Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentarii PSD din Comisia Juridică nu permit participarea online a miniștrilor Monica Anisie și Violeta Alexandru și a secretarului de stat Raed Arafat la ședinta de azi în care se dezbate proiectul de lege transmis de Guvern pentru reglementarea instituirii stării de alertă, au declarat pentru G4Media.ro surse parlamentare.
În urma insistențelor, doar ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, i-a fost acceptată participarea.
Proiectul de lege inițiat de Guvern a intrat miercuri în dezbaterea comisiilor de specialitate, care vor întocmi un raport ce va fi supus votului plenului Camerei tot astăzi.
Marţi, Senatul a adoptat acest proiect, forma propusă de Guvern fiind modificată prin aprobarea mai multor amendamente propuse, în mare parte, de PSD. Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura trebuie încuviinţată de Parlament, au stabilit, printre altele, senatorii. În dezbaterile de la Cameră, deputaţii pot interveni, la rândul lor, în comisii şi plen, asupra textului şi modifica varianta adoptată de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional, potrivit Agerpres.
Proiectul are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Articolul continuă mai jos
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Cum sa-l admita pe dr Arafat , ca doar este o sedinta a academicienilor din PSD, prezidat de seful soferilor academicieni .
Repede, fratilor, sa dam foc la mobilier stradal la Victoriei, ca huliganii suparati in 2012 ca Basescu il demite pe Titanul Medicinei. Ce ne trebuie noua parlament, cand avem Expert?
Eventual aduceti niste procurori sa ancheteze parlamentul asta, ca nu mai pot cu el.