G4Media.ro

Tăriceanu despre Iohannis: ”Un robot care și-a recitat textul în virtutea softului…

Tăriceanu despre Iohannis: ”Un robot care și-a recitat textul în virtutea softului din dotare, apoi a părăsit scena”

Călin Popescu Tăriceanu îl critică pe Klaus Iohannis pentru lipsa de reacție a acestuia față de soldatul care a leșinat la ceremonia de Ziua Marinei de la Constanța, numindu-l pe președinte ”robot” lipsit de empatie.

”Nu mi-am imaginat, însă, că avem un președinte la final de mandat pe care nici măcar fireasca empatie umană nu îl poate abate de la discursuri! Ceea ce am văzut la Ziua Marinei, un Klaus Iohannis care nici nu a tresărit când un soldat a leşinat lângă el, e o dovadă de netăgăduit a incapacității președintelui de a reacționa uman în orice situație ar fi, cu excepția cazului când îi lipseşte cuierul pentru palton”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Șeful ALDE îi reproșează lui Iohannis faptul că nu s-a oprit din discurs în momentul în care militarul a avut nevoie de îngrijiri: ”Nu era nevoie să-l vedem pe dl Iohannis acordând primul ajutor ori sunând la 112 (oricum inutil, zic eu), ci doar să îi vedem măcar o tresărire omenească, măcar o privire îngrijorată aruncată fugar spre omul suferind, măcar o scurtă poticnire a discursului! Am văzut, în schimb, doar un robot care și-a recitat textul în virtutea softului din dotare, apoi a părăsit scena. Trist peisaj, trist personaj!”.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

52 comentarii

  1. Hai nea Tari ca acu’ vin alegerile si gata se termina totu’ si dai si socoteala la hoțiile facute,
    si poate raspunzi si de aia 800 000 mita.
    Ce zici te bagi? Cat sa fie ?? 5 ani ??? JEGULE.

    • Duomnu Taricianu e destul de elegant, el zice doar asa ca „Nu era nevoie să-l vedem pe dl Iohannis acordând primul ajutor ori sunând la 112”. Ba de ce nu? Era cel mai in masura sa sara in ajutor, sa-l tina pe american sa nu cada, ba chiar sa-l duca in carca pana la masina salvarii, ca e destul de solid.
      Maistrul Cristoiu Ion o zice de-a dreptul, ca Iohannis trebuia sa fie primul care sa-l ajute personal pe american,

    • @T. Bucur,
      Cum sa-i spui ma postac pesedist lui Tariceanu „domnul” cind nu i te adresezi si lui Cristoiu „maistru”?

  2. Mi-ar placea ca ‘baietii’ astia sa aiba mai mult sange.

    Ar accepta romanii daca ar da o lege care sa zica : „Daca recunoastem public tot ce-am furat ne sunt iertate pacatele, returnand intreg prejudiciul. ”

    Bine-inteles, oameni ca mamai-mea, care a murit din cauza clostridiumului din spital nu poate fi readusa, insa daca tot ne credem popor de crestini ( cu toate ca nu-s de acord cu crestinismul ) am putea face ceva autentic pt. lumea asta, fiind un exemplu.

    Tariceanu a jonglat minim 1 miliard de euro, lejer.

    E o bufnita care o sa bubuie daca nu mai doarme.

    A luat sub 5% la Europarlamentare dar vrea sa fie Presedinte. Iohannis nu-i mai sfant dar asta-i realitatea, situatia actuala.

    Romanul plateste pretul ignorantei sale si e perfect in regula cu legile naturii.

    Oamenii astia nu exista degeaba, politica este ‘pasa’ responsabilitatii majoritatii.

    Democratia exista, doar ca functioneaza intr-un mod pasiv cu pretul pe masura.

    • Si zic de Iohannis ca nu-i mai sfant pt. ca a aprobat tot felul de legi criminale.

      De la cea ” Big Brother ” , unde n-a existat gram de consultanta, la cea a padurilor, prin care usureaza pedeapsa taiatorilor ilegali.

      Se taie echivalentul a trei stadioane pe ora, despre asta se vorbeste ca despre ceva abstract, dintr-un univers paralel si odata pe an.

      Sa vedem ce or sa faca cand or sa-i ia pe toti apele, fara precedent.

      Asta-i pretul ignoranei, al fricii si al prostiei, pana la urma.

    • John Lexicon Ce nu stii este ca presedintele Romaniei nu „aproba” legi. Le promulga. promulgarea este un act administrativ, nu decizional. Legea, odata facuta in Parlament (care este LEGIUTORUL, ajunge la presedintie, unde poate fi studiata si trimisa la Curtea Constitutionala pentru verificari in cazul in care exista suspicunea ca sunt prevederi care inalca articole din Constitutie. Alta optiune, si singura ramasa presedintelui este sa retrimita legea in Parlament o singura data. Parlamentul NU ESTE OBLIGAT sa tina cont de sugestiile sau criticile aduse legii de catre presedinte. (si nu o face) Pasul urmator este ca presedintele sa PROMULGE legea, dupa ce a facut ce tinea de preseduintie, si in acest moment aceasta se publica imediat in Monitorul oficial. Presedintele Romaniei NU ARE DREPT DE VETO. Esti neinformat si spui prostii.

  3. Tariceanu are 4%, odata iesit de la guvernare va disparea.

    Daca PSD/ALDE/Pro Romania nu dau spagi, nu le sustine nimeni de bunavoie.

  4. Vicios și corupt nea Tări, da’ uman rău.

    • Cred că ai vrut sa spui diabolic până în măduva oaselor.

    • Tăriceanu a ajuns in penibila situație de a avea mai putine procente decat numarul de neveste – fără ca măcar sa fie in vreo țară musulmană. Poate ca cel mai înțelept ar fi sa taca, dar încă nu a procesat ce a pățit. La el chiar s-a dereglat total putinul si foarte prostul soft pe care l-a avut din fabricatie.

  5. Mos Tagarta, bine ca esti tu un personaj comic

  6. Mos Calin_nebunul, ros de molii si de vicii, andropauzatul Kkariceanu, plin de ura si ranchiuna, n-are liniste. Hai, la morga, infractorule, degeneratule, ratangiule!

  7. O simpla parere . Militarul cazut se afla in spatele presedintelui, ce era concentrat pe discurs .
    In fata presedintelui se aflau la tribuna toti demnitarii , ce in mod evident au vazut scena inca de la inceput .
    Nimeni nu a atras atentia presedintelui , nici cei aflati in tribuna , nici cei ce pazeau evenimentul , nici cei ce au intervenit .
    Militarul cazut , a fost rapid dus la spital ,fiind clar o urgenta , ce nu putea fi aminata ,din nici un motiv
    Este evident ca nimeni nu stia ce s-a intimplat in mod real , abia mai tirziu s-a aflat totul .
    Este evident ca orisice amestec, mai mult incurca decit ajuta .
    Cind aveti in fata aceasta imagine si nu parti dintr-un intreg , este foarte usor sa faceti acum aprecieri .
    De multe ori graba , face sa judeci doar parti din imaginea intregului si sa crezi ca ceea ce ai vazut ,este adevarul . Daca ar fi asa , multi dintre noi, am fi condamnati fara vina . Din acest simplu motiv , justitia umana, se pronunta doar atunci cind poseda datele unei situatii in intregime si nu decide decit atunci cind intregul este prezentat in totalitate in fata judecatorului .
    Atunci cind nu ai toate datele problemei , e riscant sa te pronunti , asa cum posibil din graba sau nestiinta , au facut unii dintre noi , fara sa stie ce sa intimplat si in mod gresit ,deja sau pronuntat .

    • Perfect de acord cu cele de mai sus, dar pentru numele lui Dumnezeu, nu mai folosiți CE în loc de CARE!

  8. O simpla parere . Militarul cazut se afla in spatele presedintelui, ce era concentrat pe discurs .
    In fata presedintelui se aflau la tribuna toti demnitarii , ce in mod evident au vazut scena inca de la inceput .
    Nimeni nu a atras atentia presedintelui , nici cei aflati in tribuna , nici cei ce pazeau evenimentul , nici cei ce au intervenit .
    Militarul cazut , a fost rapid dus la spital ,fiind clar o urgenta , ce nu putea fi aminata ,din nici un motiv
    Este evident ca nimeni nu stia ce s-a intimplat in mod real , abia mai tirziu s-a aflat totul .
    Este evident ca orisice amestec, mai mult incurca decit ajuta .
    Cind aveti in fata aceasta imagine clara si nu parti dintr-un intreg , este foarte usor sa faceti acum aprecieri .
    De multe ori graba , face sa judeci doar parti din imaginea intregului si sa crezi ca ceea ce ai vazut ,este adevarul . Daca ar fi asa , multi dintre noi, am fi condamnati fara vina . Din acest simplu motiv , justitia umana, se pronunta doar atunci cind poseda datele unei situatii in intregime si nu decide decit atunci cind intregul este prezentat in totalitate in fata judecatorului .
    Atunci cind nu ai toate datele problemei , e riscant sa te pronunti , asa cum posibil din graba sau nestiinta , au facut unii dintre noi , fara sa stie ce sa intimplat si in mod gresit ,deja sau pronuntat .

    • Gresesti.
      E vorba de o sincopa vaso-vagala care apare in ortostatism la soldatii din garda. Este si cunoscut ca „sindromul soldatului din garda”. Nu e nimic grav. Daca e sa comentam ceva e evident ca soldata nu avea antrenament la stat nemiscata o perioada lunga. Nu era un soldat de garda, cum sunt ai nostril. E simplu.

    • @mafalda:
      Exact pt motivul asta tu cand vrei sa fi sigur ca ai un cacat in fata, nu-ti ajunge ca-l vezi si ca-l mirosi, il mai si gusti ! :))))))

    • @Franklin:
      Chiar asa ! Iohannis a stiut imediat ca e vorba de o chestie de-aia simpla „vaso-vagala”, ca „nu e nimic grav” si din aceasta cauza nici nu a tresarit macar ! Ca daca nu era vorba de „sincopa” asta banala ci de ceva cu adevarat grav, empatic cum e, intervenea el si o salva pe biata fata ! :))))))))

    • Smarald citi cacati ai avut in fata si ai gustat , de esti asa de informat ? se pare ca ai si mincat , pofta buna n-ai aflat , ce mindrete de cacat ai si mincat

    • Benjamin ,ba tu greseti ,de crezi ca stii ce boscodesti (ce o fi aia dracu stie ,dar boscodesti fara simbrie ). Din prima tu ai depistat ,sindromul fara de pacat ,dar din pacate benjamine ,putea sa cada din iubire ,sau din pacatul cel mai mare, ca nu avea o alinare , sau poate doar facea o farsa , sa plinga de a ei nesansa,dar cum le depistezi pe toate , din prima , fara doar si poate, facu o vaso si vagala , de lesina un pic pe scara .

    • @mafalda:
      Vezi ma prostule ca nu intelegi nici cand ti se deseneaza ?
      Eu cand vad un rahat (asa ca tine ! :))) ), il ocolesc de la distanta, fiindca puti de trasnesti de cata prostie (in versuri) zace in tine, doar tu – iti repet – desi esti mafalda, te apuci sa-l gusti ca sa fi sigur!
      PS. Altceva ?

    • Daca admitem ca presedintele a vazut (dar nu a vazut, ca s-ar fi intrerup macar o secunda, din refklex) ) dar daca ar fi vazut, sa intervina ar fi fost considerat un gest de populism si ar fi bubuit presa pe tema asta. In plus, si e foarte important, acel militar a patit , practic, o mare rusine, si nu vad cui folosea sa mai fie si „ajutat” de presedintele unui stat aflat in timpul unui discurs, spre deliciul presei romanesti si internationale. Putina gandire, oameni buni.

    • @Smafald
      Bre, voi nu sunteti cu toate tiglele pe casa? Ce dreac de boala credeti ca poate sa aiba un soldat tanar, cu antrenament fizic zilnic si superexamen medical la angajare? Ca doar nu vorbim de un pensionar roman care a cade din picioare la coada la platit impozite pe 31 Martie.

      Iohannis a procedat normal, in cazul in care a realizat ca un soldat a lesinat in garda, macar pentru argumentul ca incidentul se anunta realmente unul minor in raport cu dimensiunea si semnificatia evenimentului. Nu strici o petrecere de nunta doar pentru ca unei dmnisoare de omoare I s-a desfacut jarteaua!

      Critica atitudinii presedintelui de catre adversarii sai politici este fundamental gresita si se incadreaza in motto-ul „criticati KWI indiferent de motiv, numai sa criticati”. Iata si un argument prin care demonstrez ca ignorarea de catre presedinte a episodului cu lesinul a fost si o atitudine corecta, nu numai normala, dupa cum spuneam mai sus. Daca si-ar fi oprit discursul si ar fi aratat victimei o compasiune complezenta pentru situatia in care se afla, intreaga atentie a auditoriului s-ar fi concentrat asupra victimei, ceea ce ar fi putut agrava starea sa de emotivitate, in ipoteza foarte plauzibila ca victim a lesinat si din cauza emotiei prilejuita de eveniment. Asadar, Iohannis a procedat correct si salutar.

  9. Era vorba de Iohannis, boilor. Degeaba training-uri cu boi…

  10. Aici are dreptate ! Dar lui la ce ii foloseste ! In urma cu ani (era prim ministru) ii trimitea pe sinistratii de prin Banat sa se cazeze la hotel ! :))

    PS. Dar faptul ramane fapt !

  11. Militarul ala nu prea arata a militar dur calit in antrenamente dure capabil sa suporte orice intemperii pentru misiune. Civilii au rezistat soarelui fara probleme.

    Dupa cum zice si Tradiceanu, Johannis nici macar nu a intors capul. Bineinteles si de asta nici nu l-a vazut. Cind e o vinzoleala undeva in jurul tau, lasi oamenii de ordine sa se ocupe. Nu te bagi tu presedinte intre oameni sa vezi despre ce e vorba. Daca e ceva ce trebuie sa stii oamenii din staf te vor anunta. De asta sunt angajati si asta e treaba lor.

  12. Ca sa vezi! Tariceanu si empatia!! Mai tineti minte inundatiile di 2005? Daca nu, iata ce-i spunea Tariceanu(pe atunci premier) unei femei: https://www.libertatea.ro/stiri/ce-vreti-doamna-sa-construim-hotel-105098

  13. Vorbește infractorul care a lăsat țara pe mâna infractorilor doar pt a scăpa el de pușcărie.

  14. Sa presupunem prin absurd ca Cracanel isi vede visul cu ochii, reusind cumva sa-si bage coada prin Marea Neagra, direct pe faleza la Constanta. Presedintele tarii ce ar trebui sa faca in situatia in care coada imbarligata ar provoca lesinul unui soldat, fara a-i pune viata in pericol? Sunteti de parere ca Presedintele tarii sa-si duca la bun sfarsit discursul mobilizator sau sa si-l intrerupa ori de cate ori Diavolul de la Rasarit are chef sa-si miste coada…?

  15. Chiar dacă l-ar fi văzut, nur era treaba lui Iohannis să se ocupe de el. Se bagă Tăriceanu unde nu-i fierbe oala.

    • Ba ii fierbe si lui oala !! Tăriceanu e de vină, pentru ca el – în calitate de al doilea om în stat – trebuia sa stea de gardă atunci cand primul om in stat tine un discurs, ca nu cumva sa leșine vreun soldat aflat în garda ( eveniment destul de frecvent in tarile civilizate, spre deosebire de exemplu de Coreea de Nord, unde daca lesina sunt executați in spatele tribunei).

  16. Si mitocan si idiot.
    Tariceanu nu ar fi trebuit sa-si fixeze ca adversary pe presedintele tarii. De data asta un presedinte neconflictual, evident.
    Daca esti la putere si vrei sa combati inamicii politici, guverneaza tara cu competenta si responsabilitate, nu bate campii, prostovan batran!
    Ati facut tara harcea parcea cu saraciile de la PSD, ati facut dintr-o anonima precum Luluta scopul fundamental al guvernarii voastre imposturale si acum te uiti ca boul la festivitatile de Sf Maria si cauti nod in papura oamenilor. Nu ti-e rusine, porc batran? Nu comentezi despre cum indatorati tara de la luna la luna?

  17. Personaj cadavru-politic, sa-i dorim procent subunitar, asemeni IQ-ului!

    • Cindva pe vremea impuscatului , la scoala primara , se dadea celebra nota -5 tocmai in ideea de a trece clasa . In catalog se trecea nota 5 . Dar cea mai celebra notare a unui elev, a fost fara doar si poate, celebra nota 4 cu doua minusuri , adica mai prost de atit nu poti fi . Dar erau alte timpuri , acum e cu IQ-ul , la care nu prea ma pricep .

  18. Bai mos teaca, ce mama naibii nu-ti convine? Daca nu a intervenit nu e bine, daca intervenea, de ce a facut-o, mai du-te doamne iarta-ma unde a intarcat mutu iapa…. Mars la groapa de gunoi a istoriei…langa prietenul tau dragnea

  19. Măi Taricene, dacă erai tu mai capabil, de ce n-ai făcut mai mult pentru țară si pentru români? Ai stat pe margine, ai privit, ai criticat si ai fost de acord cu tot ce a făcut PSD. Acum te-ai trezit cu 4% si nu prea mai poți face multe. Te-ai lăsat si tu in virtutea inerției si ai fost cuprins de impotență ca si guvernul. Iar acum îi critici pe toți de pe scaun. De ce n-ai ieșit anul trecut să spui că nu-ti convin unele lucruri. Ai defilat cu Dragnea de manuta si acum te dai lovit. Bravos! Asa procedează un om politic de anvergura matale? Că asa te consideri, nu? Acum cand e pe sfarsite procentul, te-ai trezit brusc? Ai fi putut să presupui că aici se va ajunge! Iar acum stai să-ți dea Veorica peste ochi? Nu te-au umilit suficient ăstia din PSD? Mai vrei o repriză sub conducerea Veoricăi? Dacă este asa, dă -mi voie să spun că politica din ziua de azi este tare degradanta. Vedem asta în fiecare zi! Si ne-am săturat!

  20. Cei mai multi imi sunteti amici de idei dar ma ingrozesc cand imi dau seama ca nu vedeti decat in alb si negru iar cand albul se intampla sa nu fie in mana Ficusului, apoi sa te tii pe cel care indrazneste sa strige in Romania : „Imparatul e gol !”

    • Susu – Fler ar trebui sa ai si poate chiar o invoiala si cu amicii tai sa dai din gura fara de tocmeala .

  21. Doamne, nu am mai vazut in politica noastra dimboviteana un mai mare frustrat ca acest cetatean.La ce serveste aceasta refulare a propriei neputinte pin la urma? In afara de a enerva si ingretosa publicul nu vad alta urmare.

  22. De acord cu tot ce spui . O astfel de atitudine, posibil sa produca un efect invers ,efectului scontat . Adica dai din lac in put

  23. cpt. ?!?!?…O geoarsă umanoidă după care poți trage apa fără griji !. Un obsedat grobian, incapabil să priceapă că a ajuns la groapa de gunoi a „politichiei” românești !…La fel ca și zdrențele/vosgazianii ce-l înconjoarå !…

  24. Oare de ce nu mă miră că postacii de pe g4media au ca principal argument „4%”, dar despre atitudinea de ficus a lui Werner nu au nimic de zis și habar nu au cum să o argumenteze…..

    • Poti sa incerci sa schimbi subiectul, dar Tariceanu, zeul tau, tot 4% are.

      Mai inchina-te la el de trei ori, poate-ti da o m–e, sluga.

  25. Mult a fost , putin mai este pana va spulberam din toate scaunele alea calde si pufoase. Va bateti joc de romani , va bateti joc de Tara asta , care ati adus-o in pragul disperaii celor multi. V-ati infruptat copios din aceasta , toti care v-ati perindat pe la putere. Ne-ati promis, ne-ati mintit , ne-ati furat , ne-ati anulat orice urma de prosperitate prin incompetenta si hotiile voastre. Haos si disolutia institutiilor statului dovedite acum cu prilejul „Dosarul Caracal”.

  26. Îl doare la pula pe Johannis de militarul respectiv care a leșinat acolo! La fel și de fraierii de romani care l-au votat în 2014. Aici trebuie să mă includ și pe mine. 🙁 În campania electorală o să vină să ne spună cum s-a luptat el cu penalii de la PSD, cum a apărat el „justitea” și statul de drept până la ultimul cartuș și iar o să avem 6.5 milioane de proști care o să-l trimită pentru încă 5 ani de concediu la Cotroceni pe banii lor. :(((

  27. Ai impresia că ești funny, tăicuțule Tăriceanu? Ești doar un papagal nenorocit, ce repetă ce a „auzit” în somn! (să mă ierte pasărea papagal pt comparație!)
    Marș lângă Dragnea, bufon expirat! Bine face Ponta că te atrage în capcană! Piciorul lui în fundul tău va face minuni de care vom râde copios cel puțin un an!!

  28. Da hau, ca un presedinte se opreste pt ca un soldat betiv lesina pt ca a baut pana dim cu fetite aduse peste drum de baza de infractori protejati de militieni burtosi….

  29. Domnule Tariceanu , jigniti robotii , klauSS nu este decat un slugoi obedient , ahtiat sa faca pe plac stapanilor celui de-al 4-lea Reich .