G4Media.ro

Sute de opozanţi au manifestat în Danemarca împotriva restricţiilor și împotriva unui…

Sursa Foto: Facebook/ Man in black Danemark

Sute de opozanţi au manifestat în Danemarca împotriva restricţiilor și împotriva unui certificat electronic de vaccinare destinat călătoriilor, pentru intrarea la evenimente sportive, culturale sau restaurante

Circa 600 de persoane au defilat sâmbătă seara pe străzile din Copenhaga pentru a protesta faţă de măsurile anti-coronavirus luate de guvernul danez, în special viitorul paşaport de vaccinare, notează AFP, citată de Agerpres.

La apelul „Men in Black Denmark”, un grup activ pe Facebook care organizează mitinguri de mai bine de o lună, protestatarii s-au întâlnit în faţa parlamentului pentru a susţine „libertatea de alegere” şi a denunţa „constrângerile” şi „dictatura” măsurilor de semi-izolare anti-COVID-19 impuse în Danemarca.

Pe un frig polar, mitingul, la care au participat copii, a avut drept scop de a protesta în mod special faţă de „paşaportul corona”.

La fel ca alte ţări europene, Danemarca va dezvolta un certificat electronic de vaccinare împotriva COVID-19 destinat călătoriilor şi potenţial să servească pentru intrarea la evenimente sportive sau culturale, chiar şi la restaurante.

Pentru „Men in Black Denmark”, crearea acestui „paşaport” duce la obligaţia de a se vaccina, deci o restricţie în plus la libertăţile individuale. În Danemarca, vaccinarea este recomandată, dar nu obligatorie.

Participanţii au purtat un portret al şefei guvernului danez, Mette Frederiksen, având trăsăturile dictatorului nord-coreean Kim Jong Un.

În pofida tonului radical al manifestanţilor, cea mai mare parte a marşului, care a fost autorizat, s-a desfăşurat paşnic, în prezenţa unei numeroase forţe de poliţie.

În urmă cu două săptămâni, o manifestaţie similară a fost marcată de incendierea unui manechin reprezentând-o pe Mette Frederiksen. De atunci, doi indivizi se află în arest, puşi sub acuzare pentru „ameninţări” la adresa premierului.

Apariţia mişcării, chiar dacă manifestaţiile rămân limitate la câteva sute de oameni, stârnesc temeri de radicalizare.

Magazinele neesenţiale, barurile şi restaurantele sunt închise în prezent în regatul scandinav cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori, iar guvernul a prelungit restricţiile cel puţin până la 28 februarie. Cu toate acestea, şcolile primare se pot redeschide luni, mai scrie AFP.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Daca se intampla la noi ca 600 de oame sa protesteze impotriva acestor imbecilitati impuse de oameni gen Arahat,Pîrțu ,Santa Klaus toti astia progresisti incepeau sa urle ca suntem niste inapoiati …dar uite ca si intr -o tara ca Danemarca oameni se trezesc la realitate si nu mai accepta tot felul de imbecilitati…bravo lor….

    • Imi pare rau sa te anunt, dar Santa Klaus s-a pronuntat impotriva porcariei care se cheama pasaport de vaccinare covid.
      Arafat da, asta sufera ca nu poate baga o carantina sanatoasa.

    • Enorm 600 de oameni protesteaza. Orice tara are idiotii de serviciu (oame cum le spui tu) care mai curand cred ca Pamantul e plat si dominat de reptilieni decat in stiinta si logica. Cat despre inapoierea noastra nu demonstratiile anti masuri sanitare sunt masura ci copii ucisi de preoti la botez, ierarhi BOR ce incita la nerespectarea masurilor sanitare si alte atitudini de Evul Mediu

  2. Cu cât se trezesc mai mulți și realizează că isteria Covid este exagerată de o mână de boșorogi care ne conduc, cu atât mai bine.
    Rata de mortalitate este sub 1% după orice studiu, iar 85% dintre decesele provocate de Sars Cov 2 au fost la cei peste 65 de ani. Pensionarii pot să stea liniștiți în casă, dacă vor să se protejeze, nu trebuie să meargă la serviciu, nu trebuie să aibă grijă de copii.
    Din cauza temerilor unor sute de bătrânei aflați la putere au stat închiși în casă fără să socializeze sute de milioane de copii, pierzând irecuperabil un an din copilărie !

    • @mario: Mortalitatea e între 2% si 5% in funcție de țară. La noi e 2,5%. Procentul ăla de sub 1% e o minciună care poate fi demontată cu un banal calculator. Dar probabil e greu cu procentele, sunt complicate.

      Să înțeleg că tu ți-ai sechestra părinții și bunicii în casă și nici nu le-ai mai da voie copiilor să îi viziteze ca să nu le dea virusul. Sau ai fi capabil să le riști viața din nepăsare. Foarte bine, faci ce vrei cu bătrînii tai: îi sechestrezi, îi omori… Asta nu înseamnă că trebuie să facă toți la fel.

  3. Cu cât se trezesc mai mulți și realizează că isteria Covid este exagerată de o mână de moși care ne conduc, cu atât mai bine.
    Rata de mortalitate este sub 1% după orice studiu, iar peste 85% dintre decesele provocate de Sars Cov 2 au fost la cei peste 65 de ani. Pensionarii pot să stea liniștiți în casă, dacă vor să se protejeze, nu trebuie să meargă la serviciu, nu trebuie să aibă grijă de copii.
    Din cauza temerilor unor sute de bătrânei aflați la putere au stat închiși în casă fără să socializeze sute de milioane de copii, pierzând irecuperabil un an din copilărie !

    • Ai uitat de un lucru. Idiotii care nu cred in general „beneficiaza” de o excursie la ATI si cu ceva sanse (pentru societate) chiar la Creator. Aici varsta nu are relevanta. Calatorie grabnica!

  4. Cu cât se trezesc mai mulți și realizează că isteria este exagerată de o mână de moșuleți care ne conduc, cu atât mai bine.
    Rata de mortalitate este sub 1% după orice studiu, iar 85% dintre decesele provocate de Sars Cov 2 au fost la cei peste 65 de ani. Pensionarii pot să stea liniștiți în casă, dacă vor să se protejeze, nu trebuie să meargă la serviciu, nu trebuie să aibă grijă de copii.
    Din cauza temerilor unor zeci de bătrânei aflați la putere au stat închiși în casă fără să socializeze sute de milioane de copii, pierzând irecuperabil un an din copilărie !

  5. Hopaaa…. Se deșteaptă populimea?
    Aia occidentală, nu mămăligarii în opinci, bine-nțeles.

  6. Stanoevici te asteapta cu nerabdare sa-i spui ce mai e prin tara.

  7. E doar o amanare pt naivi pasaportul vaccinarii la noi,vi se pare ca Johannis tine cu poporul?😃El e sluga lui Merkel…a CE. Bravo popoarelor mai destepte care ies in strada si nu accepta anularea libertatilor fiecaruia din noi,anularea dreptului de a respira,socializa,dansa,iubi,fi fericit…! Numai niste idioti si prosti se supun fara comentariu si reactie!