G4Media.ro

Surse radioactive identificate într-un laborator din Timișoara. Anchetă în desfășurare

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Surse radioactive identificate într-un laborator din Timișoara. Anchetă în desfășurare

UPDATE

În urma măsurătorilor periodice de radioactivitate ale mediului, efectuate de către personalul Laboratorului Igiena Radiațiilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș s-au constatat depășiri ale nivelului de radioactivitate naturală în zona adiacentă laboratorului, motiv pentru care aceasta a fost balizată, pentru a restricționa accesul.

A fost solicitat sprijinul instituțiilor abilitate în acest domeniu, pentru evaluarea situației. La aceasta dată, ancheta se află încă în desfașurare, iar până la finalizarea acesteia, zona rămâne sub supravegherea unui echipaj de poliție.

Articolul inițial: 

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș investighează un caz de nerespectare a regimului materialelor radioactive, identificat într-un laborator din Timișoara.

Potrivit anchetatorilor, în curtea Laboratorului de Igienă a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș ar fi fost depistată prezența unei surse de radiații, în condițiile în care deținerea și gestionarea unor astfel de materiale este strict reglementată la nivel național și european.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive. Nu se cunosc alte detalii până în acest moment.

Experții urmează să stabilească natura sursei radioactive identificate și dacă aceasta prezintă pericol.

”Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J Timiș efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, întrucât în curtea Laboratorului de Igiena a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara ar fi fost identificată prezenței unei surse de radiații”, anunță IPJ Timiș.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...