Home » Articole » Târgul de carte de la Frankfurt va avea loc conform programării inițiale, în octombrie

Târgul de carte de la Frankfurt va avea loc conform programării inițiale, în octombrie

Târgul de carte de la Frankfurt va avea loc conform programării inițiale, în octombrie
Sursa foto: Facebook
Ascultă articolul

Târgul de carte de la Frankfurt, cel mai amplu eveniment de acest fel din lume, se va desfăşura în perioada în care a fost programat iniţial, la jumătatea lunii octombrie, au anunţat miercuri organizatorii evenimentului, un semn al revenirii la normalitate în contextul pandemiei de coronavirus, informează Reuters şi DPA, preluate de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Evenimentul va avea loc în intervalul 14-18 octombrie, la amplasamentul obişnuit, într-un spaţiu expoziţional din centrul oraşului Frankfurt, precum şi în diferite alte locuri din metropolă, dar şi prin intermediul unor evenimente online.

Prima ediţia a Târgului de carte de la Frankfurt a avut loc în 1949.

Ediţiile precedente au atras peste 300.000 de vizitatori, care au vizitat standurile a aproape 7.500 de expozanţi din 100 de ţări.

Organizatorii târgului spun că în prezent poartă discuţii în ceea ce priveşte garantarea siguranţei vizitatorilor, a expozanţilor şi a angajaţilor.

„Anul acesta, desfăşurarea târgului de carte de la Frankfurt este mai importantă ca niciodată”, a spus directorul evenimentului, Juergen Boos.

„Din cauza pandemiei de coronavirus, organizarea ediţiei din 2020 a Târgului de carte de la Frankfurt este asociată cu un grad înalt de incertitudine”, au precizat organizatorii evenimentului într-un comunicat semnat alături de asociaţia editorilor germani.

Organizatorii cred „că vor fi în continuare multe restricţii în ceea ce priveşte evenimentele din octombrie”.

Numeroase evenimente literare importante din Germania au fost anulate sau mutate în mediul online din cauza pandemiei de coronavirus, printre care Târgul de carte de la Leipzig şi Festivalul internaţional de literatură din Koln.

Sursa foto: Facebook

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole