Tribunalul Uniunii Europene a respins miercuri recursurile depuse de trei eurodeputați catalani pro-independență, printre care și Carles Puigdemont, care contestau decizia Parlamentului European de a le ridica imunitatea, în 2021, potrivit Le Figaro. Decizia îi privește și pe Clara Ponsati și Toni Comin, prieteni apropiați ai lui Carles Puigdemont. Cu toții se află în vizorul […]
Ambasadorii statelor membre UE au ajuns, vineri, la un acord cu privire la extinderea energiei regenerabile până în anul 2030, după ce Franţa a obţinut asigurări că energia nucleară va avea un rol mai important în tranziţia energetică şi astfel a renunţat la opoziţia sa de ultim moment, transmite Bloomberg. În luna martie, negociatorii din […]
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat joi, la Castelul Mimi, unde are loc Summit-ul Comunității Politice Europene, că negocierile privind integrarea Moldovei în Uniunea Europeană ar trebui să înceapă anul acesta, scrie newsmaker.md. „Credem că negocierile privind integrarea Moldovei ar trebui să înceapă anul acesta, suntem impresionați de viteza cu care Moldova a răspuns […]
Eurodeputată greacă Eva Kaili, figură emblematică în scandalul ‘Qatargate’, intenţionează să îşi reia funcţiile săptămâna viitoare, după ce joi a primit permisiunea să renunţe la brăţara electronică de supraveghere, a declarat vineri avocatul său, transmite AFP, citată de Agerpres. ‘Săptămâna viitoare, ea va fi la Parlamentul European pentru a-şi exercita funcţiile’, a declarat avocatul grec […]
Roberta Metsola, președina Parlamentului European, a anunțat miercuri că alegerile europarlamentare din 2024 vor avea loc în toate statele membre UE în intervalul 6 – 9 iunie. Având în vede că în România alegerile sunt organizate duminica, cel mai probabil ele vor fi stabilite duminică, 9 iunie 2024. În urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea […]
Parlamentarii europeni au votat joi un prim pas crucial pentru reglementarea la nivelul UE a ChatGPT și a altor sisteme de inteligență artificială pe care Bruxelles-ul speră să le pună în aplicare rapid, potrivit agenției AFP. Deputații europeni din comisiile parlamentare pentru libertăți civile și pentru protecția consumatorilor au votat cu o majoritate covârșitoare o […]