sibiu

Statistică oficială: Câștigul salarial mediu brut înregistrat în Sibiu în luna octombrie este cu peste 2200 de lei mai mare decât cel încasat în Harghita / Salariul mediu brut din Regiunea Centru a fost de 6000 de lei

27 dec. 4
Diferenţa dintre câştigul salarial mediu brut înregistrat în octombrie în Sibiu şi cel din Harghita, polii judeţelor din acest punct de vedere din Regiunea Centru, este de peste 2.200 de lei, potrivit datelor prezentate într-un conunicat transmis Agerpres de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba. Astfel, în octombrie 2022, câştigul salarial mediu brut, calculat […]
Statistică oficială: Câștigul salarial mediu brut înregistrat în Sibiu în luna octombrie este cu peste 2200 de lei mai mare decât cel încasat în Harghita / Salariul mediu brut din Regiunea Centru a fost de 6000 de lei

Istoricii sibieni susțin că Sibiul avea port în urmă cu 319 ani / Cu peste 20 de ani înainte ca Bega să devină navigabilă / Așa s-a adus în oraș piatra necesară pentru întărirea cetății

25 dec. 2
În 2 aprilie 1702 împăratului Leopold al Sfântului Imperiu Roman avea în față planul prin care cetatea Sibiului urma să fie întărită cu ziduri de piatră și cu o citadelă de apărare. Felul în care pornind de la acest plan, în Sibiu (Hermannstadt) a ajuns să fie amenajat un port pentru vase de marfă este […]
Istoricii sibieni susțin că Sibiul avea port în urmă cu 319 ani / Cu peste 20 de ani înainte ca Bega să devină navigabilă / Așa s-a adus în oraș piatra necesară pentru întărirea cetății

Sibiu: O femeie aflată sub influența băuturilor alcoolice și cu doi copii de patru și șase ani în mașină a intrat în șanț/ Cei doi minori au fost transportați la spital, cu leziuni ușoare

23 dec. 3
O femeie aflată sub influența băuturilor alcoolice și cu doi copii de patru și șase ani în mașină a intrat în șanț după ce a pierdut controlul autoturismului pe drumul Mediaș-Sibiu. Cei doi minori au fost transportați la spital, cu leziuni ușoare, informează IPJ Sibiu. Comunicatul integral tranmis de Poliție:  În această dimineață, în jurul […]
Sibiu: O femeie aflată sub influența băuturilor alcoolice și cu doi copii de patru și șase ani în mașină a intrat în șanț/ Cei doi minori au fost transportați la spital, cu leziuni ușoare

Boicot în Sibiu: Autoritățile nu vor fi lăsate să depună coroane la monumentele dedicate Revoluției din 1989 / ”Cerem instituțiilor abilitate ale statului român sprijinul clar pentru aflarea tuturor criminalilor din Decembrie 1989”

21 dec. 5
Două asociații ale revoluționarilor din 1989 din Sibiu anunță că vor bloca joi autoritățile să organizeze ceremonii sau să depună coroane la monumentele dedicate Revoluției, anunță Turnul Sfatului. Motivele de la care pornește acest protest radical, organizat în premieră în Sibiu, țin de neaplicarea legii și nerespectarea drepturilor revoluționarilor. ”Cerem instituțiilor abilitate ale statului român […]
Boicot în Sibiu: Autoritățile nu vor fi lăsate să depună coroane la monumentele dedicate Revoluției din 1989 / ”Cerem instituțiilor abilitate ale statului român sprijinul clar pentru aflarea tuturor criminalilor din Decembrie 1989”

Județele Brașov și Sibiu vor avea de miercuri un elicopter SMURD / ISU Brașov a început amenajarea unui heliport

20 dec. 1
Departamentul pentru Situații de Urgență va livra mâine primul elicopter SMURD care va deservi județele Brașov și Sibiu, anunță Monitorul Expres. Aparatul va avea locația în Brașov, dar va fi utilizat pentru urgențele majore din cele 2 județe. Inspectoratul pentru situații de urgență Brașov a demarat deja amenajarea unui heliport pe strada Berzei, colț cu […]
Județele Brașov și Sibiu vor avea de miercuri un elicopter SMURD / ISU Brașov a început amenajarea unui heliport

Fostul director al Muzeului Brukenthal și cel mai nou cetățean de onoare al Sibiului a plagiat / Cartea lui Sabin Luca va fi retrasă din bibliotecile din țară și străinătate

20 dec. 8
La cinci ani de la prima sesizare, Comisia națională de etică din cadrul Ministerului Cercetării a stabilit că profesorul Sabin Luca (foto), fost director al Muzeului Național Brukenthal, a plagiat într-o carte publicată în 2006, anunță Turnul Sfatului. Comisia de etică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu nu s-a pronunțat pe această speță deoarece nu […]
Fostul director al Muzeului Brukenthal și cel mai nou cetățean de onoare al Sibiului a plagiat / Cartea lui Sabin Luca va fi retrasă din bibliotecile din țară și străinătate

Doi morți și alte două persoane grav rănite, într-un accident în Sibiu / Un autoturism a intrat într-un tir parcat în fața unui centru comercial

20 dec. 4
Un tânăr de 22 de ani a fost declarat decedat la locul accidentului, iar o fată de 19 ani a murit în drum spre spital, în urma unui accident produs în Sibiu, în apropierea unui magazin de bricolaj, luni noapte în jurul orei 24. Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea celor două persoane, dar și […]
Doi morți și alte două persoane grav rănite, într-un accident în Sibiu / Un autoturism a intrat într-un tir parcat în fața unui centru comercial

Ministrul Culturii vrea să-și ia doctoratul sub conducerea lui Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu / Romașcanu e cel mai darnic ministru din ultimii 10 ani cu festivalul / ”A aduce asta în zona de conflict de interese mi se pare exagerat”

19 dec. 4
Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, este doctorand la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, iar îndrumătorul său este directorul Teatrului Național Radu Stanca și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, relatează Turnul Sfatului. Cele două instituții sunt finanțate de către ministerul Culturii, iar relația mentor – discipol de la ULBS este însă […]
Ministrul Culturii vrea să-și ia doctoratul sub conducerea lui Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu / Romașcanu e cel mai darnic ministru din ultimii 10 ani cu festivalul / ”A aduce asta în zona de conflict de interese mi se pare exagerat”

Pagubă de 3,6 milioane de lei în urma accidentelor rutiere și furturilor elementelor de siguranță pe drumurile din Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu  / S-au recuperat doar 1,21 de milioane de lei

19 dec. 1
Indicatoarele sau alte elemente de siguranţă rutieră le dau destule bătăi de cap drumarilor braşoveni, având în vedere că acestea sunt distruse sau chiar furate. Potrivit calculelor reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, în perioada 2017 – 2021, valoarea totală a pagubelor de pe şoselele administrate de direcţie (din judeţele Braşov, Covasna, Harghita, […]
Pagubă de 3,6 milioane de lei în urma accidentelor rutiere și furturilor elementelor de siguranță pe drumurile din Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu  / S-au recuperat doar 1,21 de milioane de lei

Sibiu: Un bărbat s-a înecat în Olt, iar altul este dat dispărut / Cei doi ar fi plecat la pescuit

17 dec.
Un bărbat s-a înecat, iar altul este căutat de scafandri şi salvatori cu bărci pe râul Olt, în zona localităţilor sibiene Bradu şi Scoreiu, relatează Agerpres. „ISU Sibiu intervine în sprijinul IPJ Sibiu, în misiunea de căutare-salvare a două persoane posibil dispărute. Se acţionează cu două bărci şi se desfăşoară căutări la suprafaţa apei. La […]
Sibiu: Un bărbat s-a înecat în Olt, iar altul este dat dispărut / Cei doi ar fi plecat la pescuit

Adolescent de 17 ani din Sibiu, acuzat de omor și profanare de cadavre / Și-ar fi ucis mătușa, o femeie de 35 de ani, nevăzătoare

15 dec. 1
Un tânăr de 17 ani din Mediaș este acuzat de procurorii sibieni că și-a omorât mătușa în vârstă de 35 de ani, anunță Turnul Sfatului. Acesta a fost reținut joi de polițiști și este acuzat de omor calificat, profanare de cadavre, furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Potrivit procurorilor, în data de […]
Adolescent de 17 ani din Sibiu, acuzat de omor și profanare de cadavre / Și-ar fi ucis mătușa, o femeie de 35 de ani, nevăzătoare

Grindeanu anunță deschiderea tronsonului Sibiu – Boița: ”Este primul care începe să meargă spre traversarea munţilor” / ”Se înaintează foarte bine şi pe celălalt capăt”

15 dec. 14
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, la Bacău, că astăzi va fi deschisă circulaţia pe sectorul de autostradă între Sibiu şi Boiţa, parte din autostrada Sibiu – Piteşti, anunță Agerpres. „Astăzi, în jurul orei 15.00, se va deschide circulaţia pe primul lot de la Sibiu la Piteşti. Este un lucru bun, se […]
Grindeanu anunță deschiderea tronsonului Sibiu – Boița: ”Este primul care începe să meargă spre traversarea munţilor” / ”Se înaintează foarte bine şi pe celălalt capăt”

Aeroportul Sibiu, afectat după plecarea companiei Ryanair din 2023: Un minus de 24.000 de pasageri pe perioada verii

15 dec. 4
Compania low-cost irlandeză Ryanair a anunţat Aeroportul Internaţional Sibiu (AIS) că din 2023 va renunţa să mai opereze curse aici, ceea ce afectează aeroportul sibian, care deja caută soluţii pentru a le oferi pasagerilor de a călători cu alte companii pe rutele respective, a declarat joi, pentru Agerpres, directorul AIS, Marius Gîrdea, citat de Agerpres. […]
Aeroportul Sibiu, afectat după plecarea companiei Ryanair din 2023: Un minus de 24.000 de pasageri pe perioada verii

Boardingpass: Ryanair se retrage de pe patru aeroporturi românești în 2023 / Cursele de pe aeroporturile din Oradea, Sibiu, Suceava și Timișoara vor fi suspendate

14 dec. 4
Ryanair renunță la peste 15 de rute pe care le operase spre și dinspre patru aeroporturi regionale din țara noastră, anunță Boardingpass.ro. Compania low-cost irlandeză a decis să suspende pe o perioadă nedeterminată toate rutele regulate operate de pe aeroporturile din Oradea, Sibiu, Suceava și Timișoara. În prezent în Oradea Ryanair zboară spre și dinspre […]
Boardingpass: Ryanair se retrage de pe patru aeroporturi românești în 2023 / Cursele de pe aeroporturile din Oradea, Sibiu, Suceava și Timișoara vor fi suspendate

Liderul Superligii, Farul Constanța, pierde la Hermannstadt cu 4-0 în meciul de inaugurare a noului stadion din Sibiu

10 dec. 3
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Farul Constanţa, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii. Este cea mai categorică înfrângere a Farului în acest sezon, în care este lider în Superligă, transmite News.ro. În primul meci oficial disputat pe noul stadion din Sibiu, FC Hermannstadt a reuşit o […]
Liderul Superligii, Farul Constanța, pierde la Hermannstadt cu 4-0 în meciul de inaugurare a noului stadion din Sibiu

Târg de Ignat la Muzeul ASTRA: jumări aurii, pomana porcului și ciorbă acrită cu moare de varză şi cu hrean

09 dec.
Vizitatorii celui mai mare muzeu în aer liber din România, Muzeul ASTRA din Sibiu, au ocazia sâmbătă şi duminică, să vadă cum se prepară tradiţional carnea şi slănina de la patru porci din rasele Bazna şi Mangaliţa, în cadrul Târgului de Ignat, informează un comunicat de presă remis Agerpres. „Târgul de ţară la Ignat readuce […]
Târg de Ignat la Muzeul ASTRA: jumări aurii, pomana porcului și ciorbă acrită cu moare de varză şi cu hrean

Ambasada SUA a inaugurat in Sibiu un nou American Corner

08 dec. 1
Ambasada SUA din Romțnia a deschis miercuri în incinta Bibliotecii Astra din Sibiu un nou American Corner, centru care promovează valorile culturale și democratice comune ale Statelor Unite ale Americii și României, potrivit unui comunicat al instituției. Acesta este al 10-lea centru din programul American Corners, care le include și pe cele din Bacău, Baia […]
Ambasada SUA a inaugurat in Sibiu un nou American Corner

3.000 km de trasee cicloturistice / Județele Sibiu, Brașov și Covasna se asociază într-un amplu proiect de turism

08 dec.
Consiliile județene Sibiu, Brașov și Covasna se asociază pentru a implementa un proiect de realizare a 3.000 de km de trasee cicloturistice. Proiectul ar urma să fie finanțat 100% prin PNRR, anunță Turnul Sfatului. Conform acordului de parteneriat, 30 de localități din județul Sibiu se vor implica în realizarea traseelor cicloturistice, iar în total, vor […]
3.000 km de trasee cicloturistice / Județele Sibiu, Brașov și Covasna se asociază într-un amplu proiect de turism

Consulul onorific al Austriei la Sibiu, despre Schengen: ”Ca sibian, ca investitor, sigur că da, ne îngrijorează poziția Austriei, ca pe toată lumea, de altfel”

07 dec. 3
Andreas Huber, cel care deține și calitatea de consul onorific al Austriei la Sibiu, este încrezător în șansele României de a adera la spațiul Schengen. Huber își exprimă aceste speranțe în calitate de investitor, arătând că nu poate face declarații din postura de consul onorific, relatează Turnul Sfatului. ”Din păcate, nu pot să vă răspund […]
Consulul onorific al Austriei la Sibiu, despre Schengen: ”Ca sibian, ca investitor, sigur că da, ne îngrijorează poziția Austriei, ca pe toată lumea, de altfel”

FOTO A fost inaugurat noul Stadion Municipal din Sibiu / Investiție de peste 200 de milioane de lei / Urmează să se joace aici un meci internațional România – Germania, la categoria Under 21

07 dec. 6
Sibiul dispune oficial, de marți, de unul dintre cele mai moderne stadioane de fotbal din România. Alături de Mircea Bulboacă, șeful CON-A, și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, primarul Astrid Fodor a inaugurat noul stadion, investiție de peste 200 de milioane de lei, relatează Turnul Sfatului. ”Investiția aceasta a fost finanțată exclusiv de […]
FOTO A fost inaugurat noul Stadion Municipal din Sibiu / Investiție de peste 200 de milioane de lei / Urmează să se joace aici un meci internațional România - Germania, la categoria Under 21

Funcționari sibieni, întrebați de ce parchează pe spațiul verde: ”terenul este al Statului Român”

06 dec. 17
Directorul Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu spune că este normal ca mașinile să fie parcate pe spațiul verde, în curtea instituției, deoarece terenul respectiv are ”categoria de folosință curți-construcții, neavând referința de spațiu verde”. Explicația a fost dată ziarului Turnul Sfatului după ce jurnaliștii au semnala că aproape 30 de mașini stau […]
Funcționari sibieni, întrebați de ce parchează pe spațiul verde: ”terenul este al Statului Român”