G4Media.ro

SURSE: Șoferița care a provocat accidentul soldat cu moartea a două fetițe…

Sursa foto: G4Media

SURSE: Șoferița care a provocat accidentul soldat cu moartea a două fetițe era băută. Femeia avea o alcoolemie de 0,7 în sânge

UPDATE: Șoferița este audiată luni la sediul Brigăzii Rutiere

Șoferița de 56 de ani care a provocat sâmbătă accidentul din cartierul bucureștean Andronache, soldat cu moartea a două fetițe aflate pe trotuar au murit strivite de mașină, avea alcoolemia la limita dintre penal și contravențional, potrivit surselor G4Media.ro. În urma testării la INML, s-a stabilit că avea o alcoolemie 0,7 conform surselor.

Ea a fost audiată duminică trei ore de polițiști fără să se ia vreo măsură preventivă în dosarul în care este cercetată pentru ucidere din culpă.

Șoferița a afirmat că era prima dată când conducea o mașină cu cutie automată și a apăsat pe accelerație, în loc să frâneze, potrivit surselor G4Media. Femeia a fost audiată la sediul Brigăzii Rutiere și i-au fost prelevate probe biologice, medicii legiști urmând să stabilească dacă a consumat alcool.

Femeia de 56 ani este cercetată pentru ucidere din culpă. Ea a spus că a pierdut controlul volanului, că nu conducea prea des și că a încurcat pedalele.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

50 comentarii

  1. …Asa da. Si betiva si proasta…

    • Bucureșteancă adevărată.

    • @Barbule, intrebare de vrei sa fii miliardar : care e legatura intre „Si betiva si proasta…” si „Bucureșteancă adevărată.”? Miliardar in … frigidere pline, bineinteles.

  2. …dar pe asta au mai și lăsat-o acasă că vezi doamne, traume etc. Eu o duceam în arest și motivam că o protejez să nu-și ia bătaie de la oameni, dacă tot țineau atât de mult la siguranța ei.

  3. mda, stirea era ca oamenii au luat la bataie soferul si pasagerul fiindca erau bauti..acum se confirma, ca cica soferita a zis ca a condus ea ca barba-su era beat.. pesemne a vrut sa spuna MAI beat ca ea.. criminali, dar nu imi fac griji, vor lua o mustrare scrisa cu supendare. Maxim, asta daca nu ies vinovate fetitele ca ce cautau pe trotuar. Asta e justitia din Romania cu judecatori mai penali decat infractorii.

    • Poate victimele erau de etnie, deci or fi fost paguba in ciuerci, altfel nu-mi explic? Nu am gasit asta pe net si nici nu am motiv sa ma uit.

    • 1)Deocamdată nu a ajuns la judecători…….
      2) Reținerea se dispune de către procuror pentru un interval de 24 de ore.
      Ulterior, este prezentat inculpatul cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
      3) Partea cu judecătorii mai penali decât infractorii nu o voi comenta căci am senzația că mi-aș bate gura de pomană. Sunt și printre magistrați invidizi corupți sau amatori de trafic de influență, dar sunt(încă) puțini și nu reprezintă vreun fenomen. Dimpotrivă aș spune. Au magistrații alte defecte, dar corupția endemică nu e printre ele, sunt, am mai spus-o , ”insule” de interese, însă ele nu au prins încă sistemul, dar se încearcă aceasta inclusiv (de fapt, în primul rând) prin distrugerea meritocrației ca bază de promovare în gradele profesionale (sunt, dacă nu știați, judecători cu grad de judecătorie, cu grad de tribunal, cu grad de curte de apel și judecătorii Înaltei Curți, pentru fiecare treaptă profesională, înainte vreme, nu cu mult timp în urmă, se susțineau concursuri, uneori draconice, dan acelea cu ”colt negru”, acum ”mergi” mai sus, adică promovezi efectiv, dacă vrea șeful sau membrii CSM (pentru Înalta Curte), ceea ce este anormal. Pe aici se poate strecura calea influențării juzilor, căci aceștia, promovând efectiv pe bază de ”recomandare”( generic vorbind și mai puțin tehnic), devin sau se pot simți datori.
      4) Nu erau 2 ”fetițe”, ci un copil și un adult tânăr _a doua persoană avea în jur de 20 de ani_, dar știrea se ”vinde” mai bine emoțional dacă se ”scade” din condei vârsta victimelor.
      5) nu există mustrare scrisă…cu suspendare, faceți o confuzie (nu știu dacă intenționată) între sancțiunile disciplinare și pedepsele din penal, există , însă, într-adevăr, condamnare cu varianta suspendării executării.
      De regulă, și nu mă refer la acest caz, pedepsele pentru ucidere din culpă (adică fără a avea intenția de cauza acest tragic efect) sunt cu suspendare dacă, spre exemplu, cel vinovat nu a condus fără permis sau cu permisul suspendat (caz în care are un concurs de infracțiuni și e mai dificil să primească o pedeapsă rezultantă, beneficiind și de suspendarea executării), dacă nu a ignorat flagrant regulile vizibile dintr-o anumită zonă ( spre exemplu dacă a circulat cu 120 într-o zonă cu limitare de viteză la 50) etc, însă aici va rămâne de văzut, alcoolemia nu o ”ajută” deloc.
      Însă, ca regulă, regimul pedepselor pentru infracțiuni comise din culpă este unul mai blând decât pentru infracțiunile comise cu intenție, și asta nu de ieri, de azi și nu pentru că sunt juzii nu știu cum (desigur, ”corupți”, ” spăgari ”etc., cel mai ușor e să acuzi judele pentru că aplică legea _condamnarea cu suspendarea executării e prevăzută de lege_ și o interpretează așa cum a învățat în facultate, la INM ), ci pentru că așa e orientată politica penală de zeci de ani și așa se cam învață prin școală la drept penal și, parțial, pe la criminologie.

    • @Magistrat
      …sau un avocat (avocatul?) face comentariul de mai sus? Că punctul 4 e cam sinistru… are vreo relevanță pentru speță vîrsta victimelor? Sunt moarte, vîrsta lor s-a terminat. Sunt victimele unei neglijențe criminale, ale unui act de o brutalitate scelerată. Asta cere justiție. Nu monstre din jurisprudența psihologizantă care domină lumea liberală.
      Cu siguranță că nu corupția magistraților e principala problemă, ci un cod penal clădit pe utilitarismului tembel al lui Beccaria și pe o știința specioasă cum e psihologia.

  4. clar cu suspendare, nu va plăti nici bani de lumanari,va primi despăgubiri ca a fost bătută și are traume psihologice ! SRI,procuratura ,senat ,servicii și mai secrete ;de unde este iepurasul ?

  5. deci de fapt pare ca a incurcat apa cu alcoolul, nu pedalele.

  6. Așteptăm să fie cercetat procurorul care nu a dispus nicio măsură împotriva criminalei betive pentru ca vezi doamne saracuta era în stare de soc și fusese mângâiata cu lopata peste fata. Ala care i-a luat la pumni trebuie decorat de urgenta dar parca vad ca o sa aibă condamnare mai mare decât criminala.

  7. Și de ce nu e în arest, după gratii? La fel ca nenorocitul ăla de finlandez care a omorât în weekend o femeie la Cluj, a zdrobit-o cu mașina pe trotuar, fiind beat turtă… Care e faza?! Neglijența criminală nu se pedepsește? Faptele nu contează?? trei morți, familii și destine distruse!! Justiția română e scrisă de avocați, pt care doar intenția e criminală?! Bă, voi sunteți nebuni?!

  8. Daca nici asta nu intra la puscarie, atunci ar fi normal un protest , mare sau mic. Societatea alege.La fel si ziaristii care urmaresc acest caz si se implica! Astfel de cazuri par mărunte dar sunt foarte grave. Orice putea fi situatia celor 2 fete. Mie imposibil sa ma pun in situatia rudelor.

  9. Miliția isi face treaba!
    Si Parchetul la fel!
    Va merge in Italia sa-l caute pe Criminal Iorgulescu!
    Sfarsit!

    Din pacate media si societatea civila nu reacționează!
    De ce ar reactiona:
    – 1, 2 milioane de bugetari rămân pe loc.
    – 5 milioane de pensionari au fost „convinsi”cu softul, cu recalculari ca bla, bla.
    -studenții pana la urma vor călări trenurile,
    – Pensiile Speciale raman neatinse,
    – media primeste publicitate de la Guvern,
    – Ministerul cu Miliția Rutieră are in conducere o „Tinerica” de 42 ani cu Pensie Specială,
    – Presedintia numeste un nepot de al infractorului Relu Fenechiu ca ambasador,
    Mai e cineva care sa ia atitudine sau sa aplice Legea impotriva crimelor de pe sosele?
    DNA nu prinde mario infractori!
    Miliția arestează vânzători de ghiocei!

    Statul Roman e in disoluție!

  10. Pe modelul Mario Iorgovan fie impinge bani grei la judecatori sa scape pentru ca nu este o persoana publica, fie pleaca din tara. Pentru ca multi au furat in tara asta au agonisit averi cat sa traiasca 100 de ani. Daca s-ar aplica inchiderea conturilor si luatul urmei cu o divizie special creata la nivelul UE altfel ar sta problema. Ar muri de foame ca nu-i angajeaza nimeni la cat de priceputi sunt. Toate cardurile respinse, conturi blocate, familia supravegheata la transferuri. Dar mai bine platim regeste o adunatura de putori care nu recupereaza prejudiciul si iau pensie speciala la 40 de ani.

  11. Pe un alt site de stiri un cititor spunea ca masina nu avea asigurare RCA!

  12. Procurori corupti!!! 3 ore la audiere si ii da drumul acasa. Nu mirosea a bautura?
    Asta e romania normala a lui iohanos?!

    • Deci Iohannis e de vina, am înțeles ți-ai făcut norma la partid.

    • ASTEA SUNT LEGILE MASACRATE DE SLUGAREL TOADER, CIORDACHE, NICOLICEA

    • el impreuna cu psd si pnl pt toata coruptia generalizata. Cine este presedinte la al doilea mandat? cu siguranta nu sunt eu si nici tu. ti se pare normal ca procurorul sa ii dea drumul acasa unei femei baute care a omorat doi oameni cu masina ????

    • Poliția si procuratura au încercat sa rezolve problema alcoolului ținând-o trei ore la audieri , sa-i scadă cat mai mult alcoolemia !
      Calculati voi : daca dupa 3-4 ore (cand a ajuns sa i se recolteze sânge la spital ) avea 0,7 , cat avea la momentul accidentului ?

  13. Din cate stiu, la accidente cu morti in care conducatorul vinovat e si baut, se lasa cu parnaie cu executare. Sa vedem. Ca doar nu o fi si asta neam de parlamentar sa-i dea cu suspendare!!

  14. Sigur e cineva din politica damboviteana, din justitie, din servicii, din mi, mapn etc Altfel nu se explica lejeritatea de care procurorii dau dovada!

    Vedeti ce fac procurorii si apoi vedeti cat incaseaza:

    https://www.csm1909.ro/Statements.aspx

    Una bucata procuror incaseaza nemeritat:
    – 25.000 ron net per luna salariu
    – 1000 euro net plata chirie de catre statul roman (desi ei au proprietati)
    – masina de serviciu
    – tel
    – iesire la pensie la 45 de ani
    – pensie mai mare decat salariul
    – pensie calcultata fara sa se tina cont de contributivitate.

  15. Daca tot e jungla, atunci da-ti-o pe mana parintilor!!! Altfel nu vad cum s-ar putea face dreptate in acest caz.

  16. A ucis din culpa fiind beata la volan. Au murit in mod tragic 2 copile. Dreptate nu se poate face. Copilele alea raman moarte. In ce priveste soarta persoanei de la volan, nu va mai tot agitati atat, isi va primi pedeapsa. Ca sta de acum in inchisoare sau abia cand se solutioneaza cazul, tot acolo e. Pericol public nu cred ca e, pentru ca ma indoiesc ca nu i-au retinut permisul, deci nu are cum sa mai calce si pe altcineva. Nu vad cum ar putea sa scape de inchisoare. Una e sa calci pe cineva pe trotuar si alta e sa faci asta fiind beat. Nu are cum sa scape. Lasati furcile jos si respirati putin pana se incheie lucrurile.

  17. Pe cat de trista stirea pe atat de limpede reflecta realitatea si societatea in care traim 🙁

  18. Ar trebui ca cei care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor să aibă permisul anulat definitiv, fără posibilitate de redobândire. Nu am încredere că cineva care se urcă beat la volan n-o va face și a doua oară, chiar dacă între timp stă câțiva ani la pușcărie. Și nu zic asta ca o pedeapsă, ci ca prevenție, să nu mai lăsăm oameni nevinovați în pericol.

    • Cu alcoolul funcționează silogismul tău. La alte substanțe este mai dificil sa faci o selecție obiectivă, spre exemplu amfetaminele îți dau test pozitiv la zile după ce ți-au ieșit din sistem în timp ce tu ești perfect lucid. Nu poți să pui un om beat rupt în aceeași oală cu cineva care a consumat altceva cu zile in urmă, dar tot pică testul. Este nevoie de testare subiectivă a aptitudinilor, pe moment + implicare reală în formarea șoferilor. Îmi e groază sa conduc în traficul din Romania zi de zi din cauza lipsei de educație a șoferilor. Dacă un șofer cu permis îmi spune că el confunda accelerația cu frâna nu pot să mă abțin din a mă simți puțin trist pentru el. Atâta detașare, lipsa de interes de la faptul că ghidezi o cameră de oțel și aluminiu printre alte ființe ar trebui sa fie considerata CRIMINALĂ.

    • Foarte adevarat si corect ce ati spus.Permisul anulat pentru cei sub influenta alcoolului si drogurilor si puscarie pentru crima pentru cei care omoara in astfel de accidente dar din pacate suntem in Romania si nimeni nu a facut puscarie pentru ca au omorat alte persoane conducand masinile sub influenta alcoolului si a drogurilor si sunt cateva exemple.

  19. Omori 2 copii si nu esti pericol public 🙂
    Procurorul de caz e un limbric.

  20. Bre Titi Aur și alții ca el va uitați in gura penalei, ca a „marturisit” ca a stranutat, ca a incurcat pedalele, că conducea rar, ca o dureau plamanii si daia nu sufla, că nu își explică… Bre da la volan Beată a putut să se urce, asta a marturisit? Asta era prima intrebare pt ea. Femeia a mințit cap coada și a scăpat fff ieftin

  21. Ce nu inteleg eu este de ce masini de la producatori de lux nu franeaza singure, am o masina mult inferioara Mercedes care ma avertizeaza mereu cand considera ca trebuie sa incetinesc. Mi-a franat o data cand m-am apropriat prea mult cu spatele de zid. Dezactivarea acestor sisteme ar trebui pedepsita cu dublarea sanctiunilor penale sa incadrarea la intentie.

  22. În astfel de cazuri ar trebui să fie aplicată o singură lege , Legea Talionului , pt ca toate instituțiile statului se spală pe mâini cică nu avem cadru legal , pai f..t m.mtii de criminală după ce ca fiind moartă de beată omoară doi copii , mai rămâne si cu dreptul de a conduce autovehicule si in libertate , să mă f..t in ea de justitie de c..t .

    • Cică au interogat-o 3 ore și apoi i-au dat drumul. Ba i-au eliberat și dovada sa poată circula. În 3 ore de audieri nu s-au prins ca duh este ca o spelunca.

  23. Stalpul e de vina ca sarit pe masina doamnei.
    Primaria sa plateasca daune ca stalpul a inceput sa danseze pe carosabil.

  24. Începe obișnuita propagandă tefelistă, primarul de sector declară că de vină suntem „noi”, de vină e birocrația, că nu erau puse reductoare de viteză, te miri ce, adică binecunoscutele refrene de semnalat virtute, de vină e mentalitatea românească, corupția, comunismul, PSD-ul, Dragnea, propagandă rusă, etc etc… Dar domnia legii apare când responsabilitatea e individuală. Nenorocita aia care s-a urcat băută la volan este vinovată de omor. Punct.
    E de ieșit în stradă. Nu poate exista justiție și domnia legii cu un astfel de drept penal!

  25. – Domnu’ Președinte de ședință, vedeți că posesorul de Certificat de Revoluționar fals vinde in sală BT cartonat la suprapreț ! Ia uitați: ii hăituiește și pe colegi, pesemne își imaginează că e la o partidă de vânătoare cu prietenul Omar…!
    – Lasă vâsla jos, Ciolacu Marcel , că aici nu ești la pescuit de știuci și de carași pe Belina !

  26. Nu conteaza daca fetele erau de etnie roma sau nu .toti avem aceleasi drepturi indiferent de rasa culoare religie .toti platim la fel .si parintii fetelor tot parintii lor raman si sufera indiferent ce rasa au.

  27. Cine este acesta soferita? Despre cetateanul de la Onesti care a omorat 2 oameni stim tot despre el. Dar ea cine este?

  28. adventista ….

  29. Soferita criminala adventista……
    Criminalul din Onesti influentat de sotia din Bogdanesti un sat de retarzi si betivi .