acord eliberare ostatici gaza

Hamas spune că va preda trupul soldatului israelian Hadar Goldin, ucis în războiul din Gaza din 2014

09 nov.
Hamas a anunțat că duminică va preda trupul soldatului israelian Hadar Goldin, ucis de militanți palestinieni într-o ambuscadă la Rafah, în 2014. Gruparea militantă a declarat sâmbătă că rămășițele lui Goldin au fost localizate într-un tunel din sudul Fâșiei Gaza, transmite France24. Aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, a spus într-un comunicat pe canalul […]
Hamas spune că va preda trupul soldatului israelian Hadar Goldin, ucis în războiul din Gaza din 2014

Qatar speră că se va ajunge la o încetare a focului între Israel și Hamas înainte de Ramadan, dar nu există încă niciun acord: “Lucrăm la negocieri pe toate fronturile”

28 feb.
Israelul și Hamas nu au ajuns încă la un acord pentru a întrerupe luptele în schimbul eliberării ostaticilor din Gaza, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, citat de CNN. Dar el speră în continuare că se poate ajunge la un acord final înainte de începerea lunii sfinte islamice a Ramadanului, […]
Qatar speră că se va ajunge la o încetare a focului între Israel și Hamas înainte de Ramadan, dar nu există încă niciun acord: “Lucrăm la negocieri pe toate fronturile"

Unul dintre ostaticii thailandezi eliberați din Gaza spune că israelienii ținuți cu el au fost bătuți inclusiv cu cabluri electrice

29 nov. 1
Un muncitor străin thailandez care a fost eliberat în ultimele zile din captivitatea teroriștilor Hamas este citat de știrile Channel 12 spunând că ostaticii israelieni cu care a fost ținut au fost bătuți de răpitorii lor inclusiv cu cabluri electrice, relatează timesofisrael.com. El spune că ostaticii aveau puțin de mâncare: o pita pe zi, uneori […]
Unul dintre ostaticii thailandezi eliberați din Gaza spune că israelienii ținuți cu el au fost bătuți inclusiv cu cabluri electrice

Israelul a publicat lista prizonierilor palestinieni care ar urma să fie eliberați în cadrul acordului negociat cu Hamas

22 nov.
Israelul a publicat o listă cu prizonierii palestinieni care urmează să fie eliberați în cadrul acordului convenit cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor, transmite Sky News. Lista, publicată de Ministerul israelian al Justiției, pare să includă 300 de prizonieri – de două ori mai mulți decât cele 150 de femei și copii încarcerați pe care Israelul […]
Israelul a publicat lista prizonierilor palestinieni care ar urma să fie eliberați în cadrul acordului negociat cu Hamas

Procesul de eliberare a ostaticilor din Gaza va include 5 etape / Netanyahu transmite că războiul împotriva teroriștilor Hamas va continua până când toate obiectivele Israelului vor fi atinse iar grupul terorist va fi eliminat

21 nov. 1
Canalul 12 din Israel relatează că Biroul Primului Ministru a elaborat planul care va fi inclus în acordul cu Hamas, prin care ostaticii din Gaza să fie eliberați și transferați în Israel. În primul rând, Hamas urmează să predea ostaticii Crucii Roșii, după care aceștia vor fi transferați reprezentanților IDF. Ostaticii vor fi apoi supuși […]
Procesul de eliberare a ostaticilor din Gaza va include 5 etape / Netanyahu transmite că războiul împotriva teroriștilor Hamas va continua până când toate obiectivele Israelului vor fi atinse iar grupul terorist va fi eliminat

Negociatorii sunt optimiști în privința unui acord privind posibila eliberare a ostaticilor din Gaza în câteva zile

20 nov.
Un draft recent al unei posibile înțelegeri pentru a asigura eliberarea ostaticilor pe care Hamas îi deține în Gaza propune o pauză de patru până la cinci zile în lupte pentru eliberarea inițială a 50 de ostatici, au declarat pentru CNN două surse familiare cu discuțiile. Încă nu s-a ajuns la un acord, iar textul […]
Negociatorii sunt optimiști în privința unui acord privind posibila eliberare a ostaticilor din Gaza în câteva zile

Familiile ostaticilor cer Israelului să aprobe „în această seară” un acord pentru eliberarea persoanelor deținute de Hamas în Gaza

14 nov.
Familiile ostaticilor deținuți de militanții palestinieni din Gaza au cerut marți ca guvernul israelian să aprobe „în această seară” un acord pentru a asigura eliberarea rudelor lor, scrie AFP. „Familiile cer de urgență cabinetului de război să aprobe un acord în această seară pentru a aduce acasă toți ostaticii din Gaza”, a declarat într-o declarație […]
Familiile ostaticilor cer Israelului să aprobe "în această seară" un acord pentru eliberarea persoanelor deținute de Hamas în Gaza