Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de la Departamentul pentru Situații de Urgență, în baza unei ordonanțe a Parchetului Militar al Curții de Apel, conform informațiilor G4Media, confirmate ulterior de un comunicat oficial al DSU.
În dosar ar fi vizate sporuri luate de medici militari, achiziții publice, anumite angajări în instituție, dar și alte presupuse fapte.
”Precizare privind desfășurarea unor activități procedurale
În contextul desfășurării unor activități procedurale într-un dosar aflat în faza de urmărire penală in rem, organele competente au dispus comunicarea unor documente relevante pentru clarificarea situației investigate, care urmează a fi transmise în cel mai scurt timp și au ridicat telefoane mobile aparținând unor angajați din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Subliniem faptul că, până la acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în cauză, nefiind dispusă vreo măsură procesuală în acest sens ori adusă la cunoștința vreunei persoane o astfel de calitate.
Departamentul pentru Situații de Urgență își exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu organele judiciare, în vederea clarificării tuturor aspectelor aflate în analiză, sens în care vor fi puse la dispoziție toate informațiile și documentele necesare stabilirii situației de fapt.
Totodată, reafirmăm angajamentul instituției pentru respectarea legalității, transparență și buna desfășurare a activităților specifice, în deplin acord cu atribuțiile ce îi revin”.
știre în curs de actualizare
În acest moment, deși nu ar fi vizat de anchetă, lui Raed Arafat, șeful DSU, i s-ar fi ridicat telefonul, au declarat sursele consultate de G4Media.
Informația a fost publicată inițial de ObservatorNews. Raed Arafat, şeful DSU, nu a dorit să comenteze pentru moment pe marginea acestui subiect.
DSU nu a ieșit până la această oră cu niciun comunicat.
știre în curs de actualizare
Dacă vad subveranistii știrea si dacă o mai si citesc avem iar mare tărăboi online. :))))