Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tesla a declarat joi că va creşte probabil preţurile în Europa ale vehiculului său Model 3, de la 1 iulie, după ce Uniunea Europeană a declarat că va impune tarife provizorii mai mari pentru maşinile electrice importate din China, transmite CNBC, transmite News.ro.
”Anticipăm că va fi nevoie să creştem preţurile pentru vehiculele Model 3 începând cu 1 iulie 2024. Acest lucru este determinat de taxele suplimentare de import care ar putea fi impuse vehiculelor electrice fabricate în China şi vândute în UE”, se arată într-o notificare de pe site-ul Tesla.
Compania nu a dezvăluit cu cât intenţionează să majoreze preţul Model 3 pentru Europa în acest moment.
Comisia Europeană a declarat săptămâna aceasta că creşte tarifele la maşinile importate din China în blocul celor 27 de ţări.
Taxele mai mari sunt rezultatul unei anchete a UE în sectorul vehiculelor electrice din China, care a concluzionat că lanţul valoric al vehiculelor electrice cu baterii din China ”beneficiază de subvenţii neloiale”.
Aceste taxe provizorii vor intra în vigoare din 4 iulie, dacă UE nu ajunge la o soluţie cu autorităţile chineze. Aşa-numitele măsuri definitive vor fi implementate la patru luni după aceasta.
Vehiculele electrice chinezeşti se vor confrunta cu tarife de până la 38,1%.
În timp ce unii producători de vehicule electrice au fost informate despre taxe specifice, Tesla nu a primit încă taxa exactă pe care va trebui să o plătească pentru maşinile pe care le produce în China şi le importă în UE.
Comisia a spus în această etapă că Tesla ”poate primi un nivel al taxei calculat individual”.
Shanghai găzduieşte una dintre cele mai mari Gigafabrici Tesla. În 2023, producătorul auto american a livrat 947.000 de vehicule din fabrica sa din Shanghai, 600.000 fiind destinate pieţei chineze, iar restul exportate, potrivit presei de stat chineze.
The American Shoshok are opțiunea de a închide in China si deschide in UE!
Asa, cei care cumpara tesla ar trebui sa stie ca pretul trebuie marit ca sa incaseze d-nul Elan bonusul de 56 miliarde USD.Asa cum scrie economistul Radu Georgescu pe FB:
„In 12 Iunie la nivel planetar, au fost 2 evenimente foarte importante
Evenimentul 1: Maneaua de la Coldplay
Evenimentul 2: S-a aprobat cel mai mare bonus din istoria civilizatiei umane
Eu vorbesc despre evenimentul mai putin important
Elon Musk va primi un bonus de 56 miliarde de $
Ce inseamna 56 miliarde $
• Tesla a facut de la infiintare (in 20 de ani) un profit cumulat de 20 miliarde $
• Asta inseamna ca angajatii Tesla vor mai munci vreo 20 de ani sa-i plateasca bonusul lui Elon
• Actionarii care au cumparat actiuni la Tesla au primit dividende zero $, iar actiunile au scazut 30% in ultimul an
• Toti banii aflati in circulatie in Romania sunt aproximativ 60 miliarde $
Cele 2 evenimente au legatura
Titlul manelei este „ Pai naa, pai naa”
Deci, „ Pai naa, pai naa, asa este la bursaa”
„
O sa traga europenii din cauza unor incompetenti precum Ursula, Metsola, Kallas, grupul celor 3 prietene…. Pana o sa ne fie rau.