Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Micromobilitate” a fost folosit pentru prima dată de Dediu într-un discurs din 2017, la un festival tehnologic din Copenhaga – definiția acestuia poate fi asemănată cu microcomputing-ul, în care miniaturizarea modalităţilor de transport pentru călătorii pe distanţe scurte este similară cu miniaturizarea microcomputerelor în scopul folosirii personale.
Dediu s-a născut în Dumbrăveni, România, şi a studiat în Massachusetts după ce părinţii săi au emigrat în Statele Unite. A absolvit ingineria computerelor la Tufts University, iar ulterior, un program MBA în administrarea afacerilor de la Universitatea Harvard. În prezent, acesta locuieşte în Helsinki (Finlanda).
Potrivit Business Insider, Horace Dediu a lucrat vreme de mai bine de opt ani la Nokia şi este fondatorul platformelor asymco.com şi micromobility.com.
va iubesc. 🙂
Iar ai aparut mai, imitatie chinezeasca, tot nu te-au gasit aia cu halate albe?
*Daca G4Media nu-s in stare sa faca un binding pe email, cerand confirmare pt. a putea posta, macar sa faca un binding ‘nick’-email, pe care nimeni n-are cum sa-l stie. Practic, primul ‘amic’ care a postat cu email-ul ‘x’, ramane singurul care poate scrie cu nick-ul respectiv. Bine, e la fel de complicat ‘programatoreste’ cat si varianta clasica, daca nu un pic mai greu. M-as fi mutat pe ‘ziare.com’, ca pare un site mai solid/bine pus la punct ‘IT-istic’, doar ca-i plin de trivia si de redusi mintal. 99% JunkBrainFood.
Ei, pai atunci repede, un Nobel pentru baiatul asta! (Sarcasm).
Il vrei la steaua?
Daca vrei sa te realizezi, trebuie sa emigrezi, aici daca nu esti sluga la partid nu esti recunoscut.
„Aveti ce votati” , ce mai stai ?
E pandemie, totul e inchis, anul viitor vine recesiunea mare, nu merge.
Esti doar un ipocrit mucos …
Poftim candidat pt. Guvernator al BNR. Il bate pe Isarescu la popoul gol in domeniu de Economia secolului XXI. 🙂
„Off-topic” : Ati auzit de baietii care au facut un aparat de produs masti si nu i-a bagat nimeni in seama ? L-au vandut in Elvetia si acum Elvetia vinde masti in toata Europa …
Romania, tara de alcoolici.
Da și am mai auzit și de producatorul de material pentru combinezoane medicale pe care nici măcar străinii nu-l bagă in seamă pentru că au și ei așa ceva. În România nu te bagă nimeni în seamă dacă nu faci parte din mafia politică, iar dacă ești în ea poți vinde la suprapreț chiar și ceva de care nu are nimeni nevoie!
E aici filmul cu proiectul mașinii de fabricat măști, din păcate nu-l mai găsesc pe cel cu materialul să vedeți bâlbâielile ministrului Cîțu despre acest subiect
https://www.youtube.com/watch?v=iuGcA1uuSB4
0:20 – 1:25
Starea Nației Oficial