Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reprezentanții Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne le-au cerut celor de la Federația Internațională de Gimnastică (FIG) să le transmită cine e persoana care a primit cererea de contestație a echipei americane.
TAS trebuie să afle și ora exactă în care americanii au depus contestație. De fapt, aici e cheia întregului proces, potrivit golazo.ro.
Americanii aveau la dispoziție, potrivit regulamentului, doar un minut de la momentul încheierii probei să depună contestația.
Echipa României susține că americanii au depus contestația după ce a expirat timpul regulamentar, astfel că respectiva cerere, care a schimbat medaliata cu bronz, nici nu trebuia să fie luată în calcul.
Imediat după încheierea probei, Ana Maria Bărbosu era pe ultima treaptă a podiumului, dar contestația a făcut ca lui Jordan Chiles să-i fie mărit punctajul suficient pentru a urca pe locul trei.
Nu doar Ana Maria Bărbosu se consideră nedreptățită după finala de la sol, ci și Sabrina Voinea, depunctată pentru că ar fi călcat în afara covorului, deși imaginile arată contrariul.