onu

Catherine Russell, o colaboratoare a președintelui Joe Biden, este noul director executiv al UNICEF

10 dec.
Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat vineri numirea lui Catherine Russell, o colaboratoare a preşedintelui american Joe Biden, ca viitor director executiv al UNICEF, Fondul pentru Copii al Naţiunilor Unite, transmite Reuters. Catherine Russell, în prezent director al Biroului personalului prezidenţial al Casei Albe şi asistentă a preşedintelui, va fi cel de-al optulea american care va […]
Catherine Russell, o colaboratoare a președintelui Joe Biden, este noul director executiv al UNICEF

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în izolare după ce a fost declarat contact al unui caz pozitiv COVID

08 dec.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, declarat marţi caz contact după s-a aflat în apropierea unui responsabil al Organizaţiei bolnav de COVID-19, a intrat în izolare pentru câteva zile, potrivit unor surse diplomatice, notează AFP, citată de Agerpres. Şeful ONU, în vârstă de 72 de ani, şi-a anulat viitoarele angajamente fizice, au declarat surse pentru […]
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în izolare după ce a fost declarat contact al unui caz pozitiv COVID

Douăzeci de țări au refuzat să semneze Armistițiul olimpic adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru Jocurile Olimpice de la Beijing

03 dec. 8
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat aşa-numitul Armistiţiu olimpic pentru JO de iarnă de la Beijing, dar mass-media din Australia a anunţat vineri că această ţară, alături de alte 19 state, refuză să semneze documentul, în timp ce analizează un posibil boicot diplomatic, informează DPA, citată de Agerpres. Australia şi Statele Unite se gândesc […]
Douăzeci de țări au refuzat să semneze Armistițiul olimpic adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru Jocurile Olimpice de la Beijing

Secretarul general al ONU a primit doza booster, încălcându-și astfel poziția anterioară / A vrut să fie solidar cu țările în care nu a ajuns niciun vaccin și împotriva izolării țărilor africane

03 dec. 4
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, „a suferit foarte mult” când a luat „decizia dificilă” de a face cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19, lucru la care se împotrivise în faţa situaţiei ”îngrozitoare” a vaccinurilor la nivel mondial şi în semn de solidaritate cu ţările africane, potrivit purtătorului său de cuvânt Stéphane Dujarric, relatează […]
Secretarul general al ONU a primit doza booster, încălcându-și astfel poziția anterioară / A vrut să fie solidar cu țările în care nu a ajuns niciun vaccin și împotriva izolării țărilor africane

Intervenţie a poliţiei la o clădire a ONU din New York după semnalarea prezenţei unui bărbat înarmat

02 dec.
Un imobil al ONU din Manhattan a fost izolată joi, poliţia fiind chemată să intervină într-o „situaţie” creată la intrarea în clădire, unde a fost semnalată prezenţa unui bărbat înarmat, a anunţat un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, citat de Reuters și preluat de Agerpres. Televiziunile de ştiri au arătat un bărbat care pare […]
Intervenţie a poliţiei la o clădire a ONU din New York după semnalarea prezenţei unui bărbat înarmat

Novak Djokovici susţine decizia WTA de a suspenda organizarea turneelor din China / Asociația a suspendat toate turneele sale din China din cauza situaţiei neclare a sportivei Shuai Peng

02 dec. 4
Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a declarat că susţine “pe deplin” decizia WTA de a suspenda organizarea sub egida sa a turneelor din China, din cauza situaţiei jucătoarei Shuai Peng, informează News.ro, care citează lequipe.fr. “Susţin pe deplin decizia curajoasă a WTA. Nu avem suficiente informaţii despre Peng Shuai. Ştiu că a făcut o declaraţie […]
Novak Djokovici susţine decizia WTA de a suspenda organizarea turneelor din China / Asociația a suspendat toate turneele sale din China din cauza situaţiei neclare a sportivei Shuai Peng

Secretarul general al ONU: Închiderile frontierelor în contextul apariţiei variantei Omicron sunt injuste, punitive şi ineficiente

01 dec. 11
Închiderile frontierelor în contextul apariţiei variantei Omicron sunt „profund injuste, punitive şi ineficiente”, a declarat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, făcând apel la favorizarea testelor pentru călători, relatează Agerpres, conform AFP. „Cu un virus cu adevărat fără frontiere, restricţiile de călătorie care izolează o ţară sau o regiune nu sunt numai profund injuste […]
Secretarul general al ONU: Închiderile frontierelor în contextul apariţiei variantei Omicron sunt injuste, punitive şi ineficiente

ONU: Îngrjorare privind izolarea Africii Australe, vizată de restricţii de călătorie ca reacţie la apariția Omicron

29 nov. 3
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, s-a declarat luni „foarte preocupat” de izolarea Africii Australe, vizată de restricţii de călătorie ca reacţie la noua variantă de COVID-19, Omicron, relatează Agerpres, conform AFP. „Poporul african nu poate fi tras la răspundere pentru nivelul imoral de scăzut de vaccinuri disponibile în Africa şi nu […]
ONU: Îngrjorare privind izolarea Africii Australe, vizată de restricţii de călătorie ca reacţie la apariția Omicron

ONU, după decizia Austriei privind imunizarea obligatorie: O măsură restrictivă, precum impunerea vaccinării obligatorii, trebuie să îndeplinească anumite condiții stabilite în dreptul internațional

19 nov. 16
O măsură restrictivă, cum ar fi impunerea vaccinării obligatorii pentru a limita creşterea numărului de cazuri şi decese cauzate de COVID-19, trebuie să aibă „motive legitime de sănătate şi să îndeplinească anumite cerinţe”, a explicat Oficiul ONU pentru Drepturile Omului, comentând o decizie luată vineri în Austria, informează EFE, citată de Agerpres. Guvernul austriac a […]
ONU, după decizia Austriei privind imunizarea obligatorie: O măsură restrictivă, precum impunerea vaccinării obligatorii, trebuie să  îndeplinească anumite condiții stabilite în dreptul internațional

Consiliul de Securitate al ONU cere plecarea rebelilor houthi din ambasada SUA la Sanaa și eliberarea angajaților

19 nov.
Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a condamnat joi „în termenii cei mai fermi” preluarea controlului asupra ambasadei SUA la Sanaa de către rebelii houthi şi a cerut eliberarea angajaţilor încă deţinuţi de aceştia, notează AFP, citată de Agerpres. Într-un comunicat, cei 15 membri ai Consiliului au cerut „retragerea imediată a tuturor elementelor Houthi […]
Consiliul de Securitate al ONU cere plecarea rebelilor houthi din ambasada SUA la Sanaa și eliberarea angajaților

Bogdan Aurescu, nou mandat în Comisia de Drept Internaţional a ONU / Mandatul membrilor Comisiei este de cinci ani, cu posibilitatea realegerii

13 nov. 6
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a fost reales pentru un nou mandat de cinci ani în Comisia de Drept Internaţional a ONU, anunță News.ro. „Rezultatul acestei realegeri reprezintă, pe de o parte, reconfirmarea prestigiului de care se bucură Şcoala Română de Drept Internaţional, iar pe de altă parte, aprecierea pentru profesionalismul şi expertiza în domeniu […]
Bogdan Aurescu, nou mandat în Comisia de Drept Internaţional a ONU / Mandatul membrilor Comisiei este de cinci ani, cu posibilitatea realegerii

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU privind criza migranților de la frontriera Polonia-Belarus

11 nov. 4
Estonia, Franţa şi Irlanda au cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU privind criza migranţilor la graniţa dintre Polonia şi Belarus, reuniune care ar urma să aibă loc joi după-amiază, au declarat diplomaţi, relatează AFP, citată de Agerpres. Această reuniune va avea loc cu uşile închise, au precizat sursele citate, în […]
Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU privind criza migranților de la frontriera Polonia-Belarus

Afganii se vor confrunta cu „iadul pe pământ”, odată cu venirea iernii / ”Următoarele șase luni vor fi catastrofale”

08 nov. 3
Milioane de afgani au devenit dependenți de hrana oferită de organizații internaționale, precum Programul Alimentar Mondial (PAM) al Organizației Națiunilor Unite, iar situația în țară se va înrăutăți odată cu venirea iernii, anunță BBC. La Maidan Wardak, la 80 de mile vest de Kabul, o mulțime de câteva sute de bărbați se adunase în speranța […]
Afganii se vor confrunta cu „iadul pe pământ”, odată cu venirea iernii / ”Următoarele șase luni vor fi catastrofale”

Criza din Afganistan crește numărul persoanelor expuse riscului foametei la nivel mondial, conform agenției ONU care luptă cu insecuritatea alimentară

08 nov. 2
Numărul persoanelor aflate în pragul foametei în 43 de ţări a ajuns la 45 de milioane, pe măsură ce insecuritatea alimentară acută a crescut în întreaga lume, a avertizat luni Programul Alimentar Mondial, informează AFP, citată de Agerpres. Creşterea de la 42 de milioane la începutul anului la 45 de milioane de persoane expuse riscului […]
Criza din Afganistan crește numărul persoanelor expuse riscului foametei la nivel mondial, conform agenției ONU care luptă cu insecuritatea alimentară

Sondaj pe Twitter: Elon Musk ar trebui să vândă 10% din acţiunile Tesla / Musk a spus că va vinde acţiuni Tesla de 6 miliarde de dolari, pe care le va dona Programului Alimentar Mondial al ONU

08 nov. 4
Directorul general al Tesla, Elon Musk, ar trebui să vândă aproximativ 10% din acţiunile deţinute la companie, consideră 57,9% dintre persoanele care au votat în acest sens într-un sondaj efectuat de miliardar pe Twitter, transmite News.ro, care citează Reuters. ”Eram pregătit să accept oricare rezultat”, a spus Musk, după încheierea votului. Musk, Cel mai bogat […]
Sondaj pe Twitter: Elon Musk ar trebui să vândă 10% din acţiunile Tesla / Musk a spus că va vinde acţiuni Tesla de 6 miliarde de dolari, pe care le va dona Programului Alimentar Mondial al ONU

Armata Republicii Moldova va participa în premieră la o misiune de pace în Orientul Mijlociu

04 nov. 9
Militarii armatei Republicii Moldova vor participa în premieră cu un contingent de 20 de militari începând de anul viitor în cadrul Forței interimare a Națiunilor Unite din Liban (UNIFIL). Militarii moldoveni își vor începe misiunea din august 2022 și vor executa misiuni de securitate și pază a obiectivelor militare, precum și de patrulare în zona […]
Armata Republicii Moldova va participa în premieră la o misiune de pace în Orientul Mijlociu

Secretarul general al ONU, îndemn către liderii mondiali de la COP26 pentru „a salva umanitatea”: „Ne săpăm propriile morminte” / „A venit timpul să spunem «destul»” / „Copiii noştri nu ne vor ierta dacă vom eşua”

01 nov. 11
Lumea trebuie să acţioneze acum pentru „a salva umanitatea” de impacturile catastrofice ale încălzirii climatice, a îndemnat luni secretarul general al ONU în faţa liderilor lumii întregi reuniţi la Glasgow pentru foarte aşteptata conferinţă COP26 privind clima, relatează AFP, citată de Agerpres. „A venit timpul să spunem «destul»”, a spus Antonio Guterres în faţa a […]
Secretarul general al ONU, îndemn către liderii mondiali de la COP26 pentru „a salva umanitatea”: „Ne săpăm propriile morminte” / „A venit timpul să spunem «destul»” / „Copiii noştri nu ne vor ierta dacă vom eşua”

STUDIU: Şase din zece români cred că generaţiile următoare se vor confrunta cu mari catastrofe climatice/ Doar doi din zece ştiu că, în 2021, România și-a consumat cota de resurse încă din iunie

31 oct. 17
Şase din zece români cred că generaţiile următoare se vor confrunta cu mari catastrofe climatice, în timp ce doar doi din zece români ştiu că, în 2021, România a rămas datoare Planetei consumându-şi cota de resurse de pe întregul an încă din data de 21 iunie, arată rezultatele unui studiu realizat de Ambasada Sustenabilităţii în […]
STUDIU: Şase din zece români cred că generaţiile următoare se vor confrunta cu mari catastrofe climatice/ Doar doi din zece ştiu că, în 2021, România și-a consumat cota de resurse încă din iunie

ONU: Ţările trebuie să-şi mărească de şapte ori obiectivele pentru a respecta pragul de încălzire globală cu cel mult 1,5°C

26 oct. 14
Angajamentele ţărilor privind reducerea pe plan mondial a emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui să fie de şapte ori mai ambiţioase pentru ca omenirea să limiteze încălzirea globală a climei cu cel mult 1,5°C, plafonul cel mai ambiţios prevăzut în Acordul de la Paris, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează […]
ONU: Ţările trebuie să-şi mărească de şapte ori obiectivele pentru a respecta pragul de încălzire globală cu cel mult 1,5°C

Organizaţia Meteorologică Mondială: Anul 2020 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în Asia

26 oct. 2
Anul 2020 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în Asia, a indicat marţi ONU înainte de summitul COP26 dedicat climei, informează AFP, citată de Agerpres. În raportul său anual privind starea climei în Asia, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a precizat că întreaga regiune a fost afectată de schimbările climatice. „Condiţiile meteorologice extreme şi […]
Organizaţia Meteorologică Mondială: Anul 2020 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în Asia

Nou semnal de alarmă tras de ONU privind gazele cu efect de seră: Clima este într-un derapaj necontrolat

26 oct. 11
Cu câteva zile înaintea reuniunii COP26 de la Glasgow privind schimbările climatice, experţii Organizaţiei meteorologice mondiale (OMM, o agenţie ONU) trag un nou semnal de alarmă. În ciuda avertismentelor experţilor, previziunile privind încălzirea climei sunt mai departe catastrofale. Emisiile principalelor 3 de gaze cu efect de seră – dioxid de carbon (CO2), protoxid de azot […]
Nou semnal de alarmă tras de ONU privind gazele cu efect de seră: Clima este într-un derapaj necontrolat