Home » Orașul meu » Gala Best of Sepsi, prin care se premiau cetățenii care s-au remarcat pe parcursul anului, nu se mai organizează din cauza măsurilor de austeritate / Primar: ”Se interzice organizarea de evenimente, festivităţi”

Gala Best of Sepsi, prin care se premiau cetățenii care s-au remarcat pe parcursul anului, nu se mai organizează din cauza măsurilor de austeritate / Primar: ”Se interzice organizarea de evenimente, festivităţi”

Gala Best of Sepsi, prin care se premiau cetățenii care s-au remarcat pe parcursul anului, nu se mai organizează din cauza măsurilor de austeritate / Primar: ”Se interzice organizarea de evenimente, festivităţi”
Sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe
Ascultă articolul

Gala Best of Sepsi, în cadrul căreia urmau să fie premiaţi câştigătorii primei ediţii a acestui proiect iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe, se amână pentru anul viitor din cauza măsurilor de austeritate, au anunţat, marţi, autorităţile locale, anunță Agerpres.

Primarul Antal Arpad a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că motivul îl reprezintă Ordonanţa de Urgenţă 90 din 27 octombrie, privind reducerea cheltuielilor bugetare în vederea încadrării în ţinta de deficit asumată prin Programul de convergenţă, care nu permite finanţarea unor astfel de evenimente.

- articolul continuă mai jos -

„A fost un proiect foarte frumos acest Best of Sepsi, un proiect de suflet, în care s-au implicat foarte mulţi. Trebuia să organizăm gala pe data de 11 noiembrie, dar va trebui să amânăm, pentru că prin această ordonanţă se interzice organizarea de evenimente, festivităţi. Sunt multe alte evenimente pe care nu le vom mai putea cofinanţa şi nu ştiu dacă fără cofinanţarea noastră acele evenimente vor mai avea loc sau nu”, a afirmat Antal Arpad.

Potrivit conducerii Primăriei, votarea persoanelor nominalizate se va încheia pe 2 noiembrie, cum a fost stabilit iniţial, însă gala de premiere a câştigătorilor va avea loc în ianuarie sau februarie anul viitor.

Autorităţile locale au lansat proiectul Best of Sepsi cu scopul de a premia cetăţenii care, prin amabilitatea, atenţia, profesionalismul şi altruismul lor, fac viaţa comunităţii mai bună şi mai frumoasă. Iniţiatorii proiectului au precizat că această gală nu vizează personalităţile locale, ci „simplii cetăţeni” care contribuie, într-un fel sau altul, la binele oraşului şi al comunităţii locale.

Pentru această gală au fost făcute 2.690 de nominalizări iar în finală au intrat 45 de persoane, cele mai nominalizate cinci persoane la fiecare dintre cele 9 categorii stabilite de organizatori: lucrători din domeniile sănătăţii, educaţiei, alimentaţiei publice, ordinii publice, furnizori de servicii, artişti şi profesionişti din domeniul creativ şi al comunicării, sportivi şi antrenori, slujitori ai bisericii, activişti, voluntari, lucrători sociali.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole