TIMELINE: Istoricul marilor crize din coaliții. Guvernarea CDR – USD – UDMR din perioada 1996 – 2000, un eșec cu consecințe politice de durată

Criza politică din coaliția PNL – USR PLUS – UDMR amintește de comportamentul politic din toate guvernările de coaliție în România. Cele mai puternice crize s-au înregistrat în coaliția din perioada 1996 – 2000. Dar eșecul politic al coaliției CDR – USD – UDMR nu a fost singular. E a fost urmat de destrămarea coaliției PNL – PD – UDMR – PC și a guvernului condus de Călin Tăriceanu în 2005 – 2006 și a coaliției PDL – PSD, a guvernului condus de Emil Boc în 2008 – 2009 și a coaliției Uniunii Social Liberale (USL, alianță PSD – PNL) în 2014, în timpul guvernului condus de Victor Ponta.

• Vezi mai jos cronologia crizei din coaliția CDR – USD – UDMR din perioada 1996 – 2000:

3 noiembrie 1996: În primul tur al alegerilor prezidențiale, candidatul PDSR și președinte al României în funcție, Ion Iliescu se plasează în frunte cu 32% din voturi, urmat de candidatul Convenției Democrate (CDR, alianță între PNȚCD, PNL și alte partide mai mici), Emil Constantinescu cu 28%, candidatul Uniunii Social Democrate (USD, compusă din Partidul Democrat, PD-FSN și Partidul Social Democrat, PSD), Petre Roman, cu 20,5% și candidatul UDMR, Gyorgy Frunda, cu 6%.

În alegerile parlamentare, la Senat, CDR s-a clasat pe primul loc cu 30,7%, urmată de PDSR 23%, USD 13% și UDMR cu 6,8%. În parlament au mai intrat Partidul România Mare (PRM) și Partidul Unității Naționale Române (PUNR), ca și 15 reprezentanți ai minorităților naționale, altele decât cea maghiară.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Idei practice pentru a mânca sănătos în călătoriile lungi

5:18

USD și UDMR își declară sprijinul pentru turul doi al prezidențialelor în favoarea lui Emil Constantinescu

17 noiembrie 1996: Emil Constantinescu este ales președinte al României cu 54,4% din voturi în al doilea tur de scrutin.

29 noiembrie 1996: Învestit în funcție, președintele Constantinescu îl desemnează pe primarul PNȚCD al Capitalei, Victor Ciorbea, candidat la funcția de prim ministru.

12 decembrie 1996: Guvernul de coaliție CDR – USD – UDMR este învestit în funcție cu o majoritate confortabilă în parlament. În prealabil, liderul PD, Petre Roman, fusese ales președinte al Senatului, iar liderul PNȚCD, Ion Diaconescu, fusese ales președinte al Camerei Deputaților.

1997: După o perioadă de inițială armonie, în coaliție încep să se manifeste divergențe, PD arătându-și reticența cu privire la ritmul reformei economice și al privatizărilor și la modificarea legii imobilelor naționalizate în favoarea foștilor proprietari – promisiune electorală a CDR.

11 februarie 1998: Ministrul transporturilor de la PD, Traian Băsescu, iese din ședința de guvern și își anunță demisia. Este semnalul părăsirii de către PD a cabinetului Ciorbea, care continuă să guverneze minoritar.

30 martie 1998: Amenințat cu o moțiune de cenzură din partea PD, sprijinită de opoziție, premierul Ciorbea își dă demisia. Președintele Constantinescu îl însărcinează pe secretarul general PNȚCD, senatorul Radu Vasile, cu formarea noului guvern.

12 aprilie 1998: Guvernul Radu Vasile primește învestitura în parlament.

1998 – 1999: Premierul Radu Vasile, un favorit al PD, tărăgănează introducerea reformelor radicale. Situația economică a României se degradează, iar PDSR crește în sondajele de opinie. În ianuarie 1999 guvernul Radu Vasile trebuie să facă față unei noi mineriade.

13 decembrie 1999: Miniștrii PNȚCD și PNL își dau demisia în bloc din cabinet în semn de protest împotriva premierului Radu Vasile și a mimării reformei. Președintele Constantinescu se prevalează de această situație constituțională inedită și îl consideră destituit pe premierul Radu Vasile. Opoziția îl acuză pe președintele Constantinescu de lovitură de forță.

22 decembrie 1999: Numit premier de președintele Constantinescu, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, obține învestitura pentru guvernul său în parlament. Printre noii miniștri figurează și liderul PD, Petre Roman, care obține portofoliul externelor. În locul său președinte al Senatului este ales liderul PNL, Mircea Ionescu-Quintus.

2000: Guvernul Isărescu începe reformele necesare aderării României la Uniunea Europeană și NATO. CDR se destramă, PNL anunță că va candida separat în alegerile din noiembrie, PSD iese din USD și fuzionează cu PDSR, care preia denumirea mult râvnită de Partidul Social Democrat. PNȚCD rămâne cu mici partide în CDR.

26 noiembrie 2000: În primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, candidatul PSD, Ion Iliescu obține 36%, urmat de candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu 28%. Candidatul PNL, Theodor Stolojan obține 11,8%, Mugur Isărescu, sprijinit de CD obține 9,5% și candidatul UDMR, Gyorgy Funda, 6%.

La Senat PSD obține 37%, urma de PRM 21%, PD și PNL câte 7,5% și UDMR cu 6.9%. CDR nu intră în parlament cu 5%, deoarece ca alianță de cinci partide avea nevoie de 10%.

Adrian Năstase formează un guvern minoritar PSD, care însă guvernează fără probleme în perioada 2000 – 2004. România va adera la NATO în 2004 și la UE în 2007, grație și reformelor începute de cabinetul Isărescu în 2000 care au fost continuate de cabinetul Năstase.

PNL și PD vor forma Alianța “Dreptate și Adevăr” cu care vor candida în alegerile din 2004, PNȚCD va intra într-un declin terminal, iar PSD va forma o alianță cu Partidul Conservator (PC) condus de Dan Voiculescu.

Conferinta nationala a Conventiei Democrate Romane; in imagine de la stanga la dreapta: Victor Ciorbea, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu si Mircea Ionescu Quintus (Agerpres / Paul Buciuta)