Liderul PNL, Ludovic Orba, a scris, într-o postare pe pagina de Facebook a partidului, că PNL va trebui să propună un Guvernul suplu, cu 14 maxim 15 ministere și că ”nu putem guverna, ca liberali, cu peste un milion de angajați în sectorul public”. Liberalii au anunțat că vor depune o moțiune de cenzură în […]
Partidul Naţional Liberal face un apel către toate forţele politice să susţină pactul politic propus de preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban, transmite Agerpres. Potrivit acestuia, „când poporul se exprimă direct prin referendum, voinţa exprimată de cetăţeni trebuie să devină lege pentru toţi cei care sunt implicaţi în politică”. „Susţinem toate […]
Liberalii vor să forțeze demisia lui Cristian Bușoi din fruntea organizației București la ședința Biroului Politic Național programată pentru luni, la ora 12, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Potrivit acestora, în locul lui Bușoi ar urma să fie propus Rareș Bogdan, cel care a deschis lista PNL la europarlamentare. PNL București a înregistrat […]
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că la împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie misiunea partidului este de a aduce ţara românilor liberi. „Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am ieşit în stradă cu curaj înfruntând forţele de represiune ale regimului comunist. Revoluţia nu s-a terminat. În anul acesta, […]
Ludovic Orban, președintele PNL, a denunțat într-o postare pe Facebook ”prigoana” pornită de guvernul PSD împotriva șoferilor UBER și a anunțat că dacă va ajunge la guvernare ”Partidul Național Liberal va legaliza serviciile de ridesharing în cel mai scurt timp”. ”Este incredibila prigoana care s-a pornit impotriva soferilor Uber. Cum sunt vanati si li se […]
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, referindu-se la scrisoarea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, că există riscul major ca României să îi fie suspendat dreptul de vot în Consiliul European, el subliniind că PSD şi ALDE riscă să pună sub semnul întrebării apartenenţa ţării noastre la UE. „Frans Timmermans este reprezentantul familiei socialiste europene […]
Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat duminică, la Galaţi, că PNL va desfiinţa suprataxa pe part-time, pentru a le permite celor care vor să muncească în plus să câştige mai bine. „PNL niciodată nu a acceptat ca din banii noştri, ai celor care muncesc, să plătim lenea”, a explicat el, citat de News.ro „Vom desfiinţa […]
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seară, la B1 TV, că Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu sunt disperați, din moment ce Gheorghe Stan și Cristian Deliorga au fost propuși ca de judecători la Curtea Constituțională. Principalele declarații ale lui Ludovic Orban, la B1 TV: Întotdeauna PSD a fost preocupat să aibă o relație […]
Ludovic Orban a lansat duminică un nou atac dur la adresa lui Liviu Dragnea, pe care l-a acuzat că se ascunde în campania electorală pentru că nu ar vrea să dea ochii cu oamenii. ”Dragnea nu are curaj să scoată capul în lume în nicio localitate din țara asta, se ascunde ca un șobolan în […]
UPDATE: În replică, Cristian Vasilcoiu, fost consilier al Olguței Vasilescu în mandatul de ministru al Muncii, l-a acuzat pe Orban într-o postare pe Facebook că ar fi mușamalizat un accident rutier făcut sub influența băuturilor alcoolice. ”Chitaristul Orban, cel care a dat cu masina de serviciu, de la Ministerul Transporturilor, peste o fetița, pe trotuarul […]