adunarea generala a onu

Ministrul Oana Ţoiu: S-a reafirmat sprijinul pentru extinderea UE, atât în Vecinătatea Estică, cât şi în Balcanii de Vest / Aceasta se află la reuniunea ministerială informală a Iniţiativei Central Europene (ICE), în marja celei de-a 80-a Adunări Generale a ONU

27 sept.
Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a participat la reuniunea ministerială informală a Iniţiativei Central Europene (ICE), în marja celei de-a 80-a Adunări Generale a ONU (UNGA 80), la care au participat Secretarul general al organizaţiei şi reprezentanţi ai statelor membre. Ministrul român al afacerilor externe s-a referit în cadrul reuniunii la provocările cu totul excepţionale […]
Ministrul Oana Ţoiu: S-a reafirmat sprijinul pentru extinderea UE, atât în Vecinătatea Estică, cât şi în Balcanii de Vest / Aceasta se află la reuniunea ministerială informală a Iniţiativei Central Europene (ICE), în marja celei de-a 80-a Adunări Generale a ONU

Franța recunoaște oficial statul palestinian / Emmanuel Macron la Adunarea Generală a ONU: „Vrem ca două state să coexiste în pace și siguranță”

22 sept.
Franța a recunoscut oficial statul palestinian în cadrul summitului ONU privind soluția celor două state. Summitul de la New York este boicotat de SUA și Israel, transmite Sky News. Decizia Franței vine după ce Marea Britanie, Canada, Australia și Portugalia au făcut același lucru în weekend. „Vrem ca două state să coexiste în pace și […]
Franța recunoaște oficial statul palestinian / Emmanuel Macron la Adunarea Generală a ONU: „Vrem ca două state să coexiste în pace și siguranță”

Trump urmează să se adreseze Adunării Generale a ONU la 23 septembrie, anunţă Casa Albă

28 aug.
Preşedintele american Donald Trump urmează să se adreseze Adunării Generale a ONU la 23 septembrie, anunţă joi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP, transmite News.ro. Donald Trump a retras Statele Unite, după ce a revenit la Casa Albă, în ianuarie, din mai multe instanţe ale ONU. El consideră ONU costisitoare […]
Trump urmează să se adreseze Adunării Generale a ONU la 23 septembrie, anunţă Casa Albă

Klaus Iohannis, întrevedere cu Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen, la New York

20 sept.
Klaus Iohannis are programată o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu vicepremierul bulgar Mariya Gabriel, începând cu ora 19,30, ora României, la sediul ONU din New York. Preşedintele Iohannis conduce, în perioada 18-22 septembrie, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a […]
Klaus Iohannis, întrevedere cu Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen, la New York

Zelenski, discurs la ONU: Rusia nu are dreptul să dețină arme nucleare / Președintele ucrainean anunță un „summit mondial pentru pace”

19 sept. 2
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat marți Moscova că folosește alimentele și energia „ca arme” și a declarat că Rusia nu are „dreptul să dețină arme nucleare”, transmite agenția AFP. „Rusia se folosește de prețul alimentelor (…) și de energia nucleară ca de o armă”, a declarat el de la tribuna Adunării Generale a ONU […]
Zelenski, discurs la ONU: Rusia nu are dreptul să dețină arme nucleare / Președintele ucrainean anunță un „summit mondial pentru pace”

Preşedintele Klaus Iohannis a avut discuţii cu omologul din Kazahstan despre stimularea comerţului, cooperării energetice şi conectivităţii, la New York

19 sept.
Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, marţi la sediul ONU din New York, cu preşedintele Republicii Kazahstan Kasâm-Jomart Tokaev despre paşii concreti pentru stimularea comerţului, cooperării energetice şi conectivităţii, inclusiv prin portul Constanţa. „Discuţie substanţială astăzi la New York, în marja dezbaterilor generale din sesiunea UNGA 78, cu preşedintele Republicii Kazahstan, Kasâm-Jomart Tokaev, cel mai important […]
Preşedintele Klaus Iohannis a avut discuţii cu omologul din Kazahstan despre stimularea comerţului, cooperării energetice şi conectivităţii, la New York

Președintele brazilian, Lula da Silva, la Adunarea Generală a ONU: Războiul din Ucraina dezvăluie incapacitatea noastră colectivă de a impune aplicarea obiectivelor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite

19 sept. 2
În discursul rostit marţi la Adunarea Generală a ONU, preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a cerut un dialog pentru încheierea durabilă a războiului din Ucraina, transmite AFP conform Agerpres. „Războiul din Ucraina dezvăluie incapacitatea noastră colectivă de a impune aplicarea obiectivelor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite (…) Nicio soluţie nu va fi durabilă […]
Președintele brazilian, Lula da Silva, la Adunarea Generală a ONU: Războiul din Ucraina dezvăluie incapacitatea noastră colectivă de a impune aplicarea obiectivelor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite

Biden face apel la ONU să oprească „agresiunea pură” a Rusiei în Ucraina / „Întreaga omenire” este în pericol din cauza crizei climatice

19 sept.
Președintele american Joe Biden îndemnat marți Adunarea Generală a ONU să oprească „agresiunea pură” a Rusiei în Ucraina, afirmând că, în caz contrar, independența tuturor statelor va fi pusă în pericol. „Trebuie să ne opunem astăzi acestei agresiuni pure pentru a descuraja alți potențiali agresori mâine”, a afirmat Biden de la tribuna ONU, potrivit agenției […]
Biden face apel la ONU să oprească "agresiunea pură" a Rusiei în Ucraina / "Întreaga omenire" este în pericol din cauza crizei climatice

Zelenski, unul din marii protagonişti ai celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU / Mulți dintre principalii şefi de stat sau de guvern vor lipsi de la acest forum

18 sept.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi unul din marii protagonişti ai celei de-a 78-a sesiuni anuale a Adunării Generale a ONU, un forum unde-şi dau întâlnire săptămâna aceasta liderii marilor puteri, dar acum vor lipsi unii dintre principalii şefi de stat sau de guvern, scrie luni agenţia EFE conform Agerpres. Zelenski, care anul trecut a […]
Zelenski, unul din marii protagonişti ai celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU / Mulți dintre principalii şefi de stat sau de guvern vor lipsi de la acest forum

Klaus Iohannis participă la lucrările celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la New York

16 sept. 5
Președintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 18-22 septembrie 2023, la reuniunea la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care se va desfășura la New York, Statele Unite ale Americii. Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii și relansarea solidarității globale: accelerarea […]
Klaus Iohannis participă la lucrările celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la New York

La ONU, legitimitatea celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate a fost pusă sub semnul întrebării

19 nov. 5
„Interesele concurente ale membrilor săi și recurgerea frecventă la dreptul de veto au limitat eficacitatea Consiliului de Securitate”, recunoaște în special președintele Adunării Generale a Națiunilor Unite. Statele Unite, China, Rusia, Franța și Regatul Unit sunt în centrul criticilor la Națiunile Unite. Cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, singurii care au acest drept […]
La ONU, legitimitatea celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate a fost pusă sub semnul întrebării