Home » Articole » SURSE Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, merge în vizită în Israel împreună cu șefii grupurilor parlamentare/ Din delegație vor lipsi reprezentanții partidului extremist AUR / Cine i-a scos pe tușă

SURSE Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, merge în vizită în Israel împreună cu șefii grupurilor parlamentare/ Din delegație vor lipsi reprezentanții partidului extremist AUR / Cine i-a scos pe tușă

SURSE Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, merge în vizită în Israel împreună cu șefii grupurilor parlamentare/ Din delegație vor lipsi reprezentanții partidului extremist AUR / Cine i-a scos pe tușă
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis (PSD), merge săptămâna viitoare în vizită în Israel, la invitația președintelui Knesset-ului, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.

Potrivit acestora, Simonis a decis să invite în delegație și șefii de grupuri parlamentare din toate partidele politice pentru a exprima solidaritatea României cu poporul israelian. Din delegație vor lipsi însă reprezentanții AUR. Decizia ar fi fost luată, potrivit surselor G4Media.ro, de Alfred Simonis.

- articolul continuă mai jos -

Context

Autoritățile române au criticat recent faptul că ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, s-a întâlnit cu liderul AUR, George Simon, pe motiv că un astfel de gest legitmează extremismul.

Partidul extremist AUR a anunțat la sfârșitul lunii august, într-un comunicat de presă în limba engleză că George Simion s-a întâlnit la Parlamentul României cu ambasadorul Israelului, Reuven Azar, și Yossi Dagan – membru al partidului de guvernământ Likud, șeful regiunii Shomron din Israel.

În comunicat nu se face nici o referire la un eventual protocol de colaborare între AUR și reprezentanți ai statului Israel, în schimb apare informația că ”George Simion a recunoscut responsabilitatea României pentru Holocaustul evreilor români”. De asemenea, oficialii din Israel l-au invitat pe George Simion împreună cu o delegație AUR să viziteze coloniile din Iudeea, Samaria și Ierusalim.

AUR a fost criticat constant și în România, și în Israel, pentru poziționările antisemite ale unora dintre liderii săi.

 

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole