masuri de austeritate

VIDEO Sindicaliștii din educație au protestat în faţa Palatului Cotroceni și amenință cu greva generală / Lider de sindicat, după discuții la Președinție: „Categoric există o majoritate a colegilor care vor dori declanșarea grevei generale în perioada examenelor naționale”

25 feb. 2
3742
Ministrul Educației: Măsurile de austeritate au permis să avem salarii şi burse pentru studenţi până la finele anului

16 oct.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat, joi, la Timişoara, că reformele pe care şi le dorea continuate în cel de-al doilea mandat nu le-a putut implementa cu celeritatea pe care şi-a dorit-o, întrucât măsurile fiscal bugetare de austeritate au schimbat logica priorităţilor. „La preluarea celui de-al doilea mandat, în prima săptămână credeam că […]
Învățător, despre efectele Legii Bolojan: Au nenorocit școlile mici de la țară. Le pleacă elevii, s-au comasat clase, acolo este rău

01 oct.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România avertizează că protestele studenţilor faţă de măsurile privind reducerile din sistemul de învățământ superior nu se vor opri aici: „Anul universitar nu poate începe aşa!”/ Ce solicită studenţii

26 aug.
Liderul angajaţilor din Guvern: Am fi dorit ca măsurile de austeritate că înceapă cu cei care se bucură de sinecuri, de privilegii, de protecţia partidelor, plătiţi regeşte pentru loialitatea politică, nu cu cei vulnerabili, cel mai uşor de sacrificat

07 iul. 3
Ilie Bolojan: Credeți că mie îmi place să iau astfel de măsuri, credeți că am vreo satisfacție? Eroarea a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori, pe care i-am încurajat să ajungă în consilii de administrație

03 iul. 10
Partidul extremist AUR: Austeritate pentru popor, privilegii pentru castă. Bolojan anunţă scumpiri, tăieri şi prime de lux pentru speciali

02 iul. 3
Blocul Naţional Sindical despre măsurile anunțate de Bolojan: Trebuia discutat în prealabil cu sindicatele. TVA va fi plătit de noi toţi prin preţul final

02 iul.
De ce se naște atât de greu noul guvern. Nume vehiculate pentru ministere și alte posturi importante

12 iun. 29
Negocierile dintre cele patru partide pro-europene pentru crearea unei coaliții de guvernare durează deja de trei săptămâni și nu există acord pe nici un subiect important. PSD, PNL, USR și UDMR au divergențe greu de conciliat pe politicile economice, au obiective politice diametral opuse și vor control pe cât mai multe instituții. Un alt detaliu-cheie […]
În marș triumfal direct spre zid. Cum ascunde propaganda PSD-PNL realitatea dură din economie

16 mai 30
Întrebarea corectă a zilei e cât de mult vor crește taxele în 2025. Toate datele arată că România e în plină criză bugetară, iar anul viitor va veni corecția: creșteri de taxe și impozite, plus eventuale tăieri de cheltuieli bugetare. ”Corecția financiară”, așa cum a alintat-o guvernatorul Isărescu, e inevitabilă. Dar PSD și PNL, ajutate […]
”Specialii”, exceptați de la măsurile de austeritate: personalul militar va primi bani pentru munca suplimentară în 2024, în timp ce bugetarii civili vor primi doar zile libere în compensație

07 dec. 11
EXCLUSIV Guvernul vine cu noi măsuri de austeritate. Taie finanțarea pentru Educație, dar crește salariile pentru demnitari. Salariile profesorilor cresc cu 20%, în două etape / Majorarea contribuției la Pilonul II se amână cu doi ani, pentru 2026 - DOCUMENT

EXCLUSIV Guvernul vine cu noi măsuri de austeritate. Taie finanțarea pentru Educație, dar crește salariile pentru demnitari. Salariile profesorilor cresc cu 20%, în două etape / Majorarea contribuției la Pilonul II se amână cu doi ani, pentru 2026 – DOCUMENT

07 dec.
Gala Best of Sepsi, prin care se premiau cetățenii care s-au remarcat pe parcursul anului, nu se mai organizează din cauza măsurilor de austeritate / Primar: ”Se interzice organizarea de evenimente, festivităţi”

01 nov.
Three reasons why the Ciolacu government is taking responsibility in Parliament for the austerity package

24 aug.
Prime Minister Marcel Ciolacu announced on Thursday that the government will take responsibility for the austerity package. It’s a move agreed with PNL chief Nicolae Ciucă, which came to Ciucă’s political aid, and took most liberals by surprise, kept in the dark by the Ciucă-Bode couple. Why did the Ciolacu-Ciucă couple choose this fast track, […]
Reacție rapidă: Trei motive pentru care guvernul Ciolacu își asumă răspunderea în Parlament pe pachetul austerității

24 aug. 27
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că guvernul își va asuma răspunderea pe pachetul legislativ de austeritate. E o mutare agreată cu șeful PNL Nicolae Ciucă, venită în ajutorul politic al lui Ciucă, și care i-a luat prin surprindere pe majoritatea liberalilor, ținuți în beznă de cuplul Ciucă-Bode. De ce a ales cuplul Ciolacu – […]
Kelemen Hunor: Măsurile de austeritate prupuse de Guvern, o tentativă de asasinat cultural cu premeditare. I-am cerut premierului să le arunce pur și simplu la gunoi

15 aug. 1
Primăria Capitalei vrea să închidă șapte instituții, în contextul măsurilor de austeritate / Nicușor Dan: ”Trebuie păstrată o autonomie a autorității locale”

09 aug.
Economistul șef al OECD: Noi măsuri de austeritate sau majorări de taxe, după pandemie, riscă să declanșeze revolte/ Laurence Boone pledează pentru modificarea strategiei economice a guvernelor

04 ian. 8