G4Media.ro

Tătaru: Dacă nu se respectă regulile, putem ajunge și la mai mult…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Tătaru: Dacă nu se respectă regulile, putem ajunge și la mai mult de 2800 cazuri pe zi. Dacă le vom respecta, am putea avea un sfârșit de an „cvasinormal”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi că, în măsura în care nu se respectă regulile, putem ajunge chiar la mai mult de 2800 de cazuri de coronavirus pe zi în luna septembrie, așa cum arată o prognoză a INSP citată de Digi24. Ministrul a subliniat că pandemia nu se tranșează în spital și a făcut apel la respectarea regulilor, care ne-ar putea aduce un sfârșit de an „cvasinormal”.

„Previziuni pot fi multe, în contextul în care nimeni din țara asta n-o să respectăm niște reguli și nu vom încetini acea transmitere comunitară, putem ajunge și la mai multe cazuri. Eu sper că toți am înțeles ce înseamnă acest moment, sper că toți am înțeles că a fost și o perioadă în care a fost rătăcirea unora dintre noi, care am bagatelizat tot ce a însemnat această pandemie. Haideți să fim serioși, cred că în acest moment fiecare dintre noi avem pe cineva cunoscut care trece prin boală și puțini dintre noi care îi avem pe cei care au decedat”, a spus Nelu Tătaru, întrebat despre prognoza de 2800 de cazuri pe zi în luna septembrie.

Pandemia nu se tranșează în spital. Atâta timp cât vom avea cazuri, acest corp medical va deveni colmatat la un moment dat, cât nu se respectă niște reguli, cât vom avea o transmitere accentuată în comunitate, noi ca și corp medical nu vom putea să gestionăm ce ne vine în unitățile spitalicești. Avem și noi o limită. Cred că măsurile ar trebui să fie respectate”, a adăugat ministrul.

„În condițiile în care toată lumea vom respecta aceste reguli putem gândi că sfârșitul anului se va desfășura cvasinormal”, a subliniat Tătaru.

El a amintit de cele trei zile de vid legislativ și că legea actuală este contestată la Curtea Constituțională: „Haideți să lăsăm momentul politic, să-l trecem pe un moment medical pe care încă nu l-am terminat. Să ne gândim la un moment ecnomic și după aia să-l facem și politic”.

Ministrul a mai declarat că România se află într-o perioadă în care va trebui să prelungească starea de alertă din cauza noului coronavirus.

„Suntem într-un moment cu un număr crescut de cazuri de la o zi la alta. Suntem în apropierea unei perioade în care va trebui să prelungim o stare de alertă. Suntem într-un moment în care pregătim începerea unui nou an şcolar şi pregătim o serie de evenimente electorale sau nu ce va, eu ştiu, accentua această manifestare pandemică la sfârşitul acestui an„, a spus Tătaru.

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

52 comentarii

  1. Cu cat dati mai multe cifre cu atat neincrederea populatiei in institutiile care gestioneaza criza creste! Uitati va ce se intampla in Anglia ,cum erau acolo declarate decesele de covid si apoi uiti va in Romania si inmultiti cu 10. Adevarul iese usor dar sigur la iveală. Pandemia Fake!!!!

    • Ești un BOU!

    • Subscriu la ce a afirmat Mihai ,dar ,in timp ce respectabilul animal e inofensiv , Dl Cioby face mult rau .Va rog frumos Dle Cioby ,daca nu va pasa ,incercati sa-i evitati pe strada pe cei carora le pasa ,ca facem sacrificii si pt ca Dvs sa nu fiti mai afectat mai tarziu ,macar dpvd economic .Credeti ca mie imi place sa port „botnita” (asa cum numiti Dvs mastile) ,sa nu merg la mare ,sa evit petrecerile cu prietenii ? Dar fac aceste lucruri pt ca nu vreau sa-mi imbolnavesc familia .

    • Acest articol de pe mediafax.ro este mai mult o adunatura de ipoteze personale vazute prin prisma propriilor convingeri. Este suficient sa ne amintim de ceea ce s-a intamplat in Italia (si nu a fost joaca) pentru a matura orice teorie tembela acestui jurnalist. Familia mea a trait personal drama Italiei. Nu Trump a oprit globalizarea cum o stim, ci pandemia in sine, care a scos la iveala fragilitatea unui sistem economic bazat pe China. Ce avantaj putea sa aiba China sa declanseze o pandemie dupa care multe tari vor reevalua realocarea industriilor in Asia? Faptul ca statul roman a gresit in mai multe privinte poate fi adevarat, faptul ca epidemia este fake este o imbecilitate. Este suficient ca fiecare sa se uite in jurul lui si sa gandeasca in mod critic pentru a intelege asta, fara a face copy-paste unor articole scrise de mediocritati, numai pentru ca sustin ceea ce unii gandesc fara a avea niciun criteriu de analiza critica. Mai mult, este evidenta ignoranta multora in legatura cu chestiunile stiintifice. Nu este de mirare ca cunostintele despre SARS-Cov-2 se schimba zi de zi, el fiind ceva nou in panorama medicala. Numai ca nah, daca vorbesti cu cei care nu cred/subestimeaza aceasta problema, 90% sunt aceiasi cretini care „stiu ei mai bine”. Le doresc sa NU ajunga sa fie intubati, dar deseori numai cu biciul poti educa asemenea specimene periculoase.

    • @cioby vad ca postezi peste tot acest articol si ti-am raspuns deja dar iti raspund si aici, poate pana la urma vezi si incetezi cu mizeria asta
      articolul e manipulator. imbina fapte reale cu distorsionari subtile. asa functioneaza manipularea. de exemplu:
      ” 2. Acelaşi OMS a dispus ca medicii legişti să nu efectueze necropsii în cazul deceselor „cauzate” de Covid-19, sub pretextul (destul de naiv) că ar exista un pericol de contaminare. Decizia OMS, preluată cu entuziasm de autorităţile din România, a avut un rol important, decisiv chiar, în menţinerea stării de isterie generalizată pe baza unor cifre discutabile. Morbiditatea şi mortalitatea ar putea fi cu totul altele decât cele prezentate oficial. În lipsa necropsiilor, nimeni nu ştie numărul real de infectaţi cu Covid-19 care ar fi murit din pricina noului coronavirus. ”
      e distorsionat, de fapt OMS a recomandat sa nu se faca autopsie in cazul mortilor cu test covid pozitiv. dar asta inseamna ca omenirea nu a facut autopsii? NU! foarte multe tari, daca nu toate au facut autopsii. incepand cu chinezii. asa ca autorul „uita” sa precizeze ca de fapt s-au facut autopsii si chiar foarte multe. si trage concluzia „În lipsa necropsiilor, nimeni nu ştie numărul real de infectaţi cu Covid-19 care ar fi murit din pricina noului coronavirus”.
      vezi mai cioby cum se joaca cu creierasul tau, cat de usor e sa te prosteasca? bine … si terenul e fertil in cazul tau.

  2. Testați cat mai mult si asa o sa aflați situația reală și în timp. Si acum sunt peste 2000 daca testați peste 30.000
    Statul trebuie sa ofere testare in masă prin decontare la CNAS, nu in privat cu 300 ron testul. Câți își permit? plus, pt ce plătim asigurări . Sunt angajați care nu au folosit niciodată aceste fonduri in sistemul public de sănătate .
    In alte tari ai libertatea de a alege unde virezi acel procent pt sănătate; privat sau public, si acolo beneficiezi de servicii.

    • asigurarile se duc in mare parte pentru plata salariilor si sporurilor medicilor.
      sunt spitale cu bugete in care salariile sunt cea mai mare parte din cheltuieli.

  3. Din seria „de vina sunteti voi, ca nu purtati masca”, in timp ce ei arunca o mica carantina pe un sat uitat de lume.

    De ce aveti criterii atat de relaxate, incat niciun judet focar, niciun oras nu e carantinat? Care sunt motivele?

    Voi din guvern sunteti de vina ca focarele imense din centrul tarii s-au imprastiat in toata tara. Voi sunteti de vina ca ati redeschis totul la 200-300 de cazuri pe zi cu trend „usor descendent”, vorbele lui Tataru. Voi ascultati de baroni si ei spun „nu inchideti nimic” ca nu e bani….

    • Bineinteles ca de vina sunt totdeauna altii, noi suntem nevinovati lacrima. Daca populimea (si mai ales tinerii) stateau dracului acasa in vara asta, situatia era acceptabila. Dar crapa fierea in noi daca nu mergem la mare in vara asta. Sefa spitalului de boli infectioase din Iasi spunea acum o zi sau doua ca 50% dintre cei care se prezinta la spital cu covid declara ca vin din concediu. Bine, guvernul e incapabil, prost, corupt si cum mai vreti voi, dar noi, astia care suntem destepti si incoruptibili de ce nu facem nimic pentru ca lucrurile sa se linisteasca din p.d.v. sanitar ? Noi cu distractia si altii cu masurile, nu ?

    • @padre: Purtarea mastii se reglementeaza prin amenzi in Occident si functioneaza. La noi se reglementeaza prin urlatul la televizor „purtati masca”. Trage tu concluziile…

      Dupa mine e la fel ca in circulatie, se dau amenzi sporadic si se respecta regulile la fel… sporadic. Sincer cred ca se poate mai mult.

  4. Inconstientilor! Vreți voi sa va țineți alegerile pe spinarea populației care va muri ca la Bergamo. In loc sa inchideti, faceți un calcul cinic și jegos!

    • Populatia sa stea o vara acasa ca nu moare daca nu merge anul acesta in concediu la umplut burta cu bere si dansat din buric pe plaja. Si abia apoi sa critice autoritatile. A propos, tu ai fost la Mamaia sau la Vama Veche ?

    • @padre
      Se face ca nu am luat concediu și nu am fost la mare. Și nu din lipsa de mijloace, ci din convingerea ca e iresponsabil și neetic sa te “distrezi” in cluburi acum.

  5. Don Prezidente spus de multe ori că guWernerul lui gestionează pandemia mai ca Făt Frumos (adică El este guvernul) .Au fost luate cele mai bune măsuri din lumea asta și mulți au plecat pe lumea cealaltă dar numai din vina PeeSeeDee.S-au aprovizionat cu cele mai scumpe măști și ventilatoare conform Curții de Conturi dar de vină e doar PeeSeeDee .Așteptăm alegerile cu ștampila dezinfectată ,cu cabină de unică folosință și am uitat școlile cu mască ,creta dezinfectată ,profesorul de unică folosință sau dezinfectat după fiecare oră de curs .La vie est belle!

  6. :))))) voi sunteti tot aia care la ’89 erati ascunsi pe sub mese de frica teroristilor. Acelasi terorism va tine acum in case. Peste vreo cativa ani se va afla si adevarul cu „pandemia asta”

    • Sa inteleg ca ti-ai facut certificat si acum esti si curajos…

    • Noroc cu tine care stii deja adevarul. Hai, te rugam frumos, spune-ne si noua adevarul in legatura cu pandemia asta si nu ne lasa inca vreo cativa ani in ignoranta. Daca tot avem norocul sa te avem printre noi, lumineaza-ne atotstiutorule !

    • @Cioby
      La revoluție au murit mai putini decât pana acum de Covid și încă nu s-a terminat. Sputnik își face bine treaba se vede, mereu același argumente de la boi negaționiștii. Știți voi mai bine decât toată planeta…

  7. Ps Supunerea Popoarelor s a facut intotdeana prin frica si teroare

    • Nu mi-e frica decât de inconștienții care nu poarta masca si de negaționiștii lui Grapini, ca de Covid ma apar cu responsabilitate.

  8. Sfarsit de an cvasinormal, cu botnita, restrictii de circulatie si inflatie galopanta? Dragut viitor ne prevede acest individ.

    • Botnita porti tu mai animalule, noi oamenii normali la cap purtam masca. Dar spune-mi te rog, ca nu se intelege bine din comentariul tau, tu esti mare specialist in medicina sau in economie ? Asa, dupa parerea mea, pari a fi un fel de felcer veterinar.

  9. Daca va spune Tataru sa purtati chiloti pe cap ca scapati de cancer ,asa faceti? In lumea stintifica inca nu exista conses in privita mastilor asa ca lasati o moarta. Si in plus pana acum de ce nu s a impus obligativiate purtarii masti. Se murea destul de mult si di gripa anuala, pun si o o intrebare.

  10. Ps Are dreptate se numeste botnita , masca iti acopera cam 90% din suprafata fetei

  11. Si inca ceva. Ce ne facem cu mortii? A anuntat INS ca mortalitate a scazut in Romania fata de anul trecut. Ciudat, nu?!

    • Dacă v-ati vândut creierul la ruși, măcar lăsați-i pe altii sa de apere ca nu toată lumea vrea sa-i moara cineva din familie.

  12. Alte argumente decat rusii mai aveti? Deveniti penibili:))))

    • Ba avem, dar ma gândesc ca daca negati evidenta, o sa fie greu cu rațiunea…dar sa încercam.
      Argumentul este ca e o pandemie pe planeta asta de care daca nu se moare, lasă sechele pe viata. Colegul meu de birou a murit de Covid, avea 45 de ani. Nu putea respira in ultimele zile, a fost îngrozitor. Dar Dvs nu credeți decât ce trăiți personal se pare. Culmea “empatiei”se numește asta.

      Alte argumente științifice va puteți lua oricând de la doctori, de care de altfel va bateți joc nepurtând masca. Va bateți joc și de cei vulnerabili transmițând boala pt ca nu va pasa.

      Dacă sunteți așa viteaz ca la revoluție, de ce nu mergeți Dvs fără “botnița” sa ajutați intr-un spital COVID? Sunt sigur ca orice ajutor e binevenit. Și poate așa avem și un collateral benefit..

  13. Dl cafea … va trebui sa si protejeze familia ani buni de acum in colo asa ca dl cafea renunta la concedii renunta sa i imbratiseze pe cei dragi renunta practic la viata sociala intr un cuvant la viata. Oms a anuntat ca virusul va persista cel putin 2 ani. Mult succes dl cafea.

    • Exact așa e. Trebuie sa renunți da. Ce, nu aveți viata interioară de va sperie așa de rău perspectiva asta? Ce sa-i faci, omul nu controlează tot, chiar dacă va credeți foarte deștept se pare.

    • Dle Cyobi , Dvs blamati OMS ( ca doar pandemia e „fake” , face parte din „oculta mondiala” care vrea sa ne asupreasca) ,dar cand va convine , ii citati . Cam selectiva atitudinea . In fine ,chiar nu vreau sa polemize cu Dvs . Da , pandemia probabil va dura cel putin 2 ani . ceea ce sper eu este ca intretimp ,se va descoperi un tratament eficace sau un vaccin .Pana atunci ma protejez . Sa stiti ca viata nu inseamna doar vacante ,bere si mici .Eu ii imbratisez zilnic pe cei dragi ,intrucat locuiesc cu familia . In rest ,munca , o carte ,un film sau un spritz cu prietenii pe houseparty sa stiti ca- mi oucpa timpul acceptabil . Si referitor la purtarea mastii ,sa stiti ca majoritatea corpului stiintific din lume o considera necesara .Eu ma uit des la posturile tV din Franta si UK in care sunt invitati infectiologi,epidemiologi , statisticieni (e adevarat , oameni competenti ,nu „comunicatori” de doi bani ca in Romania) si exista la ora actuala un consens in privinta utilitatii mastii . Insa ei discuta fara patima ,cu argumente . Cat despre intrebarea Dvs de ce nu se purta masca din din cauza gripei ,iata cateva argumente : .Mortatilatea Covid e mai mare decat la gripa si ,din cauza ,ca e mult mai contagios , si nr total de morti e mult mai mare .Pentru gripa exista vaccin .Tulpinile gripei circuland de foarte multi ani , oamenii au dobandit o oarecare imunitate „de turma” . Daca doriti sa va convingeti ,verificati pe graphs.ro si veti vedea grafice comparative infectati/decedati de gripa in ultimii 5 ani vs infectati/decedati de covid in 2020.Comparatia e cutremuratoare .Va doresc multa sanatate si cu putin noroc (si multe argumente) poate va veti gandi sa purtati si masca ,ca sa ne protejam reciproc .

  14. Intr un spital covid nu ai voie nici pana la poarta. Imi pare rau de colegul dv. dar sunteti sigur ca a murit de covid????

    • Da, a murit de Covid, era perfect sănătos și a fost diagnosticat cu Covid după care s-a înrăutățit starea și a ajuns la spital unde a murit a doua zi. Nu e o gluma, va asigur ca dacă vi se întâmpla așa ceva in apropiere, va impresionează.

  15. Nu vreau sa par nesimțit dar in Romania se obisnuieste sa se puna diagnostice gresite!!

  16. Claudiu,ai copii? Daca da ,ce facem cu ei?. Sunt victime colaterale? Pe ei ii afecteaza cel mai mult aceasta nebunie si noi adultii o intretinem. Ei au nevoie de socializare de o educatie normala, pt ei 2 ani de „anormalitate” va fi ceva ce nimeni nu va mai putea repara. Viata cere sacrifici sensul ei este sa o traiesti alaturi de alti oameni altfel vom deveni o gramada de obiecte care nu or sa si gaseasca sensul!

    • Cu scuzele de rigoare , imi permit sa intervin . Eu am o fata de 15 ani si intr-adevar mi se rupe sufletul ca ,la varsta la care ar trebui sa socializeze nestingherit,sa iubeasca si sa fie fie iubita ,sa calatoareasca ,sa aiba parte de experiente etc ,trebuie sa faca niste sacrificii .Mereu pun in cumpana pericolul imbolnavirii vs potentialele ei traume psihice cauzate de pandemie .Dar ,cu multe argumente si discutii zilnice ,am ajuns la un oarecare echilibru . Iese din casa ,si-a facut o gasca de 3-4 prieteni care se protejeaza si ,cand se vad ,poarta toti masca .Merge in parc , se mai aseaza si la o terasa unde e nu e aglomeratie ,isi comanda un suc pe care-l bea direct din sticla,are grija sa se dezinfecteze cu gel pe maini .Intr-un cuvant ,un compromis pe care l-a acceptat pt ca nu doreste sa-si imbolnaveasca familia .Daca am explica copiilor nostri ca daca respecta anumite reguli isi pot continua viata sociala cat de cat ,am reveni mai repede la o oarecare normalitate pe care ne-o dorim cu totii . Oricum e un maraton ,nu un sprint ,trebuie sa ne obisnuim cu situatia si sa ne adaptam .Nu merge cu hei-rup-uri (lockdown/relaxare) ,trebuie sa gasim un echilibru ,pretejandu-ne pe noi si pe cei din jur

    • Am copii, da. Și exact cum zice @cafeadedimineata, cred ca fiecare are obligația sa-i protejeze pe ceilalți, chiar și copiii sa-și protejeze bunicii, încercând sa păstreze o oarecare normalitate. Nu cred ca poți da sănătatea pe viata socială. Dvs vorbiți așa numai pentru ca nu credeți ca exista boala, ceea ce eu nu pot sa înțeleg, eu accept realitatea așa cum e, rea sau buna. Altfel nu cred ca ati fi gata sa va riscați viata copiiilor pentru o socializare. Chiar e așa greu sa purtam o masca? Doctorii lucrează cu ele pe fata de ani de zile, dinainte de Covid și n-am văzut sa se sclifoseasca nimeni așa.

  17. Dl cafea probabil ca viata dv era la fel si pana in pandemie si dv nu simtiti nici o schimbare dar sunt si oameni care duceau o viata activa (ne fiind vb de mici si bere) si aceasta schimbare este mult prea dura! Apropo diagnosticul de covid se da dupa un test , test care in cele mai multe cazuri( cazuri mediatizate) a dat un rezultat complet neconcludent asa ca nu putem spune ca mortalitate la covid este mai mare decat la gripa sezoniera. Mai ales ca testele s au facut si la zile fupa moartea pacientului su pana nu vom avea autopsii la toate decesele de covid eu pun la indoiala statisticile. Mai ales ca INS a anuntat o mortalitate mai mica decat anul trecut.

    • Daca nu aveti incredere in informatiile din Romania ,acceptati-le macar pe cel din lume .Daca intrati pe CDC ,puteti compara gripa sezoniera din SUA in anii anteriori vs Covid .Situatia e la fel de cutremuratoare .Cat despre viata mea anterioara , imi permit sa va informez ca schiez ,fac ceva sporturi extreme (am si cateva fracturi la activ ,chiar 9 operatii la picior) ,sunt si skipper si vara mergeam cu barca in Grecia etc . Intradevar ,schimbarea e dura ,dar alternativa poate fi si mai dura 🙂

  18. Pt un barbat asa curajos care se pare ca a infruntat moartea de cateva ori, frica de o boala care are o rata a mortalitatii sub 5% pune ceva semne de intrebare. Si va rog nu ma luati cu responsabilitatea fata de ceilalti si teama de a infecta pe cei dragi pt ca o protectie 100% nu exista si probabil toata populatia va trece prin aceasta boala.

  19. Nu este vb de purtat masca este vb de ce va reprezenta ea pt oameni care nu fac un act medical. Aici este vb de principii trebuie sa o purtam ca asa vor ei, de mii de ani oamenii au trait cu virusi si bacterii unele mai periculoasele altele inofesive toate au rostul lor. Omul se adapteaza ,daca la fiecare boala nou aparuta o sa bagam cate o restrictie riscam sa devenim propri nostri cobai cea ce nu va doresc. Sistemul nostru imanitar este conceput sa supraviețuiască, nu contest ca sunt si alti care nu or rezista dar asta este selectia naturala. Daca ar trai fiecare om cate o 100 de ani unde am ajunge o sa ne mancam uni pe alti. Totul pe lumea asta are un sens si anume echilibru daca umblam la acest echilibru va fi vai si amar de generatiile viitoare. Virusul asta nu este apocalipsa, noi singuri o vom crea daca vom da curs acestei nebunii.

    • As fi preferat sa se facă selecția naturală pe inteligenta.

    • pe principiul asta ,Fleming a fost un dobitoc ca a inventat penicilina .Atunci ce rost mai au medicamentele ,daca trebuie sa funstioneze selectia naturala ? Cred ca stiti ca varsta medie la care se murea pana in sec 19 are undeva la 50 ani , prin „selectie naturlala” .Sau ca in sec14 ciuma a decimat 30% din populatia Eurpoei ,tot prin „selectie naturala”.
      Va doresc sincer sa nu ajungeti sa stati la priveghiul unui prieten ,decedat ca urnare o oricarei boli (nu neaparat SarsCov2), consolandu-i familia ca a actionat „selectia naturala”.Am inteles ,Dvs nu purtati masca pt ca va spun „aia” .Dar lasati-i naibii pe politicieni ,ascultati de specialistii de afara ! Tocmai principiile solide si empatia ar trebui sa va determine sa va protejati semenii mai vulnerabili .

    • Oricum Dle Cioby ,constat cu placere ca usor-usor , inclinati sa credeti ca pandemia nu e fake ,e „doar” un virus real care face selectie naturala . Ma bucur ca printr-o discutie civilizata ,macar am ajuns amandoi la concluzia ca virusul exista .Daca va si conving sa purtati masca , v-as fi cu adevarat recunoscator ,fara a fi avut ocazia de a va cunoaste

  20. Atata poti atata faci. Inteligenta consta in a reusi sa intelegi mediu inconjurator, se pare ca tu nu ai nici o sansa.

  21. Eu nu am spus ca nu exista virusul eu contest masurile, care nu au nici o valoare. Populatia va trece sigur prin boala .

  22. Eu nu am spus niciodata ca nu exista virusi doar contest masurile de protectie care nu au absolut nici o valoare. Toti vom trece prin boala.

    • una e sa treci prin boala cand exista tratament sau vaccin si alta e sa treci acum ,de-a valma .
      De aceea trebuie sa ne protejam acum, sa tragem de timp pana se descopera un remediu . Cand spitalele sunt coplesite de nr mare de cazuri , „selectia naturala” e mult mai dura . In Franta , in martie/aprilie , pentru ca nu mai erau locuri la ATI ,mortalitatea a fost de 19 % !!! vezi worldometers . Asta trebuie sa evitam cu orice pret , iar „pretul” de a purta o masca nu e prea mare

  23. La sf de an o sa vefeti rata mortalitati in 2020 fata de 2019 si o sa obs ca nu este nici o diferenta la fel si in Franta. Sau puteti sa vedea si acum si atunci puteti trage concluzii. Si ca o parere personala eu cred ca medicament a facut mai mult rau decat bine . Si inca ceva, daca nivelul de trai a crescut si speranta de viata deasemenea in Europa credeti ca nu a avut repercusiuni in alte parti ale lumii, cum a mai spus echilibrul nu prea mai functioneaza si mortalitatea din cauza foametei este mult mai mare decat cea a covidului

  24. Ps sursa worldmeter