faca cu vreo femeie cu mustata, ca e si aia normala , nu?

    • Mda, bănuiesc că, comentariile anti sunt facute de oameni ai căror părinți sunt cu 10 ani mai mari ca ei.

    • Columnule, da mai e un pic pana cand toata tara asta va merge cracanata, asa ca tine.

  8. Generatia PLUS are copii ? ori hotarasc pentru copiii altora?

    • esti un postac prost ori ai peste 50 ani…

    • Probabil nu au copii. Titlul afirma ca „tinerii din USR si PLUS au initiat petitia”.
      La acelasi lucru ma gandeam si eu. Astia ar trebui sa creasca mai intai un copil, apoi sa-si dea cu parerea despre educatia unuia.

  9. Cred că ora de educație sexuală ar trebui regândită și redenumita. Ar trebui gândită o curriculă pentru a-și învață pe adolescenti riscurile unei vieți sexuale haotice, despre bolile cu transmitere sexuala, despre limite și consens, despre implicarea emoțională, despre modificarea organismul in adolescenta atât fizic și cât si psihic. Curricula sa fie dezbătută public atât de părinți, biserica, ong urî și să se ajungă la un consens în interesul copiilor. Și să rămână opțională ca și religia. Se poate numi simplu educație pentru sănătate.

    • O opinie foarte echilibrata.
      Problema este ca cei mai multi cetateni responsabili din tara asta sunt ocupati cu activitatile zilnice pentru supravietuire… in principal munca si iar munca pentru a aduce acasa cele necesare.
      Nu au nici informatia nici timpul pentru a participa la astfel de dezbateri. Dar ong-urile unor denaturati cu asta isi ocupa tot timpul…
      Deci ar fi necesar de cei pe care i-am trimis in parlament sa se ocupe de asta!
      90% din cetatenii acestei tari nici nu isi imagineaza ca cineva isi bate capul sa ii invete pe copii lor LA SCOALA… cum si despre sex, deviatii sexuale si practicanti 🙂 daca se poate de la 12 ani

    • Daca subiectul va trebui dezbatut de biserica,discutia s-a incheiat.

  10. În țările unde se face educație sexuală a scăzut numărul de mame minore, deci e necesară și în România dacă nu vrem să rămânem la cifre similare Africii. Că unii copii au absențe nu e motiv să stăm în vechea paradigmă care ne-a adus rezultate dezastruase, vieți chinuite fără niciun motiv.

    • da un link ceva ca sa te credem cu scaderile invocate

      …. pot fi insa de acord cu enuntul : majoritatea mamelor minore sunt de etnie , iar aceasta etnie nu da pe la scoala, incat mesajul orelor de educatie sexuala nu va ajunge la publicul tinta

    • abc, ia intreaba si tu google-ul si vezi ce-ti zice ? :))))

    • Dar nu cumva a crescut si numarul de homosexuali si lesbiene tot in acele tari?

  11. Tinerii ăștia au chiulit de la ora de anatomie. Toți elevii învață despre funcția de reproducere. Există zeci de cărți pentru copii de șapte ani despre corpul lor și despre cum au venit pe lume.
    De fapt ei vor să creeze o modă: cei moderni, educați, realizați votează cu noi mediocritățile, șmecherii sau naivii pe care îi prostesc ai bătrâni.
    USR își plătește degeaba consilierii de campaniei

  12. Pai doar asa pot sa ajung cei de la USR sub 10%. Si vad ca nu vor sa inteleaga asta.
    Mai are Romanul inca unele valori.. peste care nu poti sa treci oricat de progresist ai fi.
    Si in acest caz, progresismul reprezinta… de fapt… denaturarea fiintei umane…

  13. @FUBAR slabe sanse , cei amintiti de tine nu stiu sa scrie

  14. Inutil!TELEVIZIUNILE SI PRESA SCRISA au facut dupa Revolutie NON =EDUCATIE in absolut toate DOMENIILE.Ne mai respectam NOI INTRE NOI>

  15. Este mana lu shorosh si alui bil gay, nu ne pacalit! pin acest curs copii vor fi ciupuiti cu cipuri anticrestine si i-i va transforma in pedofili si homalay satanici

  16. Uniunea Fiilor de Securiști din România și Tinerii Băutori de Urină din România trebuie mai întâi să facă copii și apoi să vadă dacă este potrivită educația sexuală .Experimenele să le facă pe propriile maimuțe nu pe copii altora .

  17. Tineretul USR vrea sa afle cum se face sexul, fiindca nu le arata nimeni fofo. Degaba scrieti lacramatii, daca nu ati castigat alegerile.

    Iar daca in plina criza economica, voua va arde de fofo, nu o sa le castigati nici data viitoare.

  18. cei care sunt impotriva introducerii educatiei sexuale in scoli sunt, in marea lor majoritate, genul pt care educatia sexuala facuta acasa se rezuma la: „e rusinos, nu vorbim de asa ceva!” sau „daca te prind cu de-astea, te omor!”

  19. Acum ceva timp îl credeam mai destupat pe Robert Sighiartau, dar m-am edificat ca nu e altceva decât un papagal penelist!

  20. @Scaraotchi:
    Asta nu are nicio treaba cu Morometele cel adevarat ! Ala era destept si mai era si liberal !
    Asta, contemporanu’, e idiot si fara vreo ideologie conturata !

  21. problema pesedeului nu e cu cuvantul „sexuala”, ci cu cuvantul „educatie”

  22. Globalismul a venit la pachet cu o grămadă de mizerii, progresismul nu aduce nimic superior, decât sminteală și decădere morală angro.
    Pentru mine USR și PLUS sau descalificat numai prin această poziție clar asumată și promovată continuu, personal nu pot trece peste această poziționare doctrinară.

    Haideți să fim suficienți de inteligenți și să vedem ce s-a întâmplat altora mai „înaintați”.:

    http://provitabucuresti.ro/activitati/analize-comentarii/668-canada-un-avertisment-de-peste-ocean

    Citiți PDF-ul.

    Și mai vedeți vă rog ce ne spun specialiștii noștrii:
    https://youtu.be/FXWvE2YxPq0

    Și înainte ca unii să înceapă să o dea cu Rușii și cu Fake-urile, vă rog ca și părinții, să analizăm cu sufletul deschis, ce înseamnă să li se spună copiilor de la vârstă de 4 ani că este bine să se masturbeze, să se atingă, iar începând cu vârste de 11 ani, ca în anumite țări, opinia copilului pe ideologia de gen să primeze față de autoritatea tutelară a părintelui, inclusiv pe schimbarea genului.
    Eu nu îmi doresc un stat care cică protejează copilul astfel, nu mulțumesc!

  23. S,chiar vreau să ți-o fac ,dar după ce faci educație sexuală că altfel rămâi gravid și mai apare un s mic

  24. Interesant g4media cum cenzurați postările noastre care conțin linkuri și descrierii concrete…

  25. E irelevant ca „tinerii USR si Plus sustin educatia sexuala in scoli”. Mi-e greu sa cred ca acesti tineri sunt inca in scoala sau ca au deja familii si copii sa fie direct interesati sa primeasca aceasta educatie pentru ei insisi sau pentru copii lor.
    E tot acelasi vechi argument politicianist gol „pentru binele/viitorul copiilor”. Nu ai lor, ci ai altora, ai celorlalti, ai nostri.
    Daca eliminam acordul parintilor din educatia si ingrijirea copiilor o dam in socialism – statul hotaraste ce este bine pentru copii, nu parintii!
    Sexualitatea este de decenii bune campul de lupta al unor ideologi cu intentii foarte dubioase. Ideologi care vor sa aiba acces nemijlocit si neingradit (de parinti) la mintile receptibile, maleabile si manipulabile ale copiilor.
    Este imperios necesar ca noi, parintii, sa avem control asupra modului in care se va face aceasta „educatie sexuala” pentru a ne putea proteja copiii de acest tip de ideologi.

  26. 1. nu există corelație directă intre educația sexuală si graviditatea minorelor. O grămadă vin tocmai de la minore care nu vin la școală și oricât o dați cu rasismul știm că e o problemă tipică in comunitățile rome, are legătură cu cultura lor nu cu lipsa educației sexuale.

    2. o altă parte provine din faptul că tinerii au ei chef să facă neprotejați, chiar e o chestie de mândrie că o faci fără. deci nu e lipsă de informare, azi cand oricine e la un clic distanță si ai reclame obsesive la tv. oamenii au ei chef să facă neprotejat.

    3. există deja educație sexuală in școli, și la biologie, si la dirigenție si la educația sanitară. Dacă am fi cinstitți am observa să ce se intelege prin educație sexuală se rezolvă rapid prin 2-3 informatii, nu e nevoie să bagi educație permanentă de la 4 ani. Aici e o altă filosofie, e sexualizare prematură a minorilor, o expunere la mai mult decat informatii elementare necesare, expunere la ideologie de gen , o nouă etică, o nouă filosofie că poti să devii fată dacă ești băiat, că există nu știu cate sexualități diverse, că e ok să o faci un același gen si tot felul de obsecenități de care tinerii n-au nevoie.
    4. Este necesar controlul părintilor asupra cursurilor – dacă nu ar avea nimic de ascuns, nu s-ar opune ca părintii să știe ce se face acolo. Eu unul n-am chef să-mi las copiii să fie educati de ONG-iști dubioși care se cred specialiști in sexologie. Vreau să verific manualul si persoana, nu e ok să lasi activiștii dubioși fără acreditări si calificări să se joace cu aspecte fragile ale personalității copilului si să-i incite să facă sex la 10 ani cand personalitatea lor e in formare. Sexul are ceva intim, nu e pentru uzul activiștilor care au idei – ca să nu zic fantezii.

    Deja apar scandaluri in Europa cu manuale obscene si libidinoase – incă o dată ne aruncăm ca turma si facem experimente pe copii, la grămadă, sub pretextul că unele fete răman gravide.

  27. Atât au învățat ei de la membrul MISA, Dacian Julien Cioloș. Doar gurul lui e condamnat definitiv pentru sec cu minori. Dar la ce să te aștepți de la niște pui de securiști?!

  28. Acum am înțeles domnilor de la USR. Din cauză că nu avem educație sexuală în școli, este plină Italia de curve românce. Până la urmă voi o să faceți tot posibilul, ca la viitoarele alegeri nici să nu intrați în Parlament. Încă o vizită de-a lui Barna la Antena 3, un live cu Cristoiu.
    Ce om serios o să vă voteze pe voi ?

  29. En Frans, educațion sexuel obligatoar e decât 2 heur par anné, in classe septiem e iutiem. Da, ati citit bien, 4 heur pe toata durata de școlarizar de la grădinis jiusco bac.

    Desighiur, nu e bien să avem mame tiner. Ce sera Runmani sans downien? Așijder, ratele de maladi sexuel de Rumani sunt un treim comparat cu peis avec educațion sexuel, Anglater, Etat Uni și celelalte maimuț.

    Silvuple, șante a otre table.

  30. Mai USR Plus nu mai bine va desfiintati mai? Mergeti inapoi la carierele voastre si lasati naibii acest bobor de primitivi acolo unde e, la coada europei, ca le sade bine acolo tot votand psd si pnl

  31. Vezi ca si ,,peneleul” e mai mult o organizatie neoprotestanta, in Arad majoritatea membrilor sunt pocaiti de la baptisti si penticoistali, asa ca e de inteles sustinerea pe care penele o acorda pezde-bor, majoritatea ,,liberalilor” nu au nimic in comuni cu Liberalismul, vezi cum sau pozitionat si la referendumul pt. familia traditionala.

  32. Recunosc patternul neomarxist care acum face ravagii in SUA. La noi sunt inca doar la nivel de vorba, dar daca ii lasam pe astia crescuti de facebook si youtube sa zburde ideologic spre extrema stanga o sa avem si la noi aceeasi anarhie ca in SUA.
    O sa ziceti, bine, dar noi nu avem negri. Stati linsititi, ca gasesc astia o minoritate „oprimata”

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.