Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a „condamnat” lovitura extrem de sângeroasă a forţelor ruse împotriva unui imobil rezidenţial din Dnipro, centrul administrativ al regiunii Dnepropetrovsk din estul Ucrainei, un alt exemplu de „suspiciune de încălcare a legilor războiului”, a declarat luni o purtătoare de cuvânt, Stéphanie Tremblay, citată de AFP, preluată de Agerpres. „O lovitură […]
„Suntem departe de sfârșitul războiului”, a declarat miercuri secretarul general al ONU, António Guterres, după ce a avut o discuție telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, transmite CNN. „O încetare a focului nu este avută în vedere”, a spus el, adăugând: „Aș minți dacă aș spune că se va întâmpla”. Diplomatul a declarat că a […]
Omenirea „se joacă cu un pistol încărcat” în contextul actualelor crize cu conotaţie nucleară, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, sâmbătă, la Hiroshima, cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la bombardamentului atomic american asupra Japoniei, scrie AFP, citată de Agerpres. În cursul unei ceremonii anuale organizate în oraşul japonez în memoria […]
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat luni că invazia rusească din Ucraina ar putea antrena „un uragan de foamete” în numeroase țări. „Ucraina este în flăcări” și „țara este decimată sub ochii întregii lumi”, a spus el, citat de BFM TV. „Trebuie să facem tot ce este posibil pentru a evita un uragan […]