Home » Articole » Suspectul care a înjunghiat patru persoane în orașul finlandez Tampere avea antecedente judiciare de infracţiuni cu violenţă, potrivit poliţiei

Suspectul care a înjunghiat patru persoane în orașul finlandez Tampere avea antecedente judiciare de infracţiuni cu violenţă, potrivit poliţiei

Suspectul care a înjunghiat patru persoane în orașul finlandez Tampere avea antecedente judiciare de infracţiuni cu violenţă, potrivit poliţiei
Sursa foto: Pixabay / Niek Verlaan
Ascultă articolul

Bărbatul de 23 de ani suspectat că a înjunghiat patru persoane joi în apropierea unui centru comercial din oraşul finlandez Tampere avea antecedente judiciare pentru infracţiuni cu violenţă, a informat vineri poliţia finlandeză, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Suspectul, cetăţean finlandez, a fost arestat la locul atacurilor având asupra sa un cuţit. El nu a opus rezistenţă şi a recunoscut atacurile, declarând că şi-a ales victimele la întâmplare şi nu le cunoştea.

- articolul continuă mai jos -

Victimele, trei femei şi un bărbat, au primit primul ajutor la faţa locului şi sunt spitalizate cu ‘răni grave’, potrivit poliţiei.

‘Interogat cu privire la motivele faptelor sale, el a explicat că toţi oamenii îi sunt duşmani şi că toată lumea îl hărţuia’, a declarat într-o conferinţă de presă inspectorul-şef Sakari Tuominen.

Tânărul de 23 de ani avea cazier judiciar pentru înjunghierea unei persoane în 2023 şi trei furturi în 2020 cu circumstanţa agravantă de a fi avut asupra sa un cuţit, a adăugat Tuominen.

Într-un comunicat emis joi, poliţia a informat că a fost deschisă o anchetă pentru ‘patru tentative de omor’, dar că acest cap de acuzare ar putea fi schimbate pe parcursul anchetei.

Poliţia a cerut ca suspectul să fie plasat în arest preventiv până la audierea ce va avea loc luni.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole