The New York Times: Poate ajunge la putere extrema-dreaptă din Franța? Un primar demonstrează cum

În Perpignan, un oraș din sudul țării, alegătorii ridicaseră de multă vreme un baraj în fața ascensiunii extremei-drepte la alegeri. Unii se întreabă dacă nu cumva asta va urma.

Urcând mult în sondaje înaintea viitoarelor alegeri prezidențiale, simțind că au câștigat bătălia în privința ideologiei și simțind „miros de sânge” la Palatul Elysee, liderii extremei drepte din Franța au scrutat atent țara, oprindu-și privirile asupra singurului lucru care ar putea sta între ei și frâiele puterii: „castorii”.

Potrivit unor francezi, acest lucru ar fi reprezentat de alegătorii care dintotdeauna și-au lăsat deoparte diferendele de ordin politic și au instalat la putere pe oricine, numai pe candidații extremei-drepte nu, ridicând un baraj în fața lor, așa cum fac niște adevărați viteji în fața prădătorilor. Tocmai asta au făcut în 2014 alegătorii din Perpignan, un oraș medieval cu case în culori pastelate de pe malul Mediteranei, în apropierea frontierei cu Spania.

Dar anul trecut acest baraj s-a spart, iar Perpignanul a devenit cel mai mare oraș intrat sub controlul Adunării Naționale, partidul de extremă-dreaptă condus de Marine Le Pen. Astăzi, acest oraș cu peste 120.000 de locuitori este urmărit îndeaproape, fiind considerat incubatorul strategiei extremei-drepte și un eventual indicator al unor alegeri prezidențiale care ar pune-o din nou pe dna Le Pen în fața președintelui Emmanuel Macron.

O victorie a dnei Le Pen ar fi zguduitoare atât pentru Franța cât și pentru întreaga Europă. În Franța a existat mereu convingerea că un partid a cărui conducere dă semne de antisemitism, are o anume nostalgie a nazismului și se manifestă împotriva imigranților nu va putea niciodată să iasă învingător după cel două tururi ale alegerilor prezidențiale.

Încet, dar sigur, partidul său a ajuns însă mai departe decât mulți francezi ar fi îndrăznit să-și imagineze, iar debutul dnei Le Pen în runda finală a ultimelor alegeri din Franța, disputate în 2017, a fost un șoc pentru întregul sistem.

S-ar putea ca ea să fie încă departe de obiectivul propus, dat fiind trecutul partidului în Franța, dar în prezent poate că ea nu e la fel de departe ca altădată. Potrivit unor sondaje recente, ea s-ar situa la egalitate cu Macron în primul tur al alegerilor prezidențiale de anul viitor și cu numai câteva procente în urmă în turul al doilea. Potrivit unui sondaj apărut joi, 48% din respondenți au spus că dna Le Pen va fi probabil viitorul președinte, cu 7 procente mai mulți decât în urmă cu o jumătate de an.

“Ei au tot ridicat baraje începând din anul 2002“, afirmă Louis Aliot, primarul orașului Perpignan și vechi lider al Adunării Naționale. “Așa că să li se ceară să ridice din nou un baraj împreună cu Macron… dar ce s-a schimbat? Absolut nimic“. El spune însă că barajele ridicate de alegători nu mai sunt eficiente, spre deosebire de cele făcute de animalul în cauză, după care adaugă: “Atunci când castorii sunt cei care ridică barajul, el este eficient”.

În 2014, mulți alegători de stânga și de dreapta s-au reunit cu succes în cadrul unui „front republican” împotriva lui Aliot, iar un baraj similar au ridicat și în 2017 în fața dnei Le Pen, la alegerile prezidențiale din același an, care au fost câștigate de Macron.

Dar, în anii care au trecut de atunci, Aliot a reușit să îndulcească imaginea partidului în Perpignan, câștigându-și noi susținători, chiar dacă niște „castori” deziluzionați au preferat să rămână acasă sau și-au anulat voturile în ziua alegerilor din 2020. Aliot a câștigat ușor niște alegeri disputate în fața aceluiași adversar din 2017, care, la fel ca Macron, a înclinat spre dreapta și s-a declarat drept cel mai bun atu împotriva extremei drepte.

La nivel național, Le Pen, care i-a fost lui Aliot parteneră într-o firmă juridică până în 2019, s-a inspirat din același ‘manual’, curățând imaginea partidului, chiar dacă există dubii legate de profunzimea și sinceritatea acestor eforturi.

Ea a mai ‘îndulcit’ vechiul program economic populist al partidului său – de exemplu, nemaipropunând renunțarea la euro și promovând o reindustrializare ‘verde’ – păstrând însă sau chiar întărind pozițiile dure și radicale ale partidului în privința imigrației, împotriva Islamului și pe tema securității.

Eforturile partidului de orientare spre centru au reprezentat un handicap special pentru Macron. Simțind acest pericol politic și în lipsa unui adversar de stânga credibil, a încercat să lupte împotriva Adunării Naționale așa cum a crezut el de cuviință, respectiv, înclinând spre dreapta ca să-i câștige de partea sa pe alegătorii tentați s-o părăsească. Procedând așa, Macron speră să țină extrema-dreaptă la distanță.

Dar această schimbare ajută totodată și la de-stigmatizarea extremei-drepte, sau cel puțin a unora dintre mesajele ei, după cum susțin liderii Adunării Naționale, chiar unii membri ai partidului lui Macron și analiștii politici. Ei spun că s-ar putea ca strategia lui Macron să aibă niște consecințe neprevăzute, ajutând Adunarea Națională în eforturile sale de zeci de ani de a deveni un partid normal.

„Asta legitimizează ce am tot spus noi”, crede Aliot. “Oamenii ăștia au spus asta timp de 30 de ani. Fiți atenți, sunt niște oameni respingători, sunt fasciști, pentru că îi condamnă pe musulmani. Și, brusc, ei vorbesc ca noi”.

În ultimele luni, Macron și miniștrii săi au încercat să modifice problemele extremei-drepte propunând noi politici și atenuări, vorbind dur despre criminalitate și promovând o lege prin care să se interzică filmarea polițiștilor – o propunere la care s-a renunțat în urma protestelor – precum și eliminarea separatismului islamist. În ultimele dezbateri televizate, ministrul de interne, Gerald Darmanin, a acuzat-o chiar pe dna Le Pen că, în privința islamismului, este “oscilantă” și chiar “mai puțin dură decât noi”.

Fiind îndeobște conservator și oarecum vitregit economic, Perpignanul a constituit, probabil, un auditoriu natural pentru partidul dnei Le Pen, care, în ultimii ani, a câștigat o serie de localități mai mici și cu probleme din sudul și din nordul țării. Dar câștigarea orașului Perpignan a constituit punctul culminant.

Mas Llaro, o zonă cu niște case așezate pe terenuri întinse, printre viile din estul orașului, este cartierul cel mai bogat din Perpignan. În 2020, peste 60% din locuitori au votat pentru Aliot – cu 7 procente mai mult la nivel general și cu 10 procente mai mult decât la alegerile din 2014.

Mas Llaro votase mereu cu dreapta de centru.

În 2015, dna Le Pen și-a exclus din partid propriul tată, pe Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului și o persoană recunoscută multă vreme pentru negarea holocaustului.

Deși promovând o serie de termeni ambigui, precum “ne-am putea înfuria“, ea și-a păstrat răspicat limbajul exploziv, avertizând cu privire la o “mare înlocuire” a populației albe din Franța cu imigranți africani și musulmani. În 2018, ea și-a rebotezat Frontul Național prin “Adunare” – un termen care implică unitate.

Și totuși, partidul dorește să-și înăsprească politica migrației pentru studenții străini și să reducă cu 20% cifra netă a imigrației. Totodată, partidul dorește să interzică purtarea vălului musulman în public și să reducă “prezența unor elemente ostentative” din jurul lăcașelor de cult, dacă ele aduc prejudicii mediului, făcând prin asta o referire clară la minarete.

În Perpignan, Aliot și-a concentrat atenția asupra criminalității, cheltuind $9,5 milioane ca să angajeze 30 de polițiști noi, să deschidă noi secții de poliție, să înființeze patrule pe biciclete și nocturne și să combată traficul de droguri în creștere.

Jeanne Mercier, în vârstă de 24 de ani, o alegătoare de stânga, spune că mulți oameni din jur au fost “seduși” de primarul extremei-drepte.

“Suntem un fel de test, care să demonstreze Franței că Frontul Național face lucrurile să meargă, că oamenii sunt uniți și sunt fericiți”, spune ea, folosind vechiul nume al partidului. „Până la urmă, nu este diavolul pe care ni-l imaginam”.

Camille Rosa, în vârstă de 35 de ani, afirmă că nu știe dacă, anul viitor, se va mai alătura celor care ridică un baraj împotriva dnei Le Pen. Atacurile miniștrilor președintelui la adresa ‘stângii islamiste’, la adresa susținătorilor feminismului, genurilor și rasei i-au schimbat fundamental părerea despre guvernul lui Macron.

“Am impresia că dușmanul lor nu mai este deloc extrema-dreaptă”, spune ea, ci “noi, oamenii de stânga”.

Sursa: The New York Times / Articol de Norimitsu Onishi și Constant Meheut / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)

Foto: Perpignan, Franța / Sursa: pixabay.com