pensii speciale

Ludovic Orban anunță că a depus în Parlament proiectul de lege privind anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor

10 mai 15
Liderul noii formațiuni Forța Dreptei, Ludovic Orban, anunță că a fost depus în Parlament un proiect  care vizează modificarea legii privind statutul deputaților și senatorilor. Concret, inițiativa are ca obiectiv anularea pensiilor speciale pentru parlamentari. „În urma hotărârii scandaloase a Curții ( ne ) Constituționale de declarare ca neconstituțională a legii 7 din 2021, lege […]
Ludovic Orban anunță că a depus în Parlament proiectul de lege privind anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Vasile Dîncu: Nu cred că merităm pensii speciale, în niciun caz/ PSD o să pună probabil din nou această lege, asta mi-a spus preşedintele partidului, şi o vom face să fie regulamentară

06 mai 18
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, este de părere că nu toţi parlamentarii care au votat legea prin care pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor erau desfiinţate au fost „sinceri” atunci când au dat acest vot, el invocând „presiunea” din partea electoratului pentru ca aleşii să facă acest demers. Dîncu afirmă că a fi […]
Vasile Dîncu: Nu cred că merităm pensii speciale, în niciun caz/ PSD o să pună probabil din nou această lege, asta mi-a spus preşedintele partidului, şi o vom face să fie regulamentară

AUR: Pensiile speciale sunt privilegii, iar modalitatea de numire a judecătorilor CCR trebuie îmbunătăţită

06 mai 22
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susţine că majoritatea parlamentară nu are capacitatea de a rezolva problema pensiilor speciale şi informează că a constituit un grup de lucru care să identifice cea mai bună modalitate de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale. „Pensiile speciale sunt privilegii, iar modalitatea de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale trebuie îmbunătăţită. Judecătorii […]
AUR: Pensiile speciale sunt privilegii, iar modalitatea de numire a judecătorilor CCR trebuie îmbunătăţită

Marcel Ciolacu, despre pensiile speciale: Eu nu am pensie specială pentru că la sfârşitul fiecărui mandat mi-am dat demisia/ Așteptăm motivarea CCR să vedem exact abordarea viitoare, sunt convins că vom promova alt proiect de lege

06 mai 8
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu (PSD), a declarat, vineri, la Timişoara, că proiectul privind anularea pensiilor speciale pentru parlamentari – declarat neconstituţional de Curtea Constituţională – a fost depus de de social-democraţi, în Parlament şi că personal nu beneficiază de o astfel de pensie, deoarece la finalul fiecărui mandat a demisionat. Marcel Ciolacu a declarat, […]
Marcel Ciolacu, despre pensiile speciale: Eu nu am pensie specială pentru că la sfârşitul fiecărui mandat mi-am dat demisia/ Așteptăm motivarea CCR să vedem exact abordarea viitoare, sunt convins că vom promova alt proiect de lege

Radu Mihail (USR): Ce am văzut astăzi este o caricatură de democraţie, o Curte Constituţională în care oameni care beneficiază de specială îşi arogă dreptul să îşi continue beneficiul

05 mai 37
Senatorul USR Radu Mihail a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre decizia CCR de a anula eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, că ”ceea ce a văzut astăzi este o caricatură de democraţie, o Curte Constituţională în care oameni care beneficiază de specială îşi arogă dreptul să îşi continue beneficiul”. […]
Radu Mihail (USR): Ce am văzut astăzi este o caricatură de democraţie, o Curte Constituţională în care oameni care beneficiază de specială îşi arogă dreptul să îşi continue beneficiul

Ludovic Orban anunță că va depune din nou în Parlament legea pentru eliminarea pensiilor speciale: ”Să vedem ce vor face partidele din coaliția de guvernare”

05 mai 19
Ludovic Orban a anunțat, joi, că va depune din nou în Parlament legea pentru eliminarea pensiilor speciale: ”Să vedem ce vor face partidele din coaliția de guvernare”, a transmis fostul șef al PNL. Orban a mai spus că actuala coaliție de guvernare deține majoritatea în CCR: ”Vom fi atenți să nu mai poată apărea pretexte […]
Ludovic Orban anunță că va depune din nou în Parlament legea pentru eliminarea pensiilor speciale: ”Să vedem ce vor face partidele din coaliția de guvernare”

UPDATE Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor – neconstituţională (oficial) / Principalul argument al CCR – legea a fost adoptată prea repede

05 mai 73
Curtea Constituțională a României a stabilit că este neconstituțională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, potrivit unui comunicat publicat joi. Curtea invocă în decizia sa faptul că legea a fost adoptată mult prea rapid, într-o singură zi, ceea ce ar afecta însăși caracterul „democratic” al statului. Comunicatul a fost publicat după […]
UPDATE Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor - neconstituţională (oficial) / Principalul argument al CCR - legea a fost adoptată prea repede

USR, replică după decizia CCR de a declara neconstituțională legea care elimina pensiile speciale: ”O palmă pe obrazul românilor care după o viață întreagă abia își duc traiul de azi pe mâine”

05 mai 33
USR a transmis că decizia de joi a CCR reprezintă o palmă pe obrazul românilor care, după o viaţă întreagă de muncă cinstită şi de contribuit la sistemul de pensii, de abia îşi duc traiul de azi pe mâine. Şi, totodată, decizia Curţii arată tuturor de ce vechile partide politice refuză cu obstinaţie să numească […]
USR, replică după decizia CCR de a declara neconstituțională legea care elimina pensiile speciale: ”O palmă pe obrazul românilor care după o viață întreagă abia își duc traiul de azi pe mâine”

AUR: Inițiativa privind eliminarea pensiilor speciale nesimțite a fost respinsă de coaliția de guvernământ

15 mart. 25
Inițiativa AUR privind eliminarea pensiilor speciale nesimțite a fost respinsă de coaliția de guvernământ. Nomenclatura își conservă privilegiile, se arată într-un comunicat. ”Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) acuză coaliția de guvernământ că a votat împotriva inițiativei AUR privind impozitarea drastică a pensiilor speciale. Totodată, AUR anunță că nu susține proiectul de lege care incriminează libertatea […]
AUR: Inițiativa privind eliminarea pensiilor speciale nesimțite a fost respinsă de coaliția de guvernământ

Lucian Bode: Cine confundă pensiile militare cu pensiile speciale face o greșeală

27 ian. 28
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmă că cei care confundă pensiile militare cu pensiile speciale fac o greşeală, dar este de acord cu discuţie şi în legătură cu pensiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru că „presiunea pe buget este, într-adevăr, mare”. „Sunt întru totul de acord că în România pensiile […]
Lucian Bode: Cine confundă pensiile militare cu pensiile speciale face o greșeală

Cătălin Predoiu, despre mărirea salariilor și pensiilor magistraților: ”Ministerul nu le poate majora, sunt stabilite prin legi adoptate succesiv în ultimii 10 ani/ Ministerul nu poate ignora aplicarea unei hotarâri judecătorești definitive”

10 ian. 46
Ministerul Justiției a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că instituția nu este responsabilă de majorarea salariilor și pensiilor speciale ale magistraților, dat fiind faptul că nu poate lua decizii în acest sens prin ordin ministerial. Ministerul, condus de Cătălin Predoiu, a mai transmis că salariile și pensiile au fost stabilite prin ”legi adoptate succesiv […]
Cătălin Predoiu, despre mărirea salariilor și pensiilor magistraților: ”Ministerul nu le poate majora, sunt stabilite prin legi adoptate succesiv în ultimii 10 ani/ Ministerul nu poate ignora aplicarea unei hotarâri judecătorești definitive”

Pensiile speciale ale magistraților cresc cu 20%, după ce ministrul Justiției le-a majorat salariile/ Un magistrat câștiga peste 13.000 lei înainte de mărirea salarială

08 ian. 133
Pensiile speciale ale magistraților, cele mai mari pensii speciale acordate în România, se vor majora cu circa 20% din februarie, după ce ministrul Justiției Cătălin Predoiu a emis un ordin prin care le majorează magistraților salariile, în funcție de care sunt calculate și pensiile. Mai precis, ministrul Cătălin Predoiu a emis un ordin în data […]
Pensiile speciale ale magistraților cresc cu 20%, după ce ministrul Justiției le-a majorat salariile/ Un magistrat câștiga peste 13.000 lei înainte de mărirea salarială

Stolojan spune că are o pensie de 5.000 de lei şi va plăti de luna aceasta contribuţia la sănătate: Mi se părea o aberaţie să nu plătesc, am ajuns într-un regim fiscal total incoerent / Despre pensiile speciale: „O porcărie făcută de politicieni”

06 ian. 39
Liberalul Theodor Stolojan a declarat, joi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că el are o pensie de 5.000 de lei şi va plăti, de luna aceasta, contribuţia la sănătate de 10%, precizând că i se părea o aberaţie să nu plătească. El a criticat dur actualul regim fiscal, care este ”total incoerent” […]
Stolojan spune că are o pensie de 5.000 de lei şi va plăti de luna aceasta contribuţia la sănătate: Mi se părea o aberaţie să nu plătesc, am ajuns într-un regim fiscal total incoerent / Despre pensiile speciale: „O porcărie făcută de politicieni”

Vasile Dîncu: ”S-a vorbit aiurea despre pensii nesimţite, despre pensii speciale” / Pensiile militarilor sub 2.500 de lei vor creşte cu 10%

16 dec. 138
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a anunţat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit TV că pensiile militarilor sub 2.500 de lei vor creşte cu 10%, din 2022, prevederea urmând a fi cuprinsă în bugetul de stat pentru anul viitor, anunță News.ro. Vasile Dîncu a fost întrebat dacă pensiile militarilor de până în 2.500 de […]
Vasile Dîncu: ”S-a vorbit aiurea despre pensii nesimţite, despre pensii speciale” / Pensiile militarilor sub 2.500 de lei vor creşte cu 10%

Cioloș îi răspunde lui Ciolacu: Cum se face că tu poți să-mi numeri mie salariile, dar noi nu putem să știm câți bani ați furat din România

16 dec. 54
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a acuzat pe președintele USR, Dacian Cioloș, că dă lecții de morală politică între două avioane de Burxelles, fiind un privilegiat al venturilor speciale acordate de UE. În replică, Dacian Cioloș îi amintește liderului PSD că partidul său a furat banii României. Cioloș îi mai transmite lui Ciolacu că, până apucă […]
Cioloș îi răspunde lui Ciolacu: Cum se face că tu poți să-mi numeri mie salariile, dar noi nu putem să știm câți bani ați furat din România

Pensiile speciale ale primarilor vor fi amânate cu un an / Salariile din educaţie şi a unei părţi din sistemul medical ar putea crește / Totul se discută în ședința de Guvern de vineri

14 dec. 12
Guvernul Ciucă urmează să adopte, vineri, în şedinţă, Ordonanţa de urgenţă prin care va proroga cu un an intrarea în vigoare a pensiilor speciale ale aleşilor locali, dar şi îngheţarea salariilor demnitarilor, anunță News.ro, citând surse guvernamentale. Totuşi, o parte din angajaţii sistemului de sănătate, respectiv brancardierii şi infirmierele, care nu au beneficiat de ultima […]
Pensiile speciale ale primarilor vor fi amânate cu un an / Salariile din educaţie şi a unei părţi din sistemul medical ar putea crește / Totul se discută în ședința de Guvern de vineri

Deputată USR: Din banii pentru pensiile speciale ale primarilor ar avea o masă caldă la şcoală aproape 850.000 de elevi / Principala cauză a abandonului școlar este sărăcia. Un copil flămând nu poate să facă performanţă şcolară

07 dec. 37
Deputata USR Pollyanna Hangan a declarat marți că din banii alocați pentru pensiile speciale ale primarilor ar putea avea o masă caldă la școală aproape 845.000 de elevi, argumentând faptul că principala cauză a abandonului școlar este sărăcia, iar „un copil flămând nu poate face performanță școlară”. Deputaţii USR au votat marţi pentru continuarea Programului-pilot […]
Deputată USR: Din banii pentru pensiile speciale ale primarilor ar avea o masă caldă la şcoală aproape 850.000 de elevi / Principala cauză a abandonului școlar este sărăcia. Un copil flămând nu poate să facă performanţă şcolară

Dacian Cioloș: România nu-și permite o nouă castă de privilegiați, primari și președinți de consilii județene cu pensii speciale/ Un milion de români sunt ținuți în sărăcie

06 dec. 48
Liderul USR, Dacian Cioloș, a declarat, luni, că România nu-și permite o nouă castă de privilegiați în ce privește pensiile speciale, vorbind despre legea care ar presupune ca primarii și președinții de consilii județene să primească pensii speciale de până la 7000 de lei. Cioloș a mai spus că orice pensie specială duce la imposibilitatea […]
Dacian Cioloș: România nu-și permite o nouă castă de privilegiați, primari și președinți de consilii județene cu pensii speciale/ Un milion de români sunt ținuți în sărăcie

Cristian Ghinea: Budăi trebuie să aleagă între pensiile speciale ale clientelei şi crescut pensiile românilor

03 dec. 52
Vicepreşedintele USR Cristian Ghinea susţine că limita de 9,4% din PIB prevăzută în PNRR permite o creştere a pensiilor, dar adaugă că acest lucru nu poate fi realizat simultan cu introducerea indemnizaţiilor speciale pentru aleşii locali. Într-o postare pe Facebook, fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene atrage atenţia asupra faptului că, de la 1 […]
Cristian Ghinea: Budăi trebuie să aleagă între pensiile speciale ale clientelei şi crescut pensiile românilor

Moşteanu (USR) cere PNL să desfiinţeze pensiile speciale pentru primari: Vorbim de un impact anual de aproximativ 600 milioane de lei / Curaj, Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan şi Florin Cîţu! Aveţi curajul să vă opuneţi baronilor locali şi PSD-ului!

03 dec. 43
Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a scris, vineri, pe Facebook, că PNL trebuie să desfiinţeze pensiile speciale pentru primari, care urmează să intre în vigoare peste 29 zile şi care au ”un impact anual de aproximativ 600 milioane de lei”. ”Cu banii respectivi am putea construi, anual, peste 100 de noi creşe”, spune reprezentantul USR. ”PSD […]
Moşteanu (USR) cere PNL să desfiinţeze pensiile speciale pentru primari: Vorbim de un impact anual de aproximativ 600 milioane de lei / Curaj, Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan şi Florin Cîţu! Aveţi curajul să vă opuneţi baronilor locali şi PSD-ului!

Oana Țoiu (USR) susține că noul guvern PNL-PSD propus în Parlament este „o oligarhie”: „Media pensiilor speciale este şi va fi de opt ori mai mare decât media pensiilor contributive”

25 nov. 39
Deputatul USR Oana Ţoiu a criticat, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, propunerile din programul de guvernare în ce priveşte pensia, alocaţiile şi salariile, relatează Agerpres. În opinia Oanei Ţoiu, guvernul propus la vot este „o oligarhie”, „un număr de oameni care vor din nou să îşi împartă puterea şi resursele” între ei. „Se vorbeşte […]
Oana Țoiu (USR) susține că noul guvern PNL-PSD propus în Parlament este „o oligarhie”: „Media pensiilor speciale este şi va fi de opt ori mai mare decât media pensiilor contributive”