G4Media.ro

SURSE: Secția Specială i-a restituit paşaportul Sorinei

SURSE: Secția Specială i-a restituit paşaportul Sorinei

Secția specială de investigare a magistraţilor (SIIJ) i-a restituit micuţei Sorina pașaportul reţinut imediat după ce a fost eliberat de Serviciul Paşapoarte Dolj, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Procurorul de caz, Mihaela Iorga Moraru, a semnat decizia de restituire şi documentul urmează să plece prin poştă către Serviciul Paşapoarte Dolj care îl va preda părinţilor adoptivi, familia Săcărin, au precizat aceleaşi surse.

Decizia SIIJ vine după ce, luni, procurorul general interimar Bogdan Licu a dat de înţeles că se va întâmpla acest lucru, după o discuţie cu procurorii Secţiei speciale. Licu a declarat că paşaportul fetiţei a fost reţinut de Secţia specială întrucât procurorii au investigat o posibilă eliberare frauduloasă a documentului. În anchetă a fost vizat un funcţionar al Serviciului Paşapoarte Dolj.

„În momentul în care a fost solicitat paşaportul, au existat anumite indicii că ar fi fost obţinut prin mijloace nu tocmai legale. În momentul de faţă s-au lămurit mai multe dintre aceste aspecte şi, în perioada imediat următoare, o să aveţi o rezolvare la această problemă”, a declarat Licu, luni, la SIIJ.

“Este o măsură de control judiciar informală, dispusă în mod nelegal pentru a fi sustrasă controlului instanţelor judecătoreşti, pentru a exclude judecătorul din această procedură”, a declarat, în repetate rânduri, avocata Diana Gavra, unul dintre apărătorii familiei adoptive Săcărin.

Decizia SIIJ de restituire a paşaportului Sorinei vine cu o zi înainte ca Judecătoria Slatina să judece cererea procurorului general de interzicere a părăsirii României de către familia Săcărin cu fetiţa adoptată. Potrivit unor surse judiciare, cererea lui Licu a rămas fără obiect în condiţiile în care, săptămâna trecută, Curtea de Apel Craiova a respins solicitarea acestuia de revizuire a adopţiei internaţionale.

„Acea cerere care se află pe rolul Judecătoriei Slatina nu urmărește altceva în plus față de ce am facut până acum, ci doar ca acel copil, Sorina, să beneficieze de o consiliere psihologică pe durata a trei lui, înainte de a pleca din țară. Eu, ca procuror general și ca om, aș fi foarte multumit dacă acel copil ar beneficia de asistență psihologică, consiliere psihologică care să aibă loc în România, într-o limbă pe care el o cunoaște și astfel, atunci când va pleca din țară să fiu împăcat cu situația în care se află. Asta m-a interesat tot timpul, nu altceva, nu campanie. Interesul copilului. Sunt și eu tată, sunt om și nu puteam, repet, să stau să aștept”, a declarat Licu, pe 11 iulie.

Context. Procurorul general interimar Bogdan Licu a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială către Tribunalul Mehedinţi, prin care a solicitat interzicerea părăsirii ţării de către minoră. Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, de unde a ajuns la Tribunalul Olt, iar într-un final la Judecătoria Slatina.

Licu a contestat în instanţă și decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.

Curtea de Apel Craiova a hotărât, pe 11 iulie, să respingă cererea lui Licu de revizuire a adopţiei Sorinei, aceasta urmând a rămâne în continuare la soţii Săcărin, cu dublă cetăţenie română şi americană, care au adoptat-o. Aceeași instanță a respins, pe 5 iulie, cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi.

Foto: Adevărul

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

35 comentarii

  1. Ce rusine !! Sa retii un pasaport al unui copil pe baza de suspiciuni !! Tu Procuror General Interimar sa nu stii ca pentru orice actiune civila SE PLATESTE TAXA DE TIMBRU !! Cine o sa suporte cei 30.ooo de dolari /luna daune pe care vrea familia Secarin sa-i ceara ca daune interese statului roman ?? Noi ?? Cine v-a invatat carte ??

    • Ce le mai imbarliga din cuvinte tovarasul procuror general! De aici se vede ca a fost un abuz si ca nimeni nu va raspunde pentru asta. Au vrut sa faca dreptate dupa cum spun A3 si mahalaua.

    • Dupa deconspirarea faptasilor, Antena 3 recomanda expatrierea Sorinei, deci face parte tot din mafia de uniune nationala.

    • O altă chestie dubioasă este faptul că a fost reținut fix de SS, deci suspiciunea ar avea legătură și cu un magistrat.
      Poate explică domnul Licu mai pe larg.

  2. Statu’ paralel d na procuror!
    Paralel cu onestitatea!

  3. Chiar mă intrebam pe când o știre cu Sorina
    Dacă proștii votează psd ….

  4. Eu ma intreb de unde poza pentru emiterea acestui pasaport, in conditiile in care pentru emiterea pasaportului este necesara o poza standard. Din cate am inteles, la momentul extragerii copilului din casa asistentului maternal, pasaportul era deja emis.
    Nu stiu legislatia SUA aplicabila emiterii actelor, dar clar trebuie un anumit format pentru poza si-s convinsa ca fetita nu a fost fotografiata asa cum cere legea.
    Daca poza a fost manarita, pasaportul ar trebui anulat. Corect?

    • doar ca nu stii tu ceva, nu inseamna ca acel ceva s-a facut ilegal. de vreme ce i-au ridicat pasaportul si acum l-au inapoiat, tu chiar crezi ca nu l-au verificat macar, daca e in regula, din toate punctele de vedere? ce crezi, ca l-au tinut intr-un sertar cateva zile?
      bine, fiind vorba de nazistii de la SS nu m-ar mira sa il fi tinut degeaba si atat.

    • Dar daca poza a fost micsorata? Sunteti crucisator de tampiti!

    • @Gabi – numai niste minti bolnave au „fatat” scenariiile cu vanzarea organelor, manarirea pasaportului, etc etc. Sunteti foarte prolifici cand e vorba de astfel de mizerii. Timp de aproape 8 (opt) ani aceasta fetita a fost ignorata, asistenta maternala a incasat bani de pe urma ei, peste o suta de „interesati”au refuzat- o la adoptie, iar acum, ca prin minune, toti ii plangeti soarta.
      De ce niciunul dintre voi nu ati adoptat-po pana acum ??
      Sictir, lichelelor , voua si partidului pe care-l serviti !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Gabita tata,pasaportul ca pasaportul,dar tu ar trebui sa-ti anulezi si neuronul ala care se pare ca umbla brambura.Asa e cand e unul singur,zburda peste tot

    • Nu cunosti legislatia americana? Pasaportul e romanesc, vita! Pe baza adoptiei primeste viza de rezidenta in USA. Odata intrata in State primeste sin nr adica cod numeric personal, tampito! Abia dupa asta poate primi pasaport american in cativa ani, cretino!
      In situatia asta e mult mai probabil ca tu sa-mi iei organul decat ca Sorina sa fie dusa in State pentru organe! Habar nu ai despre ce vorbesti dar nu te poti abtine sa-ti dai cu parerea. “Aflarea in treaba e un mod de lucru la romani”-Petre Tutea.

    • Pentru 30 000 de dolari nici nu mai conteaza daca e ilegal.

  5. Probabil cand au vazut implicarea PSD din spatele ilegalitatilor si falsurilor expatrierii Sorinei s-au speriat si au abandonat salvarea copilului. Conform legii adoptiei olteanul americanizat prin loteria vizelor trebuia sa ceara acceptul mamei naturale si sa-i faca pasaport si lui Andrei, nu sa ramana singur si neajutorat la centru….Asta e natia romaneasca, pentru cativa dolari in plus au devorat copilaria, viata si familia Sorinei.
    https://www.b1.ro/inregistrari/aktualitatea-romaneasca

    • Alt bou! Ma-sa e decazuta din drepturi. Asa ca nici vorba sa i se ceara acceptul!
      Doamne, cumplit de cretini mai sunteti!

    • Poate a fost decazuta de lichelele spurcate, la notar mama naturala nu si-a dat acordul petru adoptie de catre parsivii saracini care stiau bine ca fratele ei mult mai nevolnic ramane singur in centru.

    • Emilica Tata aparusi, nu ca imi era dor,dar parca iti duceam lipsa.
      Daca Serviciul Emigrari American a spus OK,totul este in regula.
      Aia nu se joaca.Acum 10-12 ani lucram in USA,aveam un coleg roman care la aplicatia pentru viza nu a declarat ca in urma cu 15 ani avusese o amenda penala in Italia.
      Viza anulata,in 24 ore expulzat.
      Cam asa stau lucrurile acolo.Strict si la obiect.
      Asa ca lasati-o mai moale cu mimi-mu,mumu-mi, danbovitean

    • Noroc că mai există din ăștia ca tine.
      Ne mai descrețim și noi frunțile, guguștiucule.

    • Onoratele instante romanesti nu trebuia sa admita falsuri si ilegalitati dupa ”cutumele americane” si OK Serviciului de Emigrari American iar intr-o justitie independenta, doamna procuror Mihaela Iorga Moraru nu trebuia sa restituie dosarul pasaportului la interventia Procurorului General al Rpmaniei.

    • Asa este! Iar tu nu ttebuia sa te nasti, Emile! Esti o grava eroare a naturii!

    • Ce s-a prezentat La B1 si celelalte televiziuni sunt franturi din lege cu care se manipuleaza masele de oameni care nu cunosc domeniul. Daca aveti curiozitatea cititi legea nr.273/2004, legea 57/2016 si hotararea de guvern nr 579/2016. cestea sunt legile care reglementeaza adoptia in Romania. Daca le cititi si le intelegeti veti vedea ca aceasta adoptie este perfect legala. Daca aceste legi sunt bune sau proaste asta este o alta discutie.

  6. Ce adunatura de oameni bolnavi. DGASPC s-a intrecut in falsuri si abuzuri si amenintari in acest dosar. Dar nimic nu conteaza pentru voi. Totul e clar, totul e OK. Sunteti atat de dam-dam incat aparati exact Mafia PSD din judetele Mehedinti si Dolj. Familia Sacarin o fi de buna credinta, dar le-a placut tare in cloaca pesedista in care s-au bagat, si cateva mici abuzuri in serviciu sunt ok, nu-i asa, daca sunt pentru o cauza nobila (zic ei). Aveti numai certitudini. Dati pe google asta: „cine are numai certitudini” . Apoi cumparati-va oglinda. Si va rog nu veniti cu replici cretinoide ca organele, ca rapiri, ca Iohannis, ca ambasada, ca reptilienii ca nu am zis nimic din toate asta, da.

    • Abuzurile astea au fost constatate de o instanta de judecata sau de Antena3?

    • Cum poate sa fie de buna credinta o bruta care intervine la Ambasada SUA, ministri, baronii PSD, etc, pentru a lua ca un barbar fetita crescuta gata, prin falsuri si ilegalitati, fara acordul mamei si separata de fratele ei…Probabil vor o cenusereasa gratuita in loc de o menajera mexicana care trebuia platita cu 1500-2000 de dolari pe luna. De asemenea, se pot gandi si la piese de schimb daca intradevar au facut testele de compatibilitate imunologica.

    • @micu. Printre altele exista un referat al unui procuror care a deschis un dosar penal. Mai exista de asemenea numeroase documente care circula liber si care pot fi analizate cu propriile simturi, nu cu ale unor „formatori de opinie”. Scopul formatorilor de opinie ar trebui sa fie sa te ajute sa-ti formezi o opinie, nu sa gandeasca in locul tau. Vad ca in secolul vitezei multi oameni au delegat functia asta a gandirii catre alte persoane. Vad foarte multi oameni care sustin cu foarte multa vehementa diverse lucruri pentru ca a gandit altcineva si pentru ei, si daca ala zice asa, e clar ca este adevarat. Suntem toti mici Godini, Boti, Danileti, Gazi, Mircea Badezi si ne refuzam servicul de a ne folosi propriile simturi cand putem sa luam de a gata. Deciziile alea judecatoresti de care vorbiti dumneavoastra clarifica daca documentele despre care spun eu sunt sau nu sunt false, sau pur si simplu pentru ca Olguta Vasilescu a ordonat de la centru ca adoptia trebuie „rezolvata” cu rapiditate, toti slujitorii din teritoriu au zis „sarumana conita imediat”? Sau pur si simplu preferam sa vedem paiul din ochiul altora si nu vedem barna din ochiul nostru? Exclus sa includ in discutie oameni care fac parte din echipa de avocati a familiei Sacarin. Vreau sa vorbesc cu bipezi rationali, daca se poate, si discutiile politice sa le lasam pentru alte articole.

    • @emil Evident ca esti pus aici ca sa sustii diverse aberatii tocmai pentru a discredita pe cei care acuza Mafia din Mehedinti si Dolj si a duce in derizoriu ceea ce s-a intamplat. „Reptilienii vor sa-i ia organele, au facut teste.” Tocmai ca sa dai apa la moara tampiteilor care au ajuns sa sustina mafia contra careia au iesit in strada pana mai deunazi. Pentru tine am un raspuns care demonteaza acuzatiile de rapire de organe: Nu aveau cum sa faca analize de compatibilitate pentru ca nu mergea sistemul electronic pentru carduri de sanatate. Acum sper ca te-am lamurit.

  7. Hai sa nu ne mai mintim unii pe altii. Aici e implicata mafia de uniune nationala, si cea contra careia s-a iesit in strada, si cea care a iesit in strada.

  8. Ne facem de ras cu orice ocazie.
    Cum poate un procuror șef sa își bata joc de atâta timp de o familie de români care s-au realizat prin munca în America și care au îndrăznit sa dorească sa facă fericita o fetita romanca de etnie roma?
    Adica vrea sa mai tina copila trei luni în România, sa fie linșați mediatic în continuare părinții ei și sa le dea șanse Saramatilor sa o găseasca pe Sorina și sa o dărâme psihic, cum au mai făcut-o.
    Terminați cu prostiile și lăsați fetita sa plece cu mama ei acasă la ea și la restul familiei care a primit-o cu atâta dragoste și daruire.
    Lăsați Saramatii în urma, nu interesează pe nimeni frustrările lor, ci viitorul copilei.

  9. Emil, sa îți fie rusine pentru idioteniile pe card le debitezi. Familia de români care prin munca și seriozitate s-au realizat în America, au primit cu bratele deschise o fetita de etnie roma, a cărei mama naturala a fost decăzuta din drepturile părintești, întrucât și-a bătut băiatul înainte cu ani buni de nașterea Sorinei, pana a devenit handicapat.Frații nu se cunosc,după câte se știe. Trebuia ca familia Saramat sa ia în plasament ambii frați, dacă chiar se Sf ofea ca ei sa se cunoască și sa tina legătură. Familia Sacarin a înfiat cu dragoste o fetita malnutrita și cu mai multe dereglări în organism,o fetita distrusa psihic de spaimele și minciunile pe card i le-au băgat în cap membrii familiei fostei asistente maternale.
    Au integrat în familia lor o fetita care are pentru prima data în viata ei o familie legala, care și-a asumat toate obligațiile legate de creșterea și educarea ei corecta.
    Vezi-ți de copiii tai, Emil, ca la ai altora nu te pricepi.
    Sau ești de la antena 3 și nu te poți abține sa aberezi

    • Oameni de vita, dragoste de potential, dragoste de culoare, etc, etc. Soacra a spus ca ea le-a crescut si fata lor nu ei…si hop deodata mai achizitioneaza una cu forta crescuta tot altii. I-au pus cumva botnita si lesa ? De ce n-o lasa sa vorbesca?

  10. Asa e când tragi la întâmplare în zid si apoi desenezi un cerc în jurul glontului.

  11. Verificati la directia de eliberare pasapoarte daca exista sau daca au fost modificate datele EXIF ale fotografiei de pe pasaport si la puscarie cu toata mafia nationala a traficantilor de copii daca pasaportul a fost eliberat fara prezenta fetitei.

  12. Fugi Sorina! Si nu uita ca la New York salutul cuvenit este: „fuck my home country”

  13. Oops 🙂 Unde-i pasaportul? … NU e pasaportul!

    Cu câteva zile în urmă se anunțase că procurorii vor restitui actul autorității emitente, însoțit de documente care certifică obținerea acestuia prin fals și fraudă.

  14. rezumatul cazului e simplu:
    1.o familie de romani din America vin sa adopte un copil de etnie rroma refuzat de toti din Romania
    2.aici au nesansa sa dea peste o familie de asistenti maternali,niste escroci emotionali care incearca prin toate mijloacele sa se opuna adoptiei.
    3.acestia din urma retin abuziv copila timp de 2 luni fara niciun drept legal
    4.in aceasta perioada parintii legali incearca toate mijloacele legale sa ajunga la copilul lor legal
    5.in acest timp copilul este santajat psihologic si speriat cu bau-baul parintilor adoptivi de fostii asiatenti maternali,de unde si reactia lui in momentul cand a venit procuroarea.
    6.din acest moment televiziunile de diversiune subordonate penalilor si PSD preiau cazul pentru a promova campania anti-justitie,anti-occident,in vederea viitoarei campanii electorale.Familia Sacarin trebuia sacrificata pentru ca asa cere domnul Voiculescu.
    7.pasaportul ajunge in cele din urma la familia legala a Sorinei.Justitia nu a fost ingenuncheata dar din acest caz am inteles ca ciuma PSD nu a fost eradicata.