kerosen

Reuters: UE va îndemna statele membre să reducă dependența de kerosen din Orientul Mijlociu și să se orienteze către importurile din Statele Unite

17 apr.
605
Kievul revendică un nou atac la rafinăria Riazan, al doilea în mai puţin de o săptămână

26 ian.
Armata ucraineană revendică duminică un atac cu dronă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o rafinărie în regiunea rusă Riazan, ”una dintre cele patru cele mai mari ale Federaţiei ruse”, situată la sud de Moscova, al doilea atac la această instalaţie în mai puţin de o săptămână, relatează AFP, citată de News.ro. ”Unităţi ale […]
A fost efectuat primul zbor transatlantic cu 100% biocombustibil: emisii zero, dar costă de trei ori mai mult

30 nov. 3
Primul zbor transatlantic din lume, alimentat în întregime cu biocombustibil, a durat șapte ore și 20 de minute și a sosit pe aeroportul „JFK” din New York, o avanpremieră a ceea ce se va întâmpla în următorii ani, odată cu introducerea unor noi reguli privind reducerea emisiilor în Europa, relatează Corriere Della Sera, citată de […]
Premierul Ciucă, fost șef al Armatei Române, despre scandalul kerosenului care a stricat MIG-urile: Acum aud pentru prima dată / Nu cunosc subiectul și nu pot să comentez

05 oct. 16
Cum s-au stricat mai multe MIG-uri ale Armatei după ce au fost alimentate cu kerosen de proastă calitate/ Curtea de Apel Ploiești: Avarierea aeronavelor, o amenințare la adresa securității naționale și capacității de apărare a flancului estic NATO

04 oct. 26
TotalEnergies anunță vânzarea participației sale într-un zăcământ de gaze din Rusia către partenerul său Novatek, după acuzațiile că ar contribui la aprovizionarea armatei ruse cu kerosen

26 aug. 2
TotalEnergies contribuie la aprovizionarea armatei Rusiei cu kerosen (Le Monde)

24 aug. 7
TotalEnergies este implicată în vânzarea de condensat de gaz, care, odată transformat în kersoen, este folosit pentru alimentarea avioanelor de luptă rusești angajate în Ucraina, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com. Potrivit unui articol publicat de Le Monde, care se bazează pe informații compilate de ONG-ul Global Witness, condensatele de gaz sunt extrase dintr-un câmp […]