Home » Articole » Timiș: Focare noi de COVID la o secție a spitalului județean, la o școală și o grădiniță / Timișoara a trecut de rata de infectare 6 la mie, iar vineri se întrunește Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Timiș: Focare noi de COVID la o secție a spitalului județean, la o școală și o grădiniță / Timișoara a trecut de rata de infectare 6 la mie, iar vineri se întrunește Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Timiș: Focare noi de COVID la o secție a spitalului județean, la o școală și o grădiniță / Timișoara a trecut de rata de infectare 6 la mie, iar vineri se întrunește Comitetul Județean pentru Situații de Urgență
sursa foto: Facebook/ Primăria Timișoara
Ascultă articolul

Trei noi focare de COVID-19 au fost anunţate, joi, de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, la Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean (opt cazuri), la o şcoală gimnazială din Timişoara (şase cazuri) şi la o grădiniţă privată din Lugoj (trei cazuri). Municipiul Timișoara a ajuns la o rată de infectare de 6,07 la mie, iar vineri se va întruni Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a decide măsurile care vor fi luate.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit DSP Timiș, 412 persoane au fost depistate cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, dintre care şapte sunt cadre medicale. Din totalul noilor testaţi pozitiv, 269 sunt în Timişoara, relatează Agerpres.

Un număr atât de mare de infectări nu a mai fost înregistrat în Timiș din 21 noiembrie, când erau raportate 443 de cazuri. De atunci nu a mai fost depășit pragul de 400 de infectări zilnice.

Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns, în Timişoara, la 6,07 la mia de locuitori (de la 5,73 faţă de raportarea anterioară), iar 14 focare sunt active în judeţ. Cele mai mari rate de contaminare sunt în comunele Niţchidorf (12,77), Dumbrăviţa (9,00), Giroc (8,17) şi Şandra (7,66).

Joi dimineaţa, în spitalele din judeţ erau internaţi 380 de bolnavi de COVID-19, dintre care 58 sunt în ATI.

Județul Timiș are cea mai mare rată de incidență din țară, de 4,45 la mie.

Reprezentanții autorităților județene spun că, deocamdată, nu se pune problema carantinării Timișoarei, dar că în cursul zilei de vineri va avea loc o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență în care se va face o analiză a evoluției epidemiei, scrie opiniatimisoarei.ro.

În ceea ce privește cursurile școlare, acestea vor trece exclusiv în online doar dacă se va lua decizia intrării Timișoarei în carantină.

„Chiar dacă am depășit rata de infectare de 6 la mia de locuitori în Timișoara, nu se ia decizia suspendării cursurilor cu prezența fizică și trecerea învățământului în sistem online decât în momentul în care localitatea se carantinează. Așa spune legea, doar în momentul în care localitatea se carantinează, unitățile de învățământ trec în scenariul roșu”, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Marin Popescu, inspectorul general al ISJ Timiș.

Citește și

Revolta autorităților locale din Timiș, Alba și Cluj împotriva modului de calcul al ratei de infectare într-un județ: Testăm mult și suntem pedepsiți. Populația e tot mai iritată / Ce schimbări propun la sistemul de raportare a cazurilor de COVID

sursa foto: Facebook/ Primăria Timișoara

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.