pământ

Fragmentarea unui supercontinent străvechi a creat condiţiile pentru apariţia vieţii complexe pe Pământ, potrivit unui nou studiu

28 oct.
Oamenii de ştiinţă din Australia au dezvăluit modul în care fragmentarea unui supercontinent străvechi în urmă cu aproximativ 1,5 miliarde de ani a transformat mediul existent la suprafaţa Terrei, creând condiţiile necesare pentru apariţia formelor de viaţă complexe, a raportat marţi Universitatea din Sydney, citată de agenţia de presă Xinhua, informație preluată de Agerpres. Studiul […]
Fragmentarea unui supercontinent străvechi a creat condiţiile pentru apariţia vieţii complexe pe Pământ, potrivit unui nou studiu

Pământul reflectă din ce în ce mai puţină lumină solară, potrivit unui studiu de specialitate / Scăderea concentraţiei de gheaţă marină şi a stratului de zăpadă în emisfera nordică a contribuit la întunecarea atmosferei

30 sept.
Pământul a devenit mai întunecat între 2001 şi 2024, ceea ce înseamnă că reflectă mai puţină lumină solară, a raportat o echipă de cercetători într-un studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), informează agenția de știri DPA, citată de Agerpres. Această evoluţie este mai pronunţată în emisfera nordică decât în […]
Pământul reflectă din ce în ce mai puţină lumină solară, potrivit unui studiu de specialitate / Scăderea concentraţiei de gheaţă marină şi a stratului de zăpadă în emisfera nordică a contribuit la întunecarea atmosferei

Un asteroid de dimensiuni mari a trecut la distanţa de 800.000 de kilometri de Pământ

18 sept.
Asteroidul 2025 FA22, unul dintre cei mai mari asteroizi care s-au apropiat de Pământ în acest an, a trecut în siguranţă, joi, la distanţa de aproximativ 800.000 de kilometri de Terra, conform unui anunţ al astronomilor ruşi, transmit agențiile de știri Xinhua şi EFE, citate de Agerpres. Asteroidul este inclus pe lista corpurilor cereşti potenţial […]
Un asteroid de dimensiuni mari a trecut la distanţa de 800.000 de kilometri de Pământ

Un satelit, din cadrul misiunii de explorare a Agenției Spațiale Europene, va monitoriza sănătatea plantelor de pe Pământ prin măsurarea fluorescenţei acestora

16 sept.
Satelitul Flex, construit de grupul Thales Alenia Space (TAS) şi prezentat săptămâna trecută, la Cannes, va fi lansat în septembrie 2026 pentru a monitoriza sănătatea plantelor prin măsurarea fluorescenţei acestora, în cadrul misiunilor de explorare ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Plantele cresc prin fotosinteză, care consumă dioxid […]
Un satelit, din cadrul misiunii de explorare a Agenției Spațiale Europene, va monitoriza sănătatea plantelor de pe Pământ prin măsurarea fluorescenţei acestora

Cercetătorii francezi au reconstituit „arborele genealogic” al meteoriţilor descoperiți pe Pământ

05 sept.
Cercetătorii dintr-o echipă franceză au reconstituit „arborele genealogic” al condritelor de tip L, unii dintre cei mai comuni meteoriţi descoperiţi pe Pământ , care ar fi legaţi de cel puţin trei familii de asteroizi, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Se estimează că aproximativ 30.000 de meteoriţi lovesc planeta noastră în fiecare an. […]
Cercetătorii francezi au reconstituit „arborele genealogic” al meteoriţilor descoperiți pe Pământ

Un meteorit dezvăluie detalii din procesul de evoluție al planetei Marte, dar și al Pământului

21 feb.
Fragmentele de granit provenite dintr-un meteorit sugerează că embrionii unui continent s-au format pe Marte în urmă cu 4,4 miliarde de ani, dezvăluind informaţii cu privire la procesul de evoluţie al Plantei Roşii dar şi al Pământului, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Deşi misiunile de explorare trimise pe Planeta Roşie nu au […]
Un meteorit dezvăluie detalii din procesul de evoluție al planetei Marte, dar și al Pământului

Start-upuri din Japonia şi India vor studia echiparea sateliților cu lasere pentru eliminarea deşeurilor spaţiale de pe orbita Pământului

17 dec.
Start-upuri spaţiale din Japonia şi India au anunţat marţi că au convenit să studieze împreună utilizarea sateliţilor echipaţi cu laser în vederea eliminării deşeurilor spaţiale de pe orbită, o metodă experimentală de abordare a unei probleme tot mai presante, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Orbital Lasers, cu sediul la Tokyo, şi compania […]
Start-upuri din Japonia şi India vor studia echiparea sateliților cu lasere pentru eliminarea deşeurilor spaţiale de pe orbita Pământului

Pământul îşi ia rămas bun de la „mini-luna” sa temporară, care este posibil să fie o bucată din Lună

24 nov.
Planeta Pământ se desparte de un asteroid care, în ultimele două luni, i-a fost alături ca o „mini-lună ”, relatează AP, citată de News.ro. Inofensiva rocă spaţială se va îndepărta luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui. Dar se va apropia pentru o scurtă vizită în ianuarie. NASA va folosi o antenă radar […]
Pământul îşi ia rămas bun de la „mini-luna” sa temporară, care este posibil să fie o bucată din Lună

Seminţe de măslin supuse unor experimente în spaţiu au germinat pe Pământ

19 nov.
Seminţe de măslin supuse unor experimente de mutaţie în spaţiu, la bordul navei cu echipaj uman Shenzhou-14 în 2022, au germinat recent în oraşul Longnan din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, potrivit postului de televiziune de stat CCTV, transmite marţi agenţia de știri Xinhua, citată de Agerpres. Cercetătorii intenţionează să transplanteze răsadurile de măslin rezultate […]
Seminţe de măslin supuse unor experimente în spaţiu au germinat pe Pământ