Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Team Romania și-a încheiat activitatea la Jocurile Olimpice Paris 2024 într-o notă ascendentă, duminică, odată cu participarea tricolorei Delvin Meringor în cursa de maraton feminin. România se poate bucura de nouă medalii cucerite pe parcursul a mai bine de două săptămâni, peste performanța de la Tokyo 2020.
Chiar dacă România nu se regăsește nici de această dată în primele 20 de locuri în clasamentul medaliilor, tricolorii au încheiat o ediție a Jocurilor Olimpice destul de satisfăcător și entuziast, în pofida condițiilor oferite sportivilor români, necomparabile cu cele ale țărilor fruntașe. Viitorul pare cel puțin promițător, cu sportivi tineri care vin din spate și care deja au început să se facă auziți pe scena internațională a Jocurilor.
Astăzi, duminică, 11 august, numărăm trei medalii de aur, patru medalii de argint și două medalii de bronz, înainte de ceremonia de închidere. Iată o listă cu cele mai importante performanțe ale reprezentanților României la Jocurile Olimpice de la Paris 2024:
„De la Sydney 2000, sportul românesc a avut o curbă descendentă. În 2020, la Tokyo, am spus că ăsta va fi pragul sub care nu vom mai accepta ca România să mai fie vreodată, cu patru medalii la Jocurile Olimpice. Este pentru prima dată când România are o creştere importantă. Am avut un obiectiv pe care am reuşit să-l depăşim puţin”, a spus Mihai Covaliu.
„Se cuvine să mulţumim tuturor sportivilor care au concurat aici la Paris cum au putut ei mai bine. Ştiu că se putea şi mai bine, au fost momente în care dacă nu treceam peste ele locul în clasament nu era acesta. De aceea sunt frumoase Jocurile Olimpice pentru că rezultatele sunt neaşteptate. E un final, dar drumul şi povestea continuă şi depinde de noi toţi că acest drum să fie mai frumos şi această poveste să fie de succes. Mulţumesc România!”, a adăugat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Slăbuț!
Atât s-a putut… Dar desigur, tu ai fi făcut mai mult, doar că nu te-au chemat.
Bravo, băi, ești daștept! Eu nu sunt sportiv!
Dimpotriva, numerele sunt peste asteptari – ale mele, cel putin. Foarte putini tineri mai fac sport de performanta in Romania de azi.
Lucrul asta se vede, de altfel, inclusiv din recolta de medalii de la aceasta Olimpiada. Cinci din noua medalii provin dintr-un singur sport, canotajul (iar la o analiza mai atenta vedem ca marea majoritate a acelor sportivi vin dintr-o zona geografica relativ mica si, culmea, nu una foarte propice acestui sport…), iar doua din celelalte patru sunt opera unui singur sportiv. Unul exceptional… dar unul singur, Popovici.
Cambei si Barbosu, alte doua moldovence. Tragem ljnie si constatam ca – din nou, exceptandu-l pe Popovici, ca o exceptie ce este – doua treimi din Romania n-au contribuit cam cu nimic la aceasta recolta de medalii, indiferent cum am califica-o, saraca sau bogata.
Asa ca, tinand seama de aceste lucruri, as zice ca am iesit bine.